INTERVIU cu pianista Anika Vavić: „Un pianist trebuie să fie un vizionar“
0
Solista va interpreta astă-seară, la Sala Palatului, Concertul nr. 3 de Prokofiev, sub bagheta lui Vladimir Jurowski.
Interviu realizat de Cristina Rădoi
Anika Vavić (38 de ani) iubeşte arta rusă în general, pentru că „aşa a fost crescută” şi pentru că, mai apoi, intensitatea sentimentului a evoluat direct proporţional cu numărul artiştilor ruşi care i-au marcat destinul. Pianul a fost la început o provocare, mai apoi o motivare, la final devenind o pasiune vitală.
Nu este prima oară când veniţi în ţara noastră.
Este adevărat, sunt bucuroasă că revin la Bucureşti, aceasta după precedenta mea participare în Festivalul „George Enescu”, atunci când am fost invitată de maestrul Valery Gergiev să cânt împreună cu Orchestra Teatrului Mariinsky din Moscova.
Vă este familiară muzica românească, în mod special muzica lui Enescu?
Desigur! Îi cunosc foarte bine Sonata pentru pian; de asemenea, îi ştiu creaţia violonistică pentru că am câţiva prieteni, muzicieni români, în compania cărora creaţia enesciană este mereu un subiect de discuţie. Vorbim foarte mult despre Enescu, aflu multe despre el şi ajung să-i cunosc muzica pe care realmente o ador. În concertul de anul acesta însă, nu voi cânta Enescu, ci Prokofiev, Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în Do major.
Ştiu că nu vă sfiiţi să vă dezvăluiţi atracţia pentru compozitorii ruşi, inclusiv Prokofiev. De ce muzica rusă?
Da, aveţi dreptate: îi iubesc! Poate pentru că aşa am fost crescută. Poate pentru că prima carte de poveşti pe care mama mi-a dăruit-o atunci când am învăţat să citesc a fost o carte cu poveşti pentru copii scrisă Lev Tolstoi. Cred că de aici a început pasiunea mea pentru arta rusă, în general. Mai târziu, când aveam deja 12 ani, profesorul meu de pian mi-a dat să studiez o piesă de Prokofiev. Era primul meu contact direct cu creaţia acestuia şi atunci m-am îndrăgostit de muzica lui. Mai apoi, când am mers să studiez la Viena, lucrurile puteau să se schimbe radical. Luminile rampei erau îndreptate acolo către compozitorii primului clasicism vienez, ai celui de-al doilea şi spre romantismul vienez. Faptul că am avut şansa să le fiu studentă unor pianişti ruşi precum Oleg Maisenberg sau Lazar Berman şi, mai ales, că am avut privilegiul de a-i sta alături lui Mstislav Rostropovici, împreună cu care am aprofundat creaţiile lui Prokofiev şi Şostakovici – compozitori pe care maestrul îi cunoscuse personal şi, mai mult decât atât, le fusese prieten –, mi-a alimentat şi mai mult pasiunea pentru compozitorii ruşi. Astfel, dragostea mea a devenit tot mai intensă.
Nu trebuie decât să faci în aşa fel încât muzica să treacă de pe partitură, prin urechile oamenilor, direct în sufletele lor, aşa cum şi-au imaginat compozitorii. Anika Vavić, pianistă
De-a lungul carierei aţi lucrat cu personalităţi importante ale baghetei internaţionale, îi amintesc acum doar pe Valery Gergiev, pe Paavo Järvi ori pe Michael Sanderling. Se presupune că orice colaborare artistică aduce ceva special; sunt convinsă, însă, că aveţi şi preferinţe.
Trebuie să spun că mi-a făcut o reală plăcere să lucrez cu fiecare dintre ei, dar recunosc că se întâmplă ceva special atunci când îi eşti alături pe scenă maestrului Gergiev. Este un artist cu adevărat unic, pe care îţi este imposibil să îl uiţi odată ce ai cântat în compania lui. Eşti acolo, la pian, şi din secunda în care prima notă s-a consumat simţi unicitatea momentului. Ai senzaţia că faci muzică într-o formă nefiltrată, extrem de directă. Este o adevărată magie!
Despre colaborarea cu dirijorul serii la Bucureşti, şi el tot rus de origine, Vladimir Jurowski, ce ne puteţi spune?
Acesta va fi oarecum începutul colaborării noastre, pentru că, doar cu două săptămâni înaintea Festivalului „Enescu”, am fost prezenţi la BBC Proms, interpretând acelaşi concert de pian al lui Prokofiev. Ne cunoaştem de ceva vreme, dar n-am reuşit să lucrăm până acum. Am discutat mult pe marginea repertoriului. La un moment dat se punea în discuţie concertul al patrulea de Rodion Scedrin; într-un final, am căzut de acord asupra opusului de Prokofiev. Sunt nerăbdătoare în legătură cu colaborarea noastră, căci am devenit între timp prieteni; în plus, împărtăşim aceleaşi pasiuni legate de literatură, pictură şi dans. Prin urmare, avem multe lucruri în comun şi sper ca acest aspect să răzbată din muzica pe care o vom face împreună.
În opinia dumneavoastră, care sunt cele mai importante calităţi ale unui mare pianist?
Cred că cel mai important aspect este legat de înţelegerea generală a muzicii şi de putinţa de a face artă sonoră fără să te simţi neapărat important. Nu trebuie decât să faci în aşa fel încât muzica să treacă de pe partitură, prin urechile oamenilor, direct în sufletele lor, aşa cum şi-au imaginat compozitorii. În plus, la fel ca dirijorii, pianiştii trebuie să fie capabili să aibă acea imagine de ansamblu, trebuie să fii în acelaşi timp un arhitect, un vizionar şi un dirijor.
Vă oferă viaţa aceasta de artist tot ceea ce visaţi atunci când aţi ales-o?
Da, se poate spune şi aşa, deşi recunosc, nu a fost tocmai o alegere. Abia pe la 13 ani am realizat că nu aş putea trăi fără muzică şi am hotărât să merg pe acest drum. Când, la 16 ani, am ajuns la Viena, nu eram tocmai conştientă de ceea ce mi se întâmplă. Am învăţat treptat şi de atunci n‑am regretat nimic.
Vreţi să transmiteţi ceva publicului din România?
Sper că le va plăcea Prokofiev! Sunt nerăbdătoare să cânt din nou la Bucureşti, unde mi-am făcut prieteni, de unde am cumpărat chiar un tablou pe care l-am aşezat în camera mea de studiu, prin urmare îl privesc zilnic de fiecare dată când mă aşez la pian.
Exponentă a artei ruse
Nume: Anika Vavić
Data şi locul naşterii: 9 noiembrie 1975, Belgrad
Studiile şi cariera:
A început studiul la Viena la 16 ani cu Noel Flores la Universitatea de Muzică şi Arte Performative.
În 2001 a câştigat concursul Steinway din Viena, primind un premiu special pentru cea mai bună interpretare a lui Haydn. În noiembrie 2001 a primit o bursa din partea Centrului Herbert von Karajan din Viena şi a Fundaţiei Gottfried von Einem. În 2002 a primit premiul naţional austriac pentru Femei în Artă.
A debutat la Konzerthaus în Viena în 2003, interpretând Concertului în si bemol minor de Ceaikovski. Drept urmare, a fost aleasă pentru sezonul 2003/2004 de Musikverein şi Konzerthaus pentru prestigioasa serie de concerte Rising Stars, care a dus-o în cele mai cunoscute săli de concerte din lume.
Casa de discuri Gramola a lansat recent un nou CD al său cu repertoriul de recital, opusuri de Beethoven, Schumann, Chopin şi Prokofiev.
Se încarcă comentariile...
