INTERVIU Adrian Iorgulescu, preşedinte al Uniunii Compozitorilor: „Enescu e un brand de ţară“

INTERVIU Adrian Iorgulescu, preşedinte al Uniunii Compozitorilor: „Enescu e un brand de ţară“

Preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Adrian Iorgulescu

Adrian Iorgulescu, preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, îşi aminteşte despre cum era Festivalul „Enescu“ pe vremea dictaturii, dar dezvăluie şi culisele organizării ediţiei din 2007, atunci când a fost ministrul Culturii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compozitorul-politician Adrian Iorgulescu este unul dintre românii care ştiu cel mai bine istoricul Festivalului „George Enescu“. Este un fin cunoscător al muzicii enesciene. În calităţile oficiale de ministru al Culturii (2005-2008) şi de preşedinte al uniunii de creaţie specializate, el s-a implicat şi în organizarea câtorva ediţii de Enescu, aşadar are o viziune din interiorul evenimentului. Iorgulescu îşi aminteşte, într-un interviu, de tinereţea petrecută în sumbrii ani ai dictaturii comuniste, despre cum s-a confruntat cu poliţia călare pentru a asista la un concert de la Ateneu al lui Sviatoslav Richter, punctând ce însemna muzica şi cultura în ani de restrişte, altfel trişti şi cenuşii, şi ce mai înseamnă acum, în vremuri democratice. Compozitorul Iorgulescu selectează pentru cititor o listă a momentelor „de top“ ale acestei ediţii, dar face şi o pledoarie pro domo pentru execuţia unei noi lucrări proprii, „Kaleydoscope“, interpretată în primă audiţie absolută. 

Doinel Tronaru: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, ca personaj public implicat pe toate planurile în viaţa muzicală (compozitor, preşedinte de uniune de creaţie etc.), manifestarea bienală a Festivalului „Enescu“? Simţiţi vreo diferenţă între anii când are loc Festivalul şi cei în care nu?

Emblematic şi fastuos, Festivalul Internaţional „George Enescu“ reprezintă cea mai prestigioasă manifestare dedicată domeniului sonor din România. Înseamnă totodată, un real brand de ţară, având o incontestabilă rezonanţă europeană şi mondială. Încă de la debutul său, principalele obiective ale evenimentului rezidă în a face cunoscute întregii lumi opusurile enesciene, în a promova potenţialul creaţiei sonore româneşti clasice şi contemporane, în a se constitui într-o rampă de lansare pentru tinerii compozitori şi interpreţi. În context, decuplarea din acest an a concursului de festival mi se pare regretabilă.
 
 
„AM FOST MARTOR ASCULTĂTOR“
 
Ca om care, încă din perioada de formaţie intelectuală, v-aţi dedicat muzicii culte, care a fost primul contact cu Festivalul Enescu? Reprezenta Festivalul o „oază de speranţă“, un „balon de oxigen“, într-un peisaj comunist exasperant?
 
Am fost, într-adevăr, în copilărie „martor ascultător“ la câteva episoade memorabile desfăşurate în deceniul 7, unele dintre ele cu participări internaţionale de excepţie. Îmi amintesc, de pildă, că la un recital de pian al celebrului Sviatoslav Richter, poliţia călare a încercat să blocheze – fără succes – accederea publicului în Ateneu, care realmente a forţat intrarea principală. Am trăit şi dezamăgirile legate de întreruperea sau amputarea festivalului în perioada „epocii de aur“. Cred însă, că ceea ce va rămâne ca o punte de unire a prezentului capitalist cu trecutul comunist este împrejurarea că manifestarea a dăinuit – oarecum miraculos –„intemperiilor“ ideologice, politice sau economice. Pe plan social, s-a dovedit, odată în plus, că muzica poate să asigure un argument, un motiv, un fundament al supravieţuirii spirituale. Simplul fapt al continuităţii festivalului – din 1958 încoace – este un act pozitiv, necaracteristic, din păcate, spaţiului cultural autohton.
 

Îmi amintesc, de pildă, că la un recital de pian al celebrului Sviatoslav Richter, poliţia călare a încercat să blocheze – fără succes – accederea publicului în Ateneu, care realmente a forţat intrarea principală.

 
 
„M-AM IMPLICAT FINANCIAR LA TREI EDIŢII“
 
În calitate de ministru liberal al Culturii, aţi fost implicat activ în organizarea a două ediţii ale Festivalului, cele din 2007 şi 2009 (chiar dacă atunci nu mai eraţi în funcţie, startul organizării fusese luat cu mult timp înainte). Ce ne puteţi mărturisi din aceste experienţe?
 
M-am implicat personal în chestiuni logistice şi financiare legate de organizarea a trei ediţii, respectiv 2005, 2007 şi 2009. Opinez că cea din 2007 a pretins cele mai solide eforturi pe aceste paliere, fiind derulată concomitent cu programul „Sibiu, capitală europeană a culturii“. Am reuşit atunci să aducem pe scenele din localitate formaţii şi solişti de primă mână. De altfel, chiar din 2005 am translat secvenţe ale festivalului şi în alte locaţii cu tradiţie muzicală din ţară, precum Clujul, Timişoara, Iaşiul, Braşovul. Neîndoielnic, însă, principala misiune a unui ministru de resort se concretizează în atragerea fondurilor de la bugetul de stat, necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente evenimentului. Subliniez, că nu m-am interferat niciodată, în perioada mandatului meu, în chestiuni de alcătuire a programului, lucrul intrând, cum este firesc, în atribuţiile directorului artistic.
 
Cu siguranţă, voi fi prezent la concertul ansamblului European Contemporany Orchestra, care va executa în primă audiţie absolută lucrarea mea.
 
„UN PROGRAM CONSISTENT ŞI INCITANT“
 
În legătură cu ediţia din acest an veţi fi prezent la cele mai importante dintre evenimente. Cum vi se pare, comparativ, programul actualei ediţii? Care sunt momentele muzicale, artistice pe care le-aţi recomanda?
 
Programul din 2013 este unul consistent şi incitant pentru melomani. În limita timpului disponibil voi încerca să asist la cât mai multe întâmplări sonore „de top“. Mă interesează cu predilecţie prezenţa muzicii noi în festival, dar şi prestaţia unor solişti, formaţii, orchestre de pretutindeni. Cu siguranţă, voi fi prezent la concertul ansamblului European Contemporany Orchestra, care va executa în primă audiţie absolută lucrarea mea „Kaleydoscope“. 

Distins cu numeroase premii

Numele: Adrian Iorgulescu

Data și locul nașterii: 6 iulie 1951, București 

Starea civilă: este căsătorit cu Liliana Iorgulescu, dansatoare și coregrafă, nume de marcă al coregrafiei contemporane.

Studiile și cariera:

A urmat studii universitare la Academia de Muzică București, Secția Compoziție (1970-1974)

A compus simfonii, concerte instrumentale, muzică de operă, lucrări corale și muzică de film, fiind distins cu numeroase premii în România

A fost ales în funcția de vicepreședinte (1990-1992), apoi în cea de președinte a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (începând din anul 1992, fiind reales în 1998)Premii: Premiul „Dinu Lipatti“ (1973); Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în anii 1979, 1981, 1982, 1987, 1989; Premiul „George Enescu“ al Academiei Române (1983); Premiul UCIN - 1987; Ordinul Național „Serviciul Credincios“ în grad de cavaler (2000)

Pe 22 august 2005, Adrian Iorgulescu a fost numit în funcția de ministru al Culturii și Cultelor în Guvernul Tăriceanu, înlocuind-o în acest post pe Mona Muscă. Și-a încheiat mandatul de ministru la termen, respectiv decembrie 2008.

Locuiește în: București.

 
Cu privire la alte momente cuprinse pe agenda acestuia remarc selectiv: Staatskapelle Berlin, Orchestre De Paris, Orchestra Sinfonica Nazionale Della Rai, London Philharmonic Orchestra, Rundfunk – Sinfonieorchester Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, Academy Saint Martin In The Fields, Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, sau recitalurile susţinute de Murray Perahia şi Radu Lupu.
 
UCENIC LA ENESCU
 
În calitate de compozitor, care este relaţia dumneavoastră personală cu George Enescu? Vă consideraţi un continuator al căutărilor sale componistice, „un modest ucenic“, sau v-aţi dorit, programatic, evitarea legăturilor cu această influenţă artistică?
 
Fără falsă modestie, cunosc în profunzime opera lui George Enescu şi o apreciez aşa cum se cuvine. Compozitorul nostru „nepereche“ a lăsat o moştenire de la care, într-un fel sau altul, indiferent de opţiunile estetice ori stilistice, îşi trag direct sau indirect obârşia, sursa de inspiraţie, amprenta tehnică sau paradigmele structurale mai toţi succesorii maestrului. Lui îi revine meritul incontestabil, că a împins componistica românească din penumbra ancestrală al folclorului în lumina eclatantă a modernităţii. Mai departe, fiecare autor în datele talentului şi măiestriei proprii este liber să-şi fructifice aspiraţiile şi valenţele – desigur, în raport şi de tendinţele şi evoluţiile artei sonore, aşa cum transpar la un moment dat. Pentru noi toţi însă, George Enescu rămâne un reper.
 
citeste totul despre: