INTERVIU Mariss Jansons, dirijor: „Sentimentele sunt importante“

Considerat drept unul dintre cei mai  buni dirijori din lume, Mariss Jansons , care a condus orchestra Concertgebouw din Amsterdam în cadrul Festivalului „George Enescu“, spune că muzica rămâne un dar de la Dumnezeu, dincolo de talent şi educaţie.

„OK“, răspunde liniştit, atunci când un bărbat din holul Ateneului, agasat de aparatul fotografului, ne cere pe un ton ridicat să ne mutăm. La 70 de ani, Mariss Jansons este dirijor şef a două orchestre (una în Amsterdam, cealaltă la München) şi spune că nu există dirijor de la care să nu aibă de învăţat. Acum 14 ani a avut un atac de cord în timp ce dirija opera „Boema“, la Oslo, dar asta nu l-a determinat să muncească mai puţin. Când îl  întrebi de vacanţa ideală, răspunde egal, fără nicio urmă de regret, aşa cum a spus şi OK-ul de la început: „Nu există“. Iar când vorbeşte despre cum s-a înfuriat din cauza acusticii proaste din sala de concert de la Oslo, are aceeaşi privire albastră, clară, ca atunci când aminteşte de entuziasmul pe care i-l inspiră un concert bun.

„Adevărul“: V-aţi început cariera, în Europa de Vest, de-abia la 36 de ani. Faptul că aţi fost educat în fosta Uniune Sovietică a fost un neajuns?

Mariss Jansons: Nu, a fost cea mai bună educaţie pe care o puteam primi! Mi-a dat cunoştinte fantastice şi posibilitatea de a mă dezvolta. Şi, după aceea – slavă Domnului -, am avut şansa de a studia la Viena, adică posibilitatea de a mă apropia de cultura vestică. Am avut o educaţie bună; chiar am calculat că, în total, am studiat aproximativ 23 de ani.

Mama dumneavoastră a fost cântăreaţă, iar tatăl dirijor. V-aţi gândit vreodată cât din înclinaţia dumneavoastră pentru muzică e înnăscut şi cât dobândit, prin educaţie?

Nimeni nu ştie asta. Cum poţi măsura talentul? Nu e ca şi cum ai măsura temperatura: acum ai febră, că ai 39°C şi ar trebui să fie 37°C. Dar, în mod sigur, Dumnezeu mi-a dat nişte cadouri; cred că am avut şi genele potrivite. Apoi a urmat educaţia. Deci sunt trei lucruri care au fost de bază pentru mine, ca muzician: genele, educaţia şi ce am primit de la Dumnezeu.

Care este cel mai util sfat pe care l-aţi primit de la tatăl dumneavoastră, în legătură cu dirijatul?

Ooo... sunt sute de lucruri pe care mi le-a zis. Cel mai important ar fi: mai bine un concert bun în minus, decât un concert prost în plus. Apoi mi-a mai spus despre Ceaikovski, care este un compozitor plin de sentiment, plin de expresie, şi, dacă exagerezi când îl interpretezi, muzica devine prea sentimentală, chiar de prost gust. Aşa că îmi spunea „Nu pune miere în zahăr“.

Care sunt lucrurile definitorii pentru un dirijor bun?

Sunt multe, multe. Mai întâi talentul, apoi o tehnică bună, o educaţie bună; trebuie să fie muzician bun, să poată repeta cu orchestra şi să o conducă, să aibă bun gust. Ar mai fi şi alte lucruri.

Sunt trei lucruri care au fost de bază pentru mine, ca muzician: genele, educaţia şi ce am primit de la Dumnezeu.   Mariss Jansons, dirijor

Nu orice dirijor poate repeta cu orchestra?

Treaba asta este foarte dificilă. Ca să poţi repeta, trebuie să ştii ce vrei şi cum să le explici muzicienilor ce trebuie să facă. Trebuie nu doar să lucrezi cu ei, să fii organizat, ci şi să-i inspiri, să-i motivezi. E posibil să şi înveţi lucrurile astea, un pic, dar cele mai multe ţin de intuiţie. Iar eu, personal, am mers la repetiţiile multor altor dirijori. Când merg într-un oraş nou şi am timp liber, mă duc la repetiţiile altor dirijori.

