INTERVIU Dumitru Avakian, critic de artă: „Jurowski este o personalitate pe cât de dinamică, pe atât de profundă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul Dumitru Avakian, una dintre vocile cu cea mai mare autoritate în critica muzicală, a vorbit, la Adevărul Live, despre prezentul şi perspectivele Festivalului „George Enescu“ şi a analizat tandemul Zubin Mehta - Vladimir Jurowski, dirijorii care vor reprezenta imaginea următoarei ediţii a Festivalului.

Spuneaţi în trecut că opera lui George Enescu este interpretată insuficient în România. În ce măsură credeţi că mai este de actualitate acest of al dumneavoastră?

A fost o perioadă în care promovarea operei enesciene s-a realizat în măsură semnificativă şi importantă. Să nu uităm: Festivalul „George Enescu“ şi-a propus promovarea opusurilor fundamentale ale lui George Enescu. Apoi, s-a instalat o anume atitudine: în timpul stagiunilor se cântă mai puţin Enescu, fiindcă, oricum, se cântă în Festival, iar în Festival există o anume inerţie şi muzica lui Enescu e prezentă, dar nu întotdeauna prin valorile semnificative şi importante.

Dacă ne referim exclusiv la această ediţie a Festivalului?

Muzica lui Enescu nu este programată cu anume consecvenţă şi consistenţă, dar ea există. M-am bucurat să reaud Simfonia a IV-a a lui Enescu, care a fost interpretată de Filarmonica „George Enescu“ – o versiune pe care a definitivat-o maestrul Pascal Bentoiu. E vorba de realizarea pe care i-o datorăm lui Peter Ruzicka, un fan al muzicii lui George Enescu. Pe de altă parte, m-am aşteptat ca această operă fundamentală a mijlocului de secolul XX, Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste, scrisă în 1954, să-şi găsească o tălmăcire adecvată. A fost programată în versiunea Staatskapelle Dresden, dar felul în care a fost prezentată este dezonorant pentru interpreţi, pentru muzicieni, pentru că a fost trecută de o manieră formală, nesemnificativă, neinteresantă, iar dirijorul Christian Thielemann a refuzat sau nu a putut să se apropie de această lucrare. Celelalte lucrări, evident din repertoriul german, au constituit o poziţionare firească şi au fost atenţionate aşa cum trebuie în program. M-am bucurat mult să ascult cele două Intermezzi pentru corzi de Enescu, în realizarea Ansamblului Scoţian din Glasgow – o interpretare realmente creativă a acestor pagini care nu reprezintă un opus semnificativ în ansamblul creaţiei enesciene, dar, dacă eşti un performer care gândeşte şi ajunge la fibra muzicii, atunci poţi să pui în evidenţă lucruri pe care poate alţii nu le-au observat.

Măcar în aceste trei săptămâni, pe durata Festivalului, putem vorbi despre o coerenţă a vizibilităţii geniului muzicii româneşti în conştiinţa românilor şi în spaţiul public.

Din păcate, nu. Este prezent Enescu, dar nu în valorile foarte importante. Este reluată, deja pentru a treia ediţie, o montare neinteresantă a operei Oedip, o montare care nici pe scena operei nu merită să stea mai mult, o montare care deja a fost criticată în mai multe rânduri. Avem promisiunea că la ediţia din 2017 ne vom bucura de o montare semnificativă. Prima montare bucureşteană, realizată în 1958, în regia regretatului Jean Rânzescu, este de o viziune modernă care, în momentul de faţă, ar reprezenta o poziţionare demnă de cel mai înalt nivel a acestei capodopere.

Aparte de aceste inadecvări, cum vedeţi parcusul Festivalului „George Enescu“? Această ediţie are deja ecouri importante.

Fără discuţie, există ecouri ale festivalului dintre cele mai importante. Cumulul de valori şi anvergura Festivalului îl poziţionează la nivelul marilor evenimente în plan mondial. Ceva oarecum similar se întâmplă la Salzburg, perioada fiind însă mai extinsă, se întâmplă în Statele Unite, la Tanglewood, sub patronajul Orchestrei din Boston. Festivalul „George Enescu“ se aşază, din fericire, în acest circuit. Festivalul a fost realizat de la început cu bună credinţă şi, când au existat mijloace, acestea au fost folosite pentru a aduce personalităţi reprezentative. Să ştiţi că primele ediţii, cea din 1958, din 1961, din 1964 au fost ediţii de mare nivel artistic. Au fost George Georgescu, David Oistrakh, Yehudi Menuhin, Constantin Silvestri şi alţii. Cele mai mari personalităţi ale Europei acelor timpuri au fost prezente în Festival. A fost, evident, în egală măsură şi un mijloc de acreditare a regimului dictatorial din acea vreme, în contextul european. În anii ’70-’80, Festivalul a căzut în penumbră, să nu zicem chiar în umbră. După ’90, el a fost reabilitat la nivelul unor evenimente importante în plan mondial, iar ultimele ediţii sunt dintre cele semnificative. Foarte important este faptul că, iată, cu acest prilej, dată fiind valoarea Festivalului, se realizează un turism cultural internaţional care antrenează o mare parte a fluxului turistic. E impresionant acest lucru. Cunosc personal mulţi asemenea vizitatori care ajung la Bucureşti dată fiind importanţa Festivalului, iar acesta e un câştig pe toate planurile.

La această ediţie a Festivalului au venit şi vor veni la Bucureşti nume cu autoritate mondială.

Din moment ce avem cinci orchestre simfonice de primă talie internaţională invitate aici, eu cred că renumele Festivalului e menţinut cu cinste. Mă refer numai la Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam, la Capela de Stat din Dresda, la Filarmonica berlineză, la Orchestra Simfonică din Londra, la Orchestra Simfonică din San Francisco, la Orchestra Filarmonică din Israel. Sunt colective simfonice fundamentale în peisajul vieţii muzicale internaţionale şi e o bucurie că-i avem aici. Unele dintre aceste orchestre promovează creaţia enesciană şi o duc şi la ei acasă, şi în turnee.

Unul dintre artiştii care au preluat acest mesaj enescian este Vladimir Jurowski, viitorul director artistic al Festivalului. Cum vedeţi tandemul cu directorul onorific, Zubin Mehta?

Este o combinaţie foarte bine găsită: director onorific Zubin Mehta şi director artistic Vladimir Jurowski. Să nu uităm, în alte timpuri, lord Yehudi Menuhin şi cu Lawrence Foster au colaborat excelent şi au creat ediţii minunate ale festivalului. Jurowski este unul dintre artiştii de o dinamică importantă în viaţa muzicală internaţională. L-a înţeles pe Enescu, i-a înţeles resorturile interioare spirituale şi felul în care acestea se traduc în muzică, în aparatul orchestral şi în construcţia de ansamblu. E foarte important acest lucru. Cu mai bine de un deceniu în urmă, discutam cu Lawrence Foster, unul dintre foştii directori artistici. El a imprimat toată opera enesciană, cu excepţia Simfoniei a III-a, pe care imprimat-o mult mai târziu. L-am întrebat: „Cum se întâmplă acest lucru?“ „Nu am înţeles încă această lucrare. Când o voi pătrunde, atunci o voi cânta.“ Iată o atitudine responsabilă, demnă de apropierea faţă de muzica enesciană. Apoi, Zubin Mehta a fost prezent pentru prima dată la cea de-a treia ediţie a Festivalului, în 1964. Un dirijor tânăr, dinamic, cu o privire pătrunzătoare, cu o capacitate de inducţie fenomenală. Şi, nu pot uita, una dintre părţile lente ale Simfoniei a IV-a de Bruckner a fost dedicată maestrului George Georgescu, care s-a stins din viaţă cu câteva zile înaintea concertului.

