FOTOREPORTAJ Bucureştiul, sub semnul artei contemporane
0Lucrările nonconformiste ale artiştilor Traian Marcu, Alin Carpen şi Liviu Ungureanu, expuse lângă sălile de concert ale Festivalului „George Enescu“, au metamorfozat Capitala.
În după-amiaza unei zile de joi şi amiaza unei vineri am dorit să descopăr, în compania Ilinei Schileru şi a Roxanei Gibescu, două dintre curatoarele proiectului EBienale, cât mai multe dintre lucrările Bienalei de Artă Contemporană a Festivalului „George Enescu“. Am cutreierat străzile de la Ateneu la Sala Palatului, apoi am urcat spre Galeria Galateea şi ne-am oprit la UNAgaleria, timp în care Ilina mi-a spus detaliat povestea fiecărei lucrări.
Mai întâi ne-am întâlnit la Ateneu unde, sub cupola din foaier, tronează o cupolă mai mică, cilindrică, grefată la suprafaţă precum pielea de şarpe. Se numeşte „Fear-less“ şi este creaţia lui Liviu Ungureanu. Spune că şi-a gândit lucrarea astfel încât să fie în armonie cu arhitectura Filarmonicii, să o completeze.
Renaşterea din cenuşă
Ies din Ateneu şi mă îndrept spre grădina din faţă, care găzduieşte trei forme geometrice – două piramide orientate cu vârful jos, căptuşite cu oglindă pe pereţii interiori şi o coloană neagră, asemănătoare unui trunchi de copac carbonizat. Atunci când mă apropii de una dintre piramide, oglinzile îmi reflectă imaginea în zeci de triunghiuri mici. Lucrările aparţin lui Alin Carpen, absolvent de Arhitectură şi de Arte, căruia Moara lui Assan din Bucureşti, cuprinsă de flăcări în 2008, îi dă un sentiment de finalitate. „Când am vizitat moara lui Assan, însă, am fost impresionat de cum a reuşit natura să renască. În plus, clădirea este înconjurată de mister, iar prin oglinzi am încercat să intru în sfera aceasta a vrăjitoriei“, punctează Alin Carpen.
În capul grădinii din faţa Ateneului, pe centru, este montată o ramă cu imprimeu de ghepard, care încadrează Ateneul ca într-un tablou. Are pe mijloc semnul stradal „Şantier în lucru“, puţin înclinat, care seamănă acum mai mult cu Play (n.r. – „Porniţi“). Artistul Aurel Tar îmi spune că semnul sugerează că proiectul său se află încă în desfăşurare.
Sculptură muzicală
Ilina are alură de balerină şi o privire verde, senină, cu care fixează, rând pe rând, câte o creaţie din EBienale şi îi face o scurtă prezentare. Suntem acum în foaierul Sălii Palatului, iar ea se apropie de un ansamblu complex de rotiţe din lemn, sticle suspendate de gâturile lungi într-un schelet metalic şi o moară în miniatură, care pune în mişcare lucrarea şi îi dă „glas“. Este vorba despre sculptura cinetică „Orfeu 0“ a lui Traian Marcu, din ale cărei sticle ies note muzicale atunci când sunt lovite de nişte ciocănele de fier. „Zgomotul e prea puternic chiar şi pe timpul pauzelor din concert. Nu i-au dat voie s-o ţină pornită“, mi-a zis Ilina.
Tot acolo sunt şi lucrările lui Vlad Ţenu, care mă duc cu gândul la doi corali de pe fundul oceanului, unul mai mic şi altul mai mare. Mai departe, spre stânga foaierului, o semilună voluminoasă, din metal, înconjoară o sferă cam cât o minge de handbal, care e tot din fier. Atunci când este pusă în funcţiune, lucrarea „Geneză“, realizată de Traian Marcu, leagănă bila metalică ca într-un căuş de palmă.
Ieşim în grădina din faţa Sălii Palatului. E o zi cu soare nehotărât, care ba se ascunde în norii răzleţi, ba îşi revarsă razele peste tot ce ne înconjoară. Când străluceşte pe cer, sclipesc şi cele trei manechine îmbrăcate în bucăţi mici de oglindă, care sunt aşezate pe un suport de lemn. „Ar trebui să se învârtă“, zice Ilina, mergând la bicicleta de lângă lucrarea ei, „Muse“, şi mişcând una dintre pedale. „Când o să se termine Festivalul, o să le duc (n.r. – manechinele) într-un spaţiu închis şi o să pun luminile pe ele“, zâmbeşte Ilina. Tot ea, ajutată de voluntarii EBienale, a decorat o întreagă caroserie Dacia cu frânturi de oglindă şi a pus-o în faţa Sălii Palatului. „Cei de la Dacia au spus că o vor expune, la sfârşitul Festivalului, într-una dintre fabricile Dacia“, mă anunţă ea.
Urcăm spre Galeria Galateea, de pe Calea Victoriei, unde ne aşteaptă curatoarea Raluca Băloiu. Într-un decor alb, curat, lucrările de o eleganţă simplă sunt atent puse în valoare. Un număr de 36 de cuburi Rubik din ceramică, aşezate pe un cadran de lemn închis la culoare, înfăţişează pe faţetele sale fie portretul stilizat al artistei Alexandra Mureşan, fie peisaje cu copaci, fie alte imagini.
Ne continuăm traseul spre UNAGaleria, din apropierea Universităţii de Arte. Aici, trei manechine decorate în culori stridente, alături de un panou cu măşti proprii, stilizate cât mai extravagant de artista Bianca Manu, sugerează transformările pe care şi le face femeia contemporană pentru a atinge idealul frumuseţii.
La finalul itinerariului, Ilina îmi spune că i-ar plăcea să organizeze EBienale şi în 2015: „Dacă va fi să fie, în niciun caz nu vom mai expune la Ateneu şi la Sala Palatului“.
Se încarcă comentariile...
