INTERVIU Antônio Meneses, violoncelist: „Muzica e dragoste, dar şi ură“
0
Antônio Meneses a cântat vineri, la ora 22.30, la Ateneul Român, împreună cu orchestra Saint Martin in the Fields, Concertul de Edward Elgar.
Întâmplător, l-am întâlnit pe acest violoncelist cu mai multe prilejuri ale venirii sale la Bucureşti. Este acel muzician care pare mereu gata de a păşi pe scenă, cu rigoare şi sobrietate. Până ajunge pe podium, este – aşa cum spune – unul dintre cei angajaţi pentru a interpreta un anumit repertoriu, dar, când începe să cânte, înţelegi că artistul este ascuns cu discreţie dincolo de cuvinte.
Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu
După Schumann acum doi ani, veniţi cu muzică engleză.
Am fost solicitat să cânt Concertul pentru violoncel de Elgar, ceea ce pentru noi, celiştii, reprezintă chintesenţa muzicii britanice; a-l interpreta împreună cu muzicieni englezi este întotdeauna foarte interesant. Am înregistrat această lucrare anul trecut tot cu un ansamblu din Anglia, cu Northern Sinfonia, şi mi-a făcut ao mare plăcere această experienţă.
Abia aştept întâlnirea cu acest colectiv londonez, pentru că este o ocazie de a comunica cu nişte muzicieni minunaţi, care au această muzică sângele lor ca o amprentă a fiecărei zile, iar pentru mine – ca artist oaspete – este o şansă grozavă să lucrez cu ei, să facem muzică împreună.
Aţi mărturisit cu alte prilejuri că preţuiţi în mod special momentul concertului. Dar aţi realizat şi foarte multe înregistrări premiate.
Într-un anume fel este foarte frumos să ai ceva păstrat, înregistrat din munca ta, căci un concert live (cu excepţia situaţiilor în care se şi înregistrează) este ceva care... trece, zboară! Odată ce a răsunat ultimul acord, totul a devenit deja „istorie”! Înregistrarea îţi poate oferi păstrarea unui moment din viaţa, din munca ta, pe care îl poţi lăsa, eventual, posterităţii.
Desigur trebuie făcută diferenţa dintre înregistrările live şi cele de studio căci sunt două aspecte total diferite, două „produse” discografice diferite. În timp ce o înregistrare live poate fi mai puţin „perfectă”, dar captează întreaga încărcătură emoţională a momentului, variantele de studio reprezintă un fel de motto a ceea ce tu îţi imaginezi şi poate fi „conservat” în timp.
Dincolo de muzică, cu ce vă place să vă ocupaţi timpul?
Nu sunt atât de multe domenii în afara muzicii care să îmi implice mintea şi sufletul. Dar, dacă ar fi să vă răspund cu sinceritate, există ceva care mă interesează şi îmi face o mare plăcere: este vorba despre... gătit. (râde) N-aş spune nici pe departe că sunt un „bucătar gourmet”, dar îmi face plăcere să planific, să fac proiecte în acest sens împreună cu soţia mea – de exemplu – sau de unul singur.
Când sunt acasă, îmi place să fac aşa ceva şi îmi dă o stare de bine. Pe de altă parte, simt nevoia să citesc mult – asta nu numai pentru că îmi place, dar şi pentru că îmi oferă ceva special. Totuşi, în ansamblul existenţei mele, nimic nu se compară cu muzica. Ar trebui să înţelegeţi însă că pentru mine, ca profesionist, muzica înseamnă nu numai dragoste, ci şi ură în egală măsură. De ce? Pentru că de multe ori ceea ce vrei să realizezi este foarte dificil de obţinut, complicat şi uneori chiar te contrariază. Profesia aceasta reprezintă o eternă provocare.
Ştiu că sunteţi implicat şi în promovarea multor creaţii contemporane.
Este firesc să fie aşa. Este de fapt o constantă a activităţii mele şi i-am rugat mai ales pe compozitori brazilieni să scrie creaţii noi pentru violoncel: multe alte lucrări sunt interpretate de marii violoncelişti ai momentului din întreaga lume şi mi s-a părut necesar ca şi brazilienii să aibă un „campion” al lor în acest domeniu. Nu pot spune că am făcut mult, că am făcut destul, dar sunt în permanenţă în contact măcar cu unul dintre compozitori. Cred că este o activitate interesantă – ceva ce noi, ca muzicieni, trebuie să facem –, pentru că nu putem porni mereu numai de la muzica trecutului, ci trebuie să mergem şi spre prezent şi chiar spre viitor.
Un concert live este ceva care trece, zboară! Odată ce a răsunat ultimul acord, totul a devenit deja «istorie». Antônio Meneses, violoncelist
Sunteţi şi profesor.
Predau în Elveţia, la Universitatea de Muzică din Berna, şi susţin master classes în diferite locuri. În fiecare an merg la Accademia Chigiana din Siena (şi fac asta de vreo 12-13 ani) şi îmi face plăcere, nu numai pentru că este un loc minunat, dar şi pentru că am şansa de a întâlni tineri celişti din întreaga lume – unii vin din ţări unde nici nu ţi-ai fi imaginat că s-ar cânta la acest instrument. Este excelent să poţi fi alături de asemenea tineri din întreaga lume. Este un aspect important al activităţii unui muzician: să aloci timp pentru a lucra, a fi cu ei şi, de multe ori, a fi preocupat pentru ei, gândindu-te ce poţi face pentru viitorul lor.
Sunteţi şi un fervent interpret al muzicii de cameră.
În momentul de faţă nu mai sunt atât de mult implicat în formaţii mai mari. După cum ştiţi, am fost timp de zece ani membru în Trio-ul „Beaux Arts”
şi am lucrat mult cu această formaţie.
În ultima perioadă susţin mai ales recitaluri în duo cu muzicieni importanţi – aşa cum este cazul Mariei Joao Pires, alături de care am cântat în ultimele două stagiuni, am înregistrat şi un CD ce trebuie să apară. A face muzică de cameră cu doamna Pires, a cânta cu ea este ceva cu adevărat deosebit şi îmi face o foarte mare plăcere.
Desigur, se mai întâmplă la diverse festivaluri să particip la realizarea unui cvintet, a unui sextet, dar nu atât de des.
Se încarcă comentariile...
