Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii „Banatul“: „Susţinem colaborarea cu tinerii solişti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Gârboni este, din 2006, directorul Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara
Ioan Gârboni este, din 2006, directorul Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara

Directorul Filarmonicii „Banatul“, Ioan Gârboni, speră ca spectacolul susţinut pe 3 septembrie de instituţia pe care o conduce să umple sala Ateneului Român, la fel cum s-a întâmplat la ediţia precedentă a festivalului.

Concertul Filarmonicii „Banatul“ Timişoara de pe 3 septembrie, de la Ateneu, va fi dirijat de Radu Popa, iar solist la pian va fi Matei Varga, unul dintre cei mai cunoscuţi tineri români muzicieni la nivel internaţional. Din program fac parte lucrări semnate de Michael Hersch, Thierry Huillet şi Rolf Martinsson, o selecţie pe care Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii „Banatul“ din 2006, o consideră dificilă în ceea ce priveşte execuţia muzicală. Spectacolul face parte din programul „Muzica secolului al XXI-lea – Workshop// Enescu şi contemporanii săi“, menit să contureze portretul sonor al secolelor al XX-lea şi al XXI-lea. 

La această ediţie a festivalului, Filarmonica „Banatul“ participă cu un concert care reuneşte lucrări de-ale lui Michael Hersch, Thierry Huillet şi Rolf Martinsson. Care este semnificaţia acestei selecţii şi cum consideraţi că va fi primită de publicul festivalului? 

Trebuie să mărturisesc că programul ales de către Artexim şi propus nouă pentru această ediţie a Festivalului „Enescu“ este foarte dificil din punct de vedere al execuţiei muzicale. Colegii mei din orchestră au luat în studiu ştimele încă din luna iulie, deşi eram toţi în concediu. Cei trei compozitori aleşi sunt deja renumiţi în ţările lor – Suedia, Franţa, SUA – şi, bineînţeles, România. Sunt şcoli de compoziţie diverse care vor atrage cu siguranţă publicul meloman al festivalului. Sperăm că şi în acest an să avem sala Ateneului plină, ca şi la ediţia precedentă, şi să facem dovada seriozităţii colectivului noastru, sub bagheta dirijorului Radu Popa.

Concertul Filarmonicii „Banatul“ face parte din programul „Muzica secolului al XXI-lea Workshop// Enescu şi contemporanii săi“, care promovează tinerele talente în muzică. Cum ajută Filarmonica oamenii talentaţi aflaţi la început de drum? 

Filarmonica „Banatul“ este deschisă colaborării cu tineri solişti. Anual, avem cel puţin şase concerte cu tinere talente, selectaţi atât din ţara noastră, cât şi din Austria, Germania, Serbia, Ungaria etc. Au devenit deja tradiţie concertele tip „Familii de muzicieni“, unde părinţii muzicieni alături de copiii lor fac o seară muzicală completă pe scena timişoreană.

În calitate de director al Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara, care consideraţi că sunt avantajele participării la un festival de asemenea amploare? 

În primul rând, trebuie remarcat faptul că Festivalul „George Enescu“ este considerat printre primele cinci mari festivaluri pe plan mondial. Filarmonica „Banatul“ a participat la majoritatea ediţiilor acestui festival, iar ultima ediţie a fost o mare realizare profesională pentru noi, critica muzicală având aprecieri extraordinar de pozitive la adresa noastră. Cred că şi faptul că avem în fiecare an cel puţin şase turnee mari cu orchestra şi corul nostru, atât în Europa, cât şi în Asia, se datorează participării noastre la acest prestigios festival, alături de mari orchestre, solişti şi dirijori celebri în toată lumea.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, spectacolele de top ale ediţiei de anul acesta a Festivalului „George Enescu“? 

Sunt foarte multe evenimente extraordinare, dar personal cred că – aleatoriu ales – ar fi: Tetralogia „Inelul Nibelungului“, concertul Capelei de Stat din Berlin, dirijată de Daniel Barenboim, al Orchestrei Accademia Nazionale di Santa Cecilia – dirijor Antonio Pappano, al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam, sub bagheta lui Mariss Jansons, al Orchestrei Filarmonice din Londra/ London Philharmonic Orchestra şi altele. De asemenea, este de apreciat participarea lui Radu Lupu sau a altor celebri solişti. Este greu să faci o alegere!

Din experienţa dumneavoastră ca meloman, care este cel mai impresionant concert la care aţi asistat până în prezent?  

Mi-a plăcut foarte mult concertul dedicat lui Ioan Holender în 2011, la Opera de Stat din Viena, cu ocazia încheierii mandatului său de director. La acest concert, care a durat peste cinci ore, au participat 56 de solişti şi mari dirijori ai lumii, în semn de omagiu. Îi amintesc numai pe Placido Domingo, Anna Netrebko, Zubin Mehta, corul şi orchestra operei vieneze şi mulţi alţii.

Ce amintiri plăcute păstraţi legate de concertele de muzică clasică pe care le-aţi ascultat sau de muzicienii pe care i-aţi întâlnit?

Probabil că întâlnirea la Viena şi discuţiile cu Seiji Ozawa şi Zubin Mehta. Tot aici intră şi concertul „Flautul Fermecat“, dirijat de Seiji Ozawa pentru copii, în 2010, şi concertul din ediţia trecută a Festivalului „Enescu“, susţinut de Royal Concertgebouw Orchestra şi dirijat de Mariss Jansons. 

Dacă ar fi să numiţi câţiva dintre artiştii de muzică clasică cu adevărat profesionişti ai vremurilor noastre, care ar fi aceia? 

Dintre dirijori îi amintesc pe Sergiu Celibidache, Seiji Ozawa, Bernstein, Simon Rattle, Mariss Jansons, iar dintre solişti – Radu Lupu, Elisabeta Leonskaja, Henryk Szeryng, David Oistrah şi neapărat Eugen Ciceu. 

Numele: Ioan Coriolan Gârboni  

Data şi locul naşterii: 27 iulie 1957, Valeapai, Caraş-Severin

Starea civilă: divorţat, doi copii

Studiile şi cariera

 A absolvit, în 1981, Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Timişoara. În perioada 1999-2009 a fost organizatorul a unsprezece concerte simfonice în Peştera de la Româneşti. 

În anii 2002-2003, a fost iniţiatorul mai multor proiecte de Restituiri Culturale - „Traian Vuia“, „Bela Lugosi“ şi „Tarzan“. 

În 2008 a organizat şapte concerte ale Filarmonicii „Banatul“ în spaţii neconvenţionale. 

A obţinut mai multe premii şi distincţii: Medalia Sf. Gerhard, oferită de Vatican şi Episcopia Catolică Timişoara, 

Premiul Pro Cultura al Consiliului Judeţean Timiş, Diploma de excelenţă a Consiliului Local Timişoara, Premiul de Excelenţă al Fundaţiei Politehnica Timişoara Din 2001 este preşedintele Fundaţiei Academice Culturale Timişoara  (FACT), iar din 2006 ocupă funcţia de Director General al Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara.

Locuieşte în: Timişoara 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite