INTERVIU Semyon Bychkov, dirijor:„Ei, compozitorii, sunt principali, iar noi secundari...”
0
Celebrul dirijor de origine rusă Semyon Bychkov va dirija astăzi şi mâine, la Sala Mare a Palatului, Filarmonica din München, având în program lucrări de Enescu, Mahler, Poulenc şi César Franck.
Dirijorul Semyon Bychkov consideră că o interpretare bună trebuie să conţină multă modestie şi elogiază compozitorii, aceste fiinţe care au harul suprem al creaţiei şi care dăruiesc muzica lor în primul rând interpreţilor. „Datorită compozitorilor, noi interpreţii avem şansa să trăim o viaţă dedicată muzicii, descoperind mereu ceva nou ca într-o aventură“, spune oaspetele american, născut acum 60 de ani pe pământ rusesc.
Interviu realizat de Laura Mânzat
Ce ne puteţi spune despre dumneavoastră?
Nu ştiu, sunt mai multe lucruri diferite: m-am născut în Sankt Petersburg, am emigrat în America şi sunt cetăţean american. M-am întors apoi în Europa şi trăiesc în Franţa de aproape un sfert de secol, dar lucrez peste tot în lume. Cred că temperamentul şi cultura mea sunt mixte.
Temperamentul şi cultura mea sunt mixte
Deci aţi decis să combinaţi în cariera dumneavoastră mai multe culturi: cea rusească, o cultură cu o tradiţie deosebită, apoi aţi schimbat-o cu cea americană, ca în cele din urmă să reveniţi în Europa. Dar unde vă simţiţi cel mai bine?
De fapt acasă... Chiar dacă mă simt bine oriunde merg. Dacă vorbim despre cultură, bineînţeles că există atât de multe culturi foarte diferite, iar pentru un muzician care interpretează muzica acestor diverse culturi, este important să surprindă felul în care acestea devin părţi ale personalităţii sale şi îl conectează la spiritul muzicii. Nu mă imaginez pe mine interpretând doar muzică rusească pentru că m-am născut în Rusia. De exemplu conexiunea pe care am avut-o cu muzica germană când am dirijat orchestra din Köln a fost foarte importantă pentru mine. La fel şi conexiunile pe care le-am avut cu Franţa şi cultura franceză de când trăiesc acolo. Cred că pentru un muzician din zilele noastre este foarte important să se bucure de această aglomerare de culturi dacă vrea să fie credibil...
Aţi spus mai demult într-un interviu că lumea nu poate fi globalizată sub aspect cultural.
Sunt mai multe feluri în care putem înţelege cuvântul globalizare. Dacă prin globalizare înţelegem o interconexiune, este foarte bine, este o caracteristică a erei noastre. Dacă însă vorbim despre trăsăturile individuale ale fiecărei naţiuni care se bazează pe istoria, tradiţia şi limba fiecărui popor, atunci globalizarea nu mai înseamnă acelaşi lucru. Fiecare familie naţională are caracteristici proprii, o cultură proprie cu tradiţii fascinante... Dar nu există nici un motiv ca aceste culturi diferite să nu fie conectate între ele, pentru că esenţa fiinţei umane este universală. Când vorbeam de globalizare, mă gândeam tocmai la posibilele conexiuni între culturi, dar dacă cineva ar vrea să impună unei alte naţiuni cum să trăiască, nu cred că ar avea succes.
Propuneţi publicului un program foarte interesant: Mahler, Ravel, Poulenc, César Franck. Cum reacţionează la acest program colegii dumneavoastră instrumentişti din Orchestra Filarmonicii din München?
Ce este fascinant pentru noi ca muzicieni este că suntem obligaţi să călătorim – şi fizic, dar şi spiritual. Deci este absolut normal ca o orchestră germană, de exemplu, să interpreteze muzică franceză, aşa cum este normal şi pentru o orchestră franceză să interpreteze muzică germană. Trebuie înţelese diferenţele dintre muzicile născute în culturi diferite, este ca şi cum am învăţa să vorbim o limbă străină. Temperamentul compozitorilor este legat de temperamentul naţional şi de ţara în care s-au născut.
Consider o bună ocazie pentru mine să interpretez muzică franceză cu o orchestră germană, mai ales cu cea a Filarmonicii din München, care are o tradiţie excepţională cu Celibidache. Interpretările lui Sergiu Celibidache cu muzică franceză rămân o referinţă pentru noi toţi astăzi
Rolul lui Mahler, de pildă, în cultura universală, nu este acelaşi ca al lui Franck, Ravel sau
Poulenc, şi este fascinant să observăm diferenţele dintre ei. Vorbind despre globalizare, există atâta informaţie pentru noi, mai ales atunci când călătorim; de fapt nu există separaţii, nici graniţe între Germania şi Franţa, graniţele dispar în faţa oportunităţilor pe care le au muzicienii de azi. Adesea generaţiile tinere înţeleg mai bine că diferenţele muzicale trebuie interpretate diferit. Am ascultat la un moment dat o înregistrare veche cu o orchestră germană de demult, cu un mare dirijor. Au cântat Berlioz, dar în urechile mele a sunat foarte ciudat. A fost cultura franceză privită cu ochi germani care citeau Goethe, dar nu poeţi francezi.
Astăzi, o astfel de interpretare este interesantă istoric, dar nu mai place, nu mai este credibilă în faţa ascultătorilor. Din acest punct de vedere, consider o bună ocazie pentru mine să interpretez muzică franceză cu o orchestră germană, mai ales cu cea a Filarmonicii din München, care are o tradiţie excepţională cu Celibidache. Interpretările lui Sergiu Celibidache cu muzică franceză rămân o referinţă pentru noi toţi astăzi.
Veniţi la Bucureşti cu trei solişti francezi: Gautier Capuçon, Katia şi Marielle Labèque. Sunteţi foarte apropiat de Marielle şi cântaţi de multe ori cu ea...
Aş fi foarte bucuros dacă aş putea să fiu mai mult timp cu ea pe scenă, mai ales că e soţia mea... Deci eu, ea şi sora ei suntem o familie artistică. Când cântăm împreună este pentru noi o mare bucurie, există şi o înţelegere perfectă între noi, ca atunci când interpretezi muzică de cameră.
Şi asta este o mare bucurie... Cel de-al treilea artist francez pe care l-aţi menţionat, Gautier Capuçon, pe care noi l-am susţinut încă de la începutul carierei sale, nu numai că este un foarte bun prieten al nostru, dar are şi un talent extraordinar, chiar dacă este foarte tânăr.
La finalul interviului, puteţi să adresaţi câteva cuvinte publicului românesc?
Aş spune că sunt foarte emoţionat să vin şi să întâlnesc poporul român care a dat atâta muzică şi atâtea personalităţi extraordinare, muzicieni români excepţionali care îmi sunt şi prieteni dragi. Ei au rădăcini într-o cultură mare şi pentru mine este un privilegiu să mă întâlnesc faţă în faţă cu publicul românesc.
Se încarcă comentariile...
