INTERVIU VIDEO Dirijorul italian Fabio Biondi: „Când publicul iese de la concert trebuie să se simtă extrem de fericit, nu obosit sau plictisit“

INTERVIU VIDEO Dirijorul italian Fabio Biondi: „Când publicul iese de la concert trebuie să se simtă extrem de fericit, nu obosit sau plictisit“

Dirijorul şi violonistul Fabio Biondi pe scena Ateneului Român                                                                   FOTO: Alex Damian

Joi seara, în seria Concertelor de la miezul nopţii, pe scena Ateneului Român, Orchestra Europa Galante, dirijată de Fabio Biondi, a interpretat opera „Silla“ de Georg Friedrich Händel. Dirijorul Fabio Biondi a acordat un interviu pentru „Adevărul“ în care a vorbit despre opera în stil baroc, despre energia din sala Ateneul în care se cântă la miez de noapte şi despre relaţia sa cu Festivalul Internaţional „George Enescu“.

Dirijorul şi violonistul italian Fabio Biondi (58 de ani), invitat apreciat al Festivalului „George Enescu“ în mai multe ediţii, vorbeşte cu zâmbetul pe buze despre publicul român care l-a impresionat încă de la prima sa vizită la Bucureşti. Mai mult decât publicul, l-a impresionat Ateneul Român, unde predomină o energie cu totul specială, pentru că aici au fost „cei mai buni dintre cei mai buni“. 

În interviul pentru „Adevărul“, dirijorul orchestrei Europa Galante explică motivele pentru care a ales să prezinte la ediţia din acest an a festivalului, „Silla“, cea mai scurtă operă a lui Händel, pe care îl consideră „un compozitor primordial“. 

„Adevărul“: Sunteţi un invitat special al Festivalului Internaţional „George Enescu“, veniţi deja de mulţi ani la Bucureşti. Care este relaţia dumneavoastră cu festivalul? 

Fabio Biondi: Când am venit aici prima dată, a fost datorită impresarului nostru elveţian. Ceva a fost magic încă de la început,  şi pentru că „George Enescu“ este un festival foarte important, şi mai ales datorită atmosferei din spaţiul "sacru" în care cântăm - într-adevăr, Ateneul Român este un loc cu totul special. Ateneul e un spaţiu în care au cântat de-a lungul timpului cei mai buni dintre cei mai buni. Simţi în aer "greutatea" de a cânta în acelaşi loc în care au fost unii dintre interpreţii minunaţi ai lumii. E ca şi cum ai trăi tradiţia: simţi că faci parte, cu adevărat, dintr-o poveste şi din istorie. E absolut fantastic. 

Când am fost invitat prima dată, acum mult timp, a fost incredibilă curiozitatea pe care am avut-o faţă de audienţa românească. Italienii şi românii suntem apropiaţi, suntem popoare latine. Şi prima dată când suntem într-o ţară nouă, cel mai interesant lucru este relaţia cu audienţa. Am găsit, în România, un public foarte entuziasmat, foarte cald şi foarte apropiat. Îmi amintesc că, atunci când cântam, publicul zâmbea. Eşti fericit când poţi crea acest tip de legătură foarte directă cu audienţa. 

Atmosfera specială despre care vorbiţi ar putea avea vreo legătură cu faptul că vorbim despre concerte care au loc la miezul nopţii? Noaptea are o poezie a ei? 

Poate. Da, când cânţi târziu în noapte, eşti constant speriat, pentru că te gândeşti exact invers, că publicul e puţin obosit. E fantastic când se întâmplă invers: cânţi târziu, dar pentru un public extrem de treaz şi foarte încântat. 

 

Ce ne puteţi spune despre opera pe care aţi cântat-o joi seară, „Silla“ de Händel?

Am decis să prezentăm „Silla“ pentru că Händel este, desigur, un compozitor primordial pentru operă, pentru opera barocă. Care sunt riscurile? Ei bine, în primul rând, riscul e timing-ul, pentru că o operă în stil baroc este foarte, foarte lungă. Aşa că e dificil să atragi publicul pentru multe ore, să asculţi Recitativo e Aria, Recitativo e Aria, Recitativo e Aria. Uneori, chiar dacă muzica e bună, e extrem de dificil, şi pentru muzicieni, uneori e prea lung şi prea complicat şi pentru audienţă. 

Deci ideea era: ok, Händel, dar cât de mult Händel poate duce publicul, oricât de minunat ar fi acest compozitor? Când publicul iese de la concert trebuie să se simtă extrem de fericit, nu obosit sau plictisit. Aşa că „Silla“ este o combinaţie de foarte înaltă calitate, pentru că toate ariile şi duetele sunt frumoase într-un timp relativ scurt. Este cea mai scurtă operă a lui Händel, are două ore, în versiune completă. Cred că este o provocare fantastică pentru public să o asculte. 

Povesteţi-mi despre interpreţi, alături de care creaţi o coeziune în Europa Galate 

Când am decis să facem înregistrarea, am decis casting-ul. Şi suntem norocoşi să păstrăm acelaşi casting, exceptând rolul lui Claudio. Şi asta este extrem de important. Când faci o înregistrare, împărtăşeşti multe gânduri, intri în dramaturgia şi în sensul operei. Aşa că să o prezint cu aceeaşi oameni e ceva fantastic, pentru că există o coeziune incredibilă între muzicieni. Deci, am o relaţie profundă cu fiecare muzician în parte.  Alături de Sonia Prina, avem o mulţime de înregistrări şi concerte. Am devenit un fel de familie mare şi sunt foarte fericit că păstrăm această relaţie puternică. Multe nume din ansamblu sunt foarte cunoscute.  E un fel de jubilaţie pentru toată lumea. Şi simţim că „Silla“ i-a convins pe toţi, şi pe muzicienii din orchestră, şi pe cântăreţi. O putere incredibilă vine din această coeziune şi familie, pe care  le-am creat împreună, 

Credeţi că publicul român este deschis faţă de acest gen al muzicii baroce? 

Da. În urmă cu 14, 15 ani, era ceva nou, dar astăzi, în întreaga lume, publicul este extrem de entuziast faţă de acest repertoriu. Toată lumea iubeşte muzica în stil baroc. Pot să spun că spre muzica barocă vin, în special, foarte mulţi din generaţia tânără, pentru că acest gen exercită un fel de atracţie, poate similară jazz-ului, care fascinează tinerele generaţii. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: