Ce urmează? Urmează aşteptarea. Aşteptarea în nelinişte! Au răsunat ultimele acorduