INTERVIU Leo Hussain, dirijor: „Mi-am dorit să fiu actor înainte de a fi dirijor“

Leo Hussain, dirijor britanic pasionat de creaţia contemporană FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“

Artistul englez Leo Hussain, care va dirija astăzi Filarmonica de Stat „Moldova“, este director muzical la Salzburg Landestheater.

Concertul de la Ateneu de astă-seară, de la ora 17.00, se desfăşoară în seria „Muzica secolului al XXI-lea – workshop/ Enescu şi contemporanii săi“, având în program lucrări de Cornel Ţăranu, Sir Peter Maxwell Davies şi Sir Harrison Birtwistle. În vârstă de 35 de ani, Leo Hussain iubeşte muzica contemporană şi încearcă să aducă publicul românesc mai aproape de acest gen de muzică. 

Interviu realizat de Ruxandra Arzoiu

Ruxandra Arzoiu: Sunteţi pentru prima oară în Bucureşti? 

Leo Hussain: Da, şi este foarte interesant cum legătura mea cu muzica şi cu muzicienii români s-a consolidat mult în ultimul timp, de când am făcut un spectacol cu Oedipe de George Enescu la Bruxelles, acum câţiva ani. De atunci a început această relaţie şi, în plus, prietena mea este din România. 

Pentru concertul de la Bucureşti aţi ales un program foarte britanic, aş spune, exceptând Simfonia memorial de Cornel Ţăranu. Aveţi o relaţie specială cu aceşti creatori, Davies şi Birtwistle?

Este un program foarte greu în toate sensurile. De fapt, mi-a fost trimisă o listă cu compozitori care ar putea fi cântaţi în festival şi partiturile lor. Uitându-mă peste ele, m-am gândit să aleg nu neapărat după criteriul valoric, dar mai ales după limbajul lor, ceva care să sune bine împreună; concertul de pian, de pildă, cu Dansurile pământului ale lui Birtwistle. Nu am mai luat contact cu această muzică şi nici cu interpreţii cu care voi cânta. Îi voi descoperi acum.

În cariera mea un mare rol l-a jucat hazardul

PREGĂTIRE MUZICALĂ DE CÂNTĂREŢ

Repertoriul dumneavoastră include multe titluri de operă şi balet. Poate fi doar o consecinţă a faptului că sunteţi directorul muzical al teatrului din Salzburg sau reflectă şi o preferinţă?

Este interesant de spus că educaţia mea muzicala primară a fost de cântăreţ si de atunci am, desigur, o mare dragoste pentru muzica vocală şi mă simt foarte bine în operă. Iubesc cântăreţii, teatrul, mi-am dorit să fiu actor înainte de a fi dirijor. Simt foarte bine acest puls magnific al spectacolului de operă. Pe de altă parte, cred că este foarte important ca dirijorul să nu se specializeze doar într-un singur sens. Încerc să fac multe concerte atât la Salzburg, cât şi cu formaţii pe care le întâlnesc temporar, ceea ce implică o altfel de relaţie, mult mai intensă, deşi mai scurtă. Este foarte bine să găseşti un echilibru între aceste activităţi.

Care sunt momentele semnificative din cariera dumneavoastră?

Aş crede că sunt de fapt două. Şi un mare rol l-a jucat hazardul. Am debutat, desigur, ca dirijor în timpul studiilor, în mici concerte, până când am primit un telefon de la Glyndebourne, unde se desfăşoară un mare festival în Anglia. Aveau un post de dirijor asistent pentru spectacolul Pelléas şi Mélisande care urma să se prezinte în curând. Desigur că am acceptat şi totul a început să se deruleze din acel moment. Tot cu Pelléas şi Mélisande mi-am făcut şi debutul internaţional la festivalul de la Salzburg, recomandat de cei de la Glyndebourne. A fost o stranie coincidenţă cu aceeaşi piesă.

Nu poţi sta deoparte şi să laşi o astfel de muzică să treacă pe lângă tine. Trebuie să te implici, să intri în această stare, să o trăieşti.

Aţi fost asistentul unor mari dirijori ai timpurilor noastre. Cum a contribuit această experienţă la formarea dumneavoastră?

Cred că este într-adevăr important modul în care un dirijor porneşte pe drumul lui, relaţia cu ceilalţi muzicieni, dar în special cu colegii şi cu mentorii. Sunt foarte fericit şi norocos de a fi avut şansa să lucrez cu unii dintre cei mai mari dirijori şi le sunt tuturor foarte recunoscător. Nu cred că trebuie să înveţi numai de la o singură persoană, pentru că atunci există pericolul imitaţiei. Când eşti foarte apropiat de cineva, este o chestiune de timp să-i asimilezi limbajul care apoi să devină al tău. Dar, cunoscând mai multe personalităţi de la care poţi prelua câte ceva, acest pericol poate fi evitat.

PASIONAT DE MUZICA CONTEMPORANĂ

Cum se desfăşoară activitatea dumneavoastră în Salzburg? Participaţi la politica repertorială?

Din fericire pentru mine, există în această instituţie trei discipline: teatrul, baletul şi opera. Intendentul artistic este de fapt conducătorul companiei teatrale, ceea ce mie îmi dă libertatea de a alege repertoriul muzical. Şi aceasta este partea care îmi place cel mai mult: să planific stagiunea, să am şansa să definesc personalitatea artistică a teatrului, să pot introduce în repertoriu lucrări pe care auditoriul nu le aşteaptă neapărat sau nu le cunoaşte. Şi aici mă refer la muzica actuală, pentru care am o mare pasiune. În stagiunea trecută am început cu o serie de opere contemporane şi continuăm demersul nostru. Tocmai am terminat de pus în scenă o operă a lui Marc Anthony Turnage, intitulată Greek, foarte şocantă şi foarte dificilă, de care sunt foarte mândru. Apoi, desigur, programul din Festivalul „Enescu“ este alcătuit tot din creaţii contemporane, pasiunea mea, domeniul în care sper să pot comunica ceva special şi să aduc audienţa mai aproape de acest gen de muzică.

Care este reacţia publicului la muzica contemporană?

Ca muzician, trebuie să accepţi că ceea ce faci nu va fi întotdeauna plăcut de toată lumea şi peste tot. În acelaşi timp, este foarte important să aduci publicul cât mai aproape de această muzică. Dacă îi place, rămâne, dacă nu, este problema lui. Îmi amintesc foarte bine de un concert la Bruxelles, cu o piesă de Penderecki, scrisă în memoria victimelor de la Hiroshima, o lucrare celebră de acum câteva decenii. Eram cam îngrijorat şi consideram publicul foarte conservator. M-am gândit să le vorbesc puţin înainte de concert ca să nu pornească cu idei preconcepute şi să-i îndemn să trăiască experienţa ca atare. Le-am propus să reacţioneze aşa cum simt. Poate fi un mod de a aduce auditorii mai aproape de această muzică. De fapt, important este să nu renunţi. Nu poţi sta deoparte şi să laşi o astfel de muzică să treacă pe lângă tine. Trebuie să te implici, să intri în această stare, să o trăieşti.

Ce alte pasiuni mai aveţi, în afară de muzică? 

Pentru moment, nu am prea mult timp, dar ceea ce îmi place într-adevăr foarte mult sunt mâncarea şi gătitul. Aşa mă relaxez. Mâncarea de peste tot, din locul în care mă aflu. Sunt norocos că prietena mea mi-a gătit deja câteva feluri de mâncare româneşti, aşa că voi fi în cunoştinţă de cauză şi de-abia aştept să ajung în România.