INTERVIU Vlad Ţenu, arhitect. Arta din bulele de săpun

Instalaţia „Nucleotida_2_7_A“, creată de Vlad Ţenu FOTO EBienale

Două lucrări de artă semnate de Vlad Ţenu sunt expuse în foaierul Sălii Palatului pe perioada Festivalului. Vlad Ţenu, originar din Iaşi, locuieşte din 2008 la Londra, unde lucrează ca arhitect. Strecoară în programul său, măcar la finalul zilei, câteva ore dedicate hobby-ului său – instalaţiile, care sunt o combinaţie de matematică, arhitectură, artă şi natură.

După ce lucrările sale au fost expuse la mari festivaluri de artă internaţionale, a adus două dintre ele, din seria „Minimal Complexity“, şi la Bucureşi şi le-a montat în foaierul Sălii Palatului, astfel încât să fie văzute de toţi melomanii care vin la Festivalul „Enescu“. Vlad Ţenu (31 de ani) se inspiră din simplitatea bulelor de săpun, pe care le transpune, însă, cu ajutorul algoritmilor, într-o instalaţie modulară. 

Corina Zorzor: Cum îţi caracterizezi lucrările? 

Vlad Ţenu: Este vorba de un proces de cercetare, pe care l-am pornit atunci când am plecat la Londra să fac masterul care se cheamă „Adaptive Architecture and Computation“. De îndată ce am început să studiez la masterul acela, pe lângă faptul că am lucrat în paralel ca arhitect, am dezvoltat, plecând de la lucrarea mea de disertaţie, tot felul de prototipuri de forme, am folosit algoritmi. Toate lucrările din seria „Minimal Complexity“ sunt bazate pe un concept matematic care se referă la suprafeţe minimale. Sunt anumite geometrii care se intersectează, fiind continue şi periodice, iar acestea sunt baza lucrărilor mele. Aceste concepte se generează prin anumite funcţii şi ecuaţii. Eu, însă, am folosit programarea şi m-am folosit de anumite forme preluate din natură şi m-am inspirat din modelul bulelor de săpun. Am creat un algoritm cu care am trişat – nu am folosit formulele matematice, ci am propus o altă metodă de a genera aceste suprafeţe. 

O „COMPLEXITATE“ DE ELEMENTE

Care a fost prima ta creaţie din această serie? 

Primul prototip a fost unul transparent, pe care l-am propus la un concurs în Statele Unite şi a fost câştigător. Reprezenta o suprafaţă minimală, dar abordată diferit, construită din aluminiu şi căreia i-am aplicat tot felul de teste de structură.  Un lucru important de spus este că toate aceste instalaţii sunt modulare, adică sunt create dintr-un anumit număr de componente care se repetă. Unele sunt făcute din sute sau mii de piese, care sunt îmbinate – de aici vine şi numele de „Minimal Complexity“, de la o anumită complexitate formală, geometrică.

Cu ce începi atunci când creezi o astfel de instalaţie?

Prin algoritmii de care ţi am vorbit realizez o proiecţie a lucrării pe calculator. Numele sugerează, din nou, că este vorba de geometrii de o complexitate care, de la un anumit punct, nu mai poate fi desenată, sau se poate, dar cu foarte mult efort. Iar dacă ne referim la mii de piese, ar însemna foarte mult timp. Există conceptul de design parametic, prin care le poţi genera automat. Toate lucrările mele sunt inspirate din natură, dar sunt generate printr-un artificiu de calcul. Spre exemplu, am lansat de curând, la Londra, o serie de instalaţii intitulată „Synthetic Nature“, despre care multă lume spune că ar semăna cu nişte corali. 

Care este legătura dintre bulele de săpun şi creaţiile tale?

Există o analogie între suprafeţele minimale din matematică şi bulele de săpun, pentru că ele, doar prin forţele fizicii şi ale chimiei, se generează natural. Inspirându-mă din conceptul acesta, am simulat pe calculator comportamentul unei bule de săpun şi am generat tot felul de membrane elastice virtuale care se comportau la fel.  Când am început să studiez algoritmii, m-a fascinat să descopăr că există o foarte mare legătură între matematică, chimie, fizică şi natură şi orice formă din natură. De exemplu, modelele de pe animale – leopard, zebră etc. – se pot genera pe computer numai cu ajutorul unui algoritm. E doar o interacţiune celulară, o reacţie chimică prin care poţi obţine forma. 

Cum priveşti asocierea lucrărilor de artă contemporană cu muzica clasică a Festivalului „Enescu“?

În fond, şi muzica e un fel de matematică şi în spatele ei se ascunde o întreagă ştiinţă. Cred că totul porneşte, la fel ca în aceste calcule matematice pe baza cărora eu îmi realizez instalaţiile, de la legile fizicii şi ale chimiei.