INTERVIU Cristian Lupeş, dirijor: „Trăim în epoca în care toţi sunt mândri că aleargă ca nişte animale de povară“

Manager al Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijorului Cristian Lupeş îi place să spună că Orchestra Simfonică este simbolul artistic cel mai elocvent al Uniunii Europene, iar muzica de azi şi de mâine, cea contemporană - Muzica secolului XXI cum apare ea în cadrul Festivalului - este cea mai interesantă şi provocatoare secţiune din Festival.

Interviu realizat de Maria Capelos 

În Bucureşti, îl putem asculta în Festival pe 15 septembrie la Sala Radio. Şi tot în festival – extins de două ediţii şi în alte oraşe din România – îl putem asculta pe 13 septembrie la Sibiu şi pe 16 septembrie la Timişoara. Cu multă muzică contemporană, desigur, şi cu îndemnul lui de a nu ocoli această muzică, de a îndrăzni să ieşim din zona de confort!

„Adevărul“: Vorbeşte-mi despre participările tale ca dirijor în această ediţie a Festivalul ”George Enescu”? Ce dirijezi, când, cu ce orchestră şi ce reprezintă pentru tine lucrările pe care le vei dirija?

Cristian Lupeş: Uzual, am nevoie de timp între concerte. Nu stiu dacă motivaţia este dată de resorturile psiho-fizice artistice sau chiar de comoditate, dar nu îmi place să alerg după concerte. Mă alint alegând cu grijă şi asta îmi generează trăiri intense, viaţă echilibrată, timp de judecată. Trăim în epoca în care toţi sunt ocupaţi cu orice, sunt mândri că aleargă de colo-colo ca nişte animale de povară şi în acelaşi timp se plâng de lipsa momentelor de intimitate personală. Nimeni nu mai are cu adevărat timp de sine, ci doar de imaginea aparentă pe care o generează în camera foto a telefonului propriu sau a celor din jur. Asta se poate observa şi în lumea artistică. Rutinarea unor fenomene şi uzura unor oameni din cauza inflaţionismului scenic.

După o perioadă de schimbări personale, m-am mutat la Sibiu, am început o nouă aventură de „job" trecând din lumea incertă şi alunecoasă a artistului în căutare de fonduri pentru proiecte, în tabăra cealaltă, a postului „negru" de răspundere şi responsabilitate, a conducătorului de instituţie muzicală, câştigând concursul organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, pentru poziţia de Manager al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Împreună cu Orchestra Filarmonicii Sibiu am stabilit încă de acum doi ani două concerte în cadrul Festivalului George Enescu, imersându-ne total, destul de ”periculos" în ciclul de concerte Muzica Secolului 21. Pentru muzicienii autentici, aceasta este cea mai interesantă şi provocatoare secţiune muzicală a festivalului. În 13 şi 15 septembrie vom cânta la Sala Thalia din Sibiu şi apoi la Sala Radio din Bucureşti muzicile de azi şi mai ales de mâine. Dan Dediu - Elegia Minacciosa, Francesco Tristano - Concertul pentru Pian şi Orchestră cu tânărul şi carismaticul compozitor la pian, Jorg Widmann - Concertul pentru Vioară şi Orchestră, solist fiind Michael Barenboim (fiul celebrului Daniel) şi în final o piesă care mi-e dedicată mie şi Orchestrei Filarmonicii din Sibiu (şi de ce nu întreg Sibiului!), "Concert pentru dirijor şi Orchestră" de Constantin Basica. Este cea mai neconvenţională partitură pe care am întâlnit-o până acum. Dirijorul, orchestra şi publicul au roluri multiple, fiind în timpul concertului şi subiecţii unui experiemnt început de ceva vreme în California, unde Constantin Basica este acum cercetător postdoctoral la Center for Computer Research in Music and Acoustic, la Stanford University.

Va fi o premieră absolută nu doar în România muzicală dar şi, cred eu, în istoria muzicii. Lucrarea are o componentă scenică la care va participa şi publicul în concert. Dirijorul are ataşat de mână un accelerometru şi este supus unui senzor de mişcare, toate datele fiind înregistrate şi analizate de GEBOCARqIS (GEsture-Based Orchestral Control via ARtificially quasi-Inteligent System). Acesta - probabil undeva în viitor - va fi capabil să dirijeze orchestra fără intervenţie umană.  Deocamdată însă, mă bucur că îmi păstrez meseria...

În 16 septembrie ajung la Opera din Timişoara unde continui turneul început cu 10 concerte anul trecut "100xEnescu". Continuăm să-l prezentăm pe Enescu de 19 ani, într-un concept nou şi fresh împreună cu ansamblul Bucharest Festival Orchestra: Valentin Şerban, Cristina Paşa, Tiberiu Branga, Monica Cristina Postolache, Emanuel Vots, Mădălina Mihalache, Bogdan Postolache si Violeta Tuţă Popescu. Vom cânta Bela Bartok - Dansuri Româneşti, Liviu Dănceanu - 5 of Millenium şi Enescu - Octuorul op 7.

Septembrie contiună la Filarmonica de Stat din Satu mare cu un program stabilit împreună cu Rudolf Fatyol, regretatul violonist şi director al înstituţiei, care ne-a părăsit, dar păstrăm proiectul în care îl vom avea pe Paul Constantinescu cu Concertul pentru Vioară şi Orchestră, solist Vlad Răceu, şi Sergei Prokofiev cu o selecţie din suitele "Romeo şi Julieta"

Cum percepi această ediţie a Festivalului? Ca program, ca participări româneşti şi internaţionale, şi care sunt provocările pe care ţi le ridică?

Festivalul „George Enescu” este cel mai important eveniment cultural al României. Cu răbdare şi fără compromisuri artistice, creşte la fiecare ediţie şi ne aşază în faţă tabloul lumii muzicale. Suntem gazdele unor artişti impresionanţi şi ai unor strategii de management artistic model în toată lumea. Mă bucur să observ că sunt implicate din ce în ce mai multe proiecte româneşti şi, profitând de "locomotiva" numită Enescu, muzica românească intră în repertoriile celor mai mari muzicieni. 

Festivalul se adresează publicului, dar strategia inteligent construită de Mihai Constantinescu (directorul executiv al festivalului) face ca repertoriile Enesciene şi nu numai să înceapă să fie auzite în lume. E bine de ştiut că lucrările cântate în Festivalul Enescu intră în programele de stagiune din străinătate. Festivalul Enescu din 2019 a început cu Berliner Philharmoniker şi se termină cu Royal Concertgebow Amsterdam. 

În interior avem multă muzică nouă, George Enescu şi dirijori ca Jurovsky şi Luizi, care se concurează în interpretarea simfoniei a 3-a de Enescu. Cred că în România anului trecut, nicio Filarmonică nu a programat această simfonie, în schimb toate orchestrele româneşti vor să vină la Bucureşti în festival!

Există energii transmise de publicul spectator în timpul unui concert pe care le simţi şi care dau o măsura a modului de interpretare, a faptului că le place sau nu?

E o întrebare aproape ezoterică, îţi răspund în glumă. Desigur că ne dorim ca de pe scenă să ne conectăm cu publicul, uneori obiectiv şi alteori cu mult egoism, dar există şi dorinţa publicului de a se simţi conectat cu cei din scenă, mai ales dacă artiştii sunt măcar surprinzători. Cred că e un sistem de vase comunicante sau mai bine spus, referindu-mă la energie, putem să cităm legea a doua a termodinamicii care spune că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă. Subiectiv simt un fel de vortex, sau o "horă" energetică în care intră scena şi publicul. Ne susţinem unii pe ceilalţi. Poţi pune spectatorii dintr-o piaţă publică în faţa unei lucrări contemporane şi te analizează sceptic, dar dacă „regia muzicală" este îndreptată către acel public, participarea publicului augmentează energia revărsată din scenă... Circuitul energiei artistice în natură!

Care este statutul unui tânăr dirijor în România şi cum ajunge el să evolueze în Festivalul „George Enescu”?

În România nu avem şcoală şi profesori de dirijat, din păcate. Marii dirijori sunt prea prinşi cu altele ca să se ocupe de pedagogie, majoritatea profesorilor sunt dirijori fără prea multă activitate artistică şi asta îi transformă uman, simţind pedagogia ca pe un rateu. E destinul României, populată de oameni care se gândesc doar la sine şi la clipa de azi şi nu au timp de confortul "copiilor copiilor noştri".

Tinerii dirijori care performează au perfecţionări în străinătate, dar cine nu are impresar nu este relevant afară, iar în ţară e greu să debutezi pentru că trebuie să străpungi o reţea de prietenii, amiciţii şi alte relaţii. Dar nu este imposibil. Cred că deja sunt conducători de filarmonici foarte deschişi către programe inedite care să rupă rutinele stagiunilor tradiţionale. Eu sunt unul dintre aceştia.

Ce îi transmiţi publicului iubitor de muzică din România în legătura cu Festivalul Enescu, dar şi cu orice alt concert de muzică clasică?

Îmi doresc pentru publicul din România să aibă şansa ca standardul Festivalului ”George Enescu” să devină uzual în stagiunile orchestrelor. Îmi doresc să fie mai curajos în a comenta obiectiv ceea ce aud şi văd. Îmi doresc să fie puţin mai preocupaţi de propria educaţie artistică şi apoi de educaţia artistică a generaţiei viitoare. Existenţa noastră devine relevantă prin conectarea vieţii la vârfuri artistice, la strategii culturale. Sper ca publicul să vină la concerte deschis şi dornic de nou, nu doar de tradiţional, să iasă din zona de confort.

Îmi place să spun că Orchestra Simfonică este simbolul artistic cel mai elocvent al Uniunii Europene. Un grup mare de muzicieni, diferiţi între ei, formează grupuri/partide(instrumentale) care printr-o coordonare unică reuşesc să dezvolte cel mai reprezentativ fenomen al Europei, Muzica Simfonică (din limba greacă: συν = împreună, şi φωνη = sunet). Muzică împreună.