De la cine învăţaţi despre dirijat?

De la toată lumea. Dacă aud ceva interesant, îmi vin idei. Dacă văd ce face altcineva, mă entuziasmez. Întotdeauna poţi învăţa de la cineva, chiar dacă face ceva greşit, în opinia ta. Auzi, nu-ţi place şi îţi spui „aa, asta n-ar trebui să fie aşa”.

Care sunt dirijorii actuali pe care îi admiraţi cel mai mult?

Sunt mulţi: Zubin Mehta, Riccardo Muti, Abbado, Simon Rattle, Thielemann... pe Haitink îl admir foarte mult şi pe Seiji Ozawa, dar - din păcate - el nu mai dirijează. Ştiţi ceva? De fapt, nu pot să numesc un singur dirijor despre care să spun „aa, ăsta nu mă interesează”. 

Nici măcar unul?

Nu. Pentru că poate fi vorba de un concert care n-a avut succes; apoi trebuie să-l urmăreşti pe dl. X şi, dacă face încă 20 de concerte proaste, de-abia atunci poţi să zici că nu un dirijor bun. Dar, după un singur concert, nu poţi să zici asta. Poate că a avut o zi proastă. Orice om are zile proaste şi zile bune. Mai ales artiştii, care sunt foarte sensibili şi depind de multe lucruri. Poate să fie ceva neînsemnat care te influenţează.

Apropo de lucrurile care vă influenţează, mai aveţi surprize în timpul concertelor?

Da, sigur că da, orice se poate intâmpla. Câteodată te aştepţi la un concert bun, dar nu iese prea bine. Alteori, îţi spui „Oh, Doamne, ăsta nu e destul de pregătit“ şi, dintr-o dată, seara, te trezeşti cu un concert incredibil.

În relaţia dintre orchestră şi dirijor, cea mai importantă este energia. Ea face concertul. E o aură sau o energie pe care o simţi şi cred că asta e cea mai importantă în această relaţie.   Mariss Jansons, dirijor

Şi cum vă explicaţi lucrul ăsta?

Toţi muzicienii, când sunt pe scenă, vor să dea ce e mai bun din ei. Nimeni nu vrea să dea o reprezentaţie proastă. Prin urmare, se mobilizează şi încearcă să facă tot ce pot. Ăsta ar fi secretul. Chiar dacă la repetiţii lucrurile nu merg aşa de bine, seara, la spectacol, lumea dă ce e mai bun şi, când uneşti toată energia asta, se transformă într-un moment foarte puternic. Dar asta nu e o garanţie. Câteodată se întâmplă, câteodată nu.  De aceea, trebuie să ai destul timp pentru repetiţii. Iar asta variază, în fucţie de orchestră şi de lucrarea pe care o pregăteşti. Trebuie să ştii cât timp să ceri, pentru ca punctul culminant să se întâmple. Dacă repeţi prea puţin, nu e bine. La fel şi dacă repeţi prea mult, pentru că intri în rutină; tot repeteţi, tot repeţi, e plictisitor; apoi, seara, a dispărut inspiraţia. Deci, intuitiv, simţi „Gata, ăsta e momentul. Lucrarea e în sângele muzicienilor, nu mai avem nevoie de nimic. Lăsăm inspiraţia pentru diseară.” Asta numesc eu repetiţii corecte. În 99% din cazuri, va ieşi un concert bun. Dar orice se poate întâmpla. Viaţa e plină de accidente.

Mi-aţi spus cum trebuie să fie un dirijor bun. Dar o orchestră? Concertgebouw e considerată printre cele mai bune din lume...

Membrii ei trebuie să fie inteligenţi din punct de vedere muzical, să le placă muzica, să vrea să dea din ei tot ce e mai bun, să fie foarte mândri, dar modeşti, să ţină la tradiţii, să-şi ştie bine repertoriul, să fie serioşi la repetiţii. Apoi, trebuie să aibă un sunet echilibrat, transparent şi o sală de concerte bună. Sala bună face orchestra bună. 

Sala e atât de importantă?

Conduce Concertgebouw din 2004

Numele: Mariss Jansons

Locul şi data naşterii: 14 ianuarie 1943, Riga, Letonia

Starea civilă: căsătorit, un copil

Studiile şi cariera:

A studiat la Conservatorul din Leningrad.

În 1973, a fost numit asistentul lui Evgheni Mravinski la orchestra din St. Petersburg, dirijată şi de tatăl său, Arvīds. Între 1979 şi 2000, a fost director muzical al Orchestrei Filarmonicii din Oslo, pe care a condus-o către un succes internaţional. 

A fost dirijor invitat la Berlin, Viena, Londra, dar a condus şi orchestre importante din Statele Unite ale Americii. A fost fost numit director muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh în 1997, post pe care l-a deţinut până în 2004 şi al Orchestrei Simfonice a Radioului din Bavaria în 2003.

Din 2004 este dirijor şef al  Orchestrei Regale Concertgebouw, din Amsterdam. Este cel de-al şaselea dirijor care deţine acest post de la fondarea orchestrei în 1888.

Locuieşte în: Sankt Petersburg

Da, am renunţat la postul de director muzical al Filarmonicii din Oslo (n.red. - în 2000) din acest motiv. Îmi promiseseră că vor îmbunătăţi acustica sălii, deja chemaseră speciliaştii şi apoi, brusc, s-au răzgândit. M-am înfuriat. Sala bună ajută mult, la fel ca şi instrumentele bune.

Se spune că aveţi o relaţie foarte bună cu orchestra Concertgebouw. Asta se referă şi la timpul petrecut în afara repetiţiilor?

Nu, nu ieşim împreună să mâncăm şi să bem. 

Nu am timp. Şi-apoi, eu cred că importante nu sunt paharele de vin pe care le bei împreună cu colegii, importante sunt sentimentele. Dacă simt că o persoană îmi este simpatică, am încredere în ea. Cu unii schimb câteva cuvinte, cu alţii nu vorbesc deloc. Dar relaţia se bazează pe o energie, pe care n-o pot explica. De multe ori, întâlneşti pe stradă o persoană şi-ţi spui „Ce om groaznic!“; alteori îţi spui „Ce simpatic e!“. E o aură sau o energie pe care o simţi şi cred că asta e cea mai importantă într-o relaţie. Între orchestră şi dirijor, cea mai importantă este energia. Ea face concertul. 

Ştiu că există o relaţie specială între orchestra Concertgebouw şi muzica lui Richard Strauss. 

Lui Strauss îi plăcea enorm orchestra. I-a şi dedicat lucrarea „O viaţă de erou“ (n. red. - pe care orchestra a interpretat-o săptămâna trecută la Bucureşti). Era prieten bun cu Mengelberg, care a fost dirijor şef al orchestrei timp de 50 de ani. 

A venit şi a condus chiar el orchestra, la fel ca şi Mahler - o altă relaţie specială. Deci e ceva deosebit, care durează de mulţi ani.

Dar instrumentiştii care au cântat cu Strauss nu mai sunt în orchestră. Cum de a rămas această relaţie?

Se transmite de la o generaţie la alta. Cineva îţi spune ceva, tu îi zici altcuiva şi-apoi, există un fel de spirit pe care nu vi-l pot explica şi care a rămas cu orchestra toţi anii ăştia. Poată o să dispară cu timpul dar, deocamdată, ce a transmis generaţia veche a fost păstrat de generaţia nouă.

Care e ce mai mare satisfacţie pe care o obţineţi din dirijat?

Dirijatul în sine îmi dă cea mai mare bucurie. Procesul de a face muzică.

Care este vacanţa ideală?

Vacanţa ideală,  n-o am. Pentru că ar însemna să am cel puţin două săptămâni, în care să nu fac nimic; fără să mă gândesc, fără să răspund la telefoane, fără să studiez partituri doar să mă scol de dimineaţă şi să nu ştiu ce voi face în ziua respectivă. Dar nu e posibil. Câteodată se întâmplă, pentru trei-patru zile. Dar nu două săptămâni.