Jurowski este dirijor principal şi director artistic al London Philharmonic Orchestra, este singurul dirijor internaţional care, până acum, a adus la Londra Simfonia a III-a, pregăteşte Oedip pentru deschiderea Festivalului în 2017 şi doreşte să prezinte lucrarea în cadrul BBC Proms. Cât de importante sunt astfel de acţiuni?

Jurowski este o personalitate pe cât de dinamică, pe atât de profundă. Este un artist care dispune de o inteligenţă uimitoare în a observa aspectele particulare ale unei partituri, ale unui demers componistic şi de a-l reuni într-o structură de ansamblu a opusului şi de a-l promova în spaţiul public. Acest aspect este foarte util promovării creaţiei enesciene. Ne bucură când artiştii români prezintă creaţia enesciană, dar ne bucură la fel de mult când artişti din circuitul european şi mondial pătrund, înţeleg şi promovează creaţia enesciană.

Pentru imaginea Festivalului, e mai important că Jurowski e străin?

Îi dă o anvergură în plan internaţional, pentru că Enescu, să recunoaştem acest lucru, începe să fie cunoscut în plan european în calitate de creator după trecerea sa în eternitate. Festivalul care-i poartă numele are un rol important aici. Circulaţia sa în timpul vieţii a fost importantă, dar în primul rând în calitate de performer. Ulterior, şi-a promovat mai puţin propria creaţie, deşi a făcut-o cunoscută în plan public. A fost un genial interpret şi dinamizator al mişcării în domeniul muzicii de cameră. Faptul că opera enesciană e promovată de artişti din afara graniţelor ţării ajută circulaţiei internaţionale pentru situarea compozitorului în acest patrimoniu mondial al valorilor. E justificat faptul că personalităţi din afara spaţiului naţional se apropie de el şi-l promovează. Cred că atât Zubin Mehta, cât şi Jurowski au posibilitatea de a propulsa creaţia enesciană.

Există critica potrivit căreia e un lucru periculos ca directorul artistic să fie un dirijor.

Vladimir Jurowski şi Zubin Mehta sunt doi dirijori foarte diferiţi. Aparţin unor generaţii diferite, au viziuni diferite, au şcoli dirijorale diferite. Sunt personalităţi absolut distincte. Amândoi sunt artişti de o mare generozitate, artişti care au promovat creaţia enesciană şi nu s-au folosit de aceasta pentru a se promova pe sine. Sunt artişti care dispun deja de o dinamică extinsă în planul vieţii muzicale internaţionale, iar aşezarea lor în destinul Festivalului este un lucru firesc, de care nu au cum să se servească ci, dimpotrivă, pe care au înţeles că trebuie să-l servească.

Poate că e prematur să vorbim deja despre ediţia următoare a Festivalului, însă e firesc să ne gândim la viitorul unui eveniment de înaltă ţinută. Din programul ediţiei din 2017 a Festivalului, agreat de maestrul Zubin Mehta, printre prezenţele remarcabile sunt Scala din Milano, care va cânta Enescu, dar şi pianistul superstar Lang Lang.

Scala din Milano este un colectiv artistic dintre cele mai reprezentative ale vieţii muzicale europene şi care, să nu uităm, susţine evenimente artistice de cel mai înalt nivel. Sunetul acela, moliciunea şi consistenţa sa, aliajul dintre corzi şi instumentele de suflat din lemn, cu susţinerea alămurilor sunt unice la Orchestra Operei Scala din Milano. Lang Lang nu cred că se va apropia de Enescu. Este un pianist foarte personal, dar prezenţa lui este o bucurie în orice fel de manifestare culturală. După părerea mea însă, un semnal puternic îl reprezintă prezenţa lui Jurowski cu opera Oedip – acest aspect este fundamental!

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite