Filarmonica din Bremen şi Maria Joao Pires, la Ateneu

Filarmonica din Bremen şi Maria Joao Pires, la Ateneu

Maria Joao Pires va fi acompaniată de Filarmonica Germană de Cameră din Bremen

Dirijată de Trevor Pinnock, Filarmonica Germană de Cameră din Bremen, susţine, de la ora 17.00, un recital cu lucrări de Schubert, Chopin şi Haydn. La pian, solista Maria Joao Pires.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un text de Mioara Bâscă

La 20 de ani, Franz Schubert (1797-1828) era atent la tot ceea ce vibra muzical în jurul său, familiarizat cu stilul şi structura muzicii italiene datorită profesorului său Antonio Salieri. De asemenea, date fiind activităţile sale de violonist, concert-maestru şi dirijor al orchestrei şcolii, el a putut cunoaşte nemijlocit creaţiile compozitorilor din Peninsulă.

În aceea perioadă, Viena muzicală era abundent colorată de prezenţa trupelor de operă ita-liene. Creaţiile lirice ale lui Rossini încântau melomanii prin fluenţa liniilor melodice şi exuberanţa atmosferei. Creşterea popularităţii acestuia l-a îndemnat pe Schubert să compună, în 1817, două uverturi „în stil italian“ – una în Re major şi cealaltă în Do major.

Uvertura în Re major începe cu un Adagio cu rol de introducere, având o melodică des-cendentă care conturează o stare de spirit întunecată, de aşteptare meditativă, întreruptă de acorduri ce sporesc tensiunea. Tema următoare este melancolică dar luminoasă, cu o structură melodică de sorginte italiană. Schubert va refolosi acest material sonor în uvertura Rosamunde. Treptat culoarea se schimbă, atmosfera se rarefiază şi conduce spre un Allegro giusto luminos. Ideile muzicale sunt pline de viaţă, construite ritmic pe alternanţa dintre formule binare cu ternare, ce impun o stare „ştergăseacă“, de bine, de zâmbet şi voie bună. În partea centrală se regăseşte un „citat“ din aria Di tanti palpiti provenită din opera rossininană Tancredi. Frânturi din materialele tematice sunt reluate într-o coda viguroasă. Peste timp, din ele vor germina idei muzicale ce-i vor servi compozitorului pentru Marea sa Simfonie în Do major.

Declaraţie de dragoste

Familiarizat cu întregul repertoriu pianistic al epocii, Frédéric Chopin (1810-1849), copilul minune al Poloniei, compune la 19 ani, primul său Concert pentru pian şi orchestră, ce va fi numerotat conform apariţiei editoriale ca numărul 2.

            Concertul, scris pe structura clasică în trei părţi, cu certe influenţe din Hummel şi Mosche-les, îşi afirmă originalitatea prin substanţa muzicală. Improvizaţia pătrunde în intimitatea texturii melodice, a adaptării formelor, devenind elementul caracteristic al discursului muzical. Bogăţia variaţiunilor este clădită pe o diafană pulbere sonoră derulată în surprinzătoare figuraţii melodice expuse cu virtuozitate de pianul solist. Este o incursiune sonoră în meandrele şi bogăţia sufletească a tânărului compozitor dornic să se bucure de viaţă.

Partea I Maestoso începe cu o tumultoasă introducere orchestrală în care sunt prezentate temele principale ale formei sonată. Tema întâi este preluată de solist, care expune apoi şi cel de-al doilea grup tematic, contrastant, liric. Muzica impresionează printr-o imagine plină de măreţie, temperament şi strălucire. Pianul solist este în prim plan, orchestra având dificilul rol de suplu acompaniator.

Melodica confesivă, duioasă şi delicată a părţii a doua, Larghetto, creionează una dintre cele mai sensibile declaraţii de dragoste. Stilistic, trimite spre atmosfera unei nocturne, căci muzica dezvăluie cele mai fine irizări sonore ale nuanţelor poetice, delicateţea şi ardoarea emoţiilor romantice.

Rondo-ul final Allegro vivace este partea cea mai poloneză dintre cele trei, o explozie de voioşie, elan şi animaţie. Se pare că la baza temei refrenului stă melodia unei mazurci populare. Mai puţin sofisticată şi lipsită de magia armonică a mişcărilor precedente, această parte este generată de energia pulsaţiei ritmico-melodice, combustia întregii mişcări.

O cantilenă emoţionantă

Stabilit la Viena, liber de contractul de la curtea contelui Eszterhazy, Joseph Haydn (1732-1809), compozitor cunoscut şi apreciat, putea să dea curs invitaţiei de a călători în Anglia. În 1791, la Oxford, într-unul din concertele ce au urmat festivităţii în care i s-a decernat titlul de doctor horonis causa, a decis să-şi dirijeze Simfonia nr. 92 în Sol major. Ulterior aceasta a primit supranumele Oxford.

            Compusă în 1789, simfonia este ultima dintr-un grup de trei, scrise pentru Contele d’Ogny. Haydn se afla în plină maturitate creatoare, eliberat de orice obligaţie contractuală. O stare de bine este impregnată în fiecare temă muzicală, în valorizarea fiecărei pauze. Structura simfonică este inundată de bogăţia emoţiei şi frumuseţea materialului tematic.

            Simfonia începe cu o introducere Adagio, ce induce o stare de aşteptare şi orientare spre Allegro spiritoso, partea I propriu-zisă, în formă sonată. Temele muzicale sunt înrudite ca material sonor, dar diversificate prin folosirea altor registre de expunere. Accentele, pauzele, alternarea de cânt legato şi staccato dau energia şi prospeţimea muzicii. Partea a doua Adagio expune o cantilenă emoţionată, întreruptă de accente dramatice, contrastante. Revenirea cantilenei aduce o stare de împăcare, de calm. Pe parcursul celei de-a treia părţi Menuet (Allegretto), Haydn valorizează caracterul ländler-ului (un dans popular). În Trio-ul central, sincopele instrumentelor de coarde în contrast cu liniile melodice ale suflătorilor accentuează caracterul rustic al mişcării dansante.  Finalul Presto este un dans viu, plin de bucurie şi avânt. Atmosfera creată are la bază o construcţie elaborată a travaliului orchestral, numeroase desfăşurări polifonice ce conferă o strălucire aparte acestei forme de sonată.

Concerte pentru ONU

Bazele ansamblului Deutsche Kammerphilharmonie Bremen (Filarmonica germană de cameră din Bremen) au fost puse iniţial la Frankfurt de către un grup de tineri muzicieni care cântau iniţial fără dirijor şi se implicau în proiecte pe lângă Universitatea din Saarbrücken. Curând au susţinut concerte importante la ONU şi la festivaluri cunoscute. Din 1992 fiinţează la Bremen şi în timp au dezvoltat o ramură cu profil tot cameral-solistic alcătuită din suflători. Actualul conducător al formaţiei este Paavo Järvi.

 

Recitaluri şi concerte camerale

Ateneul Român

FILARMONICA GERMANĂ DE CAMERĂ DIN BREMEN

Dirijor: TREVOR PINNOCK

Solistă: MARIA JOÃO PIRES – pian

 

Program:
 

Schubert – Uvertura în Re major „în stil italian”, D 590

Chopin – Concertul nr. 2 în fa minor pentru pian şi orchestră, op. 21

Haydn – Simfonia nr. 92 în sol major Hob I: 92 „Oxford“ 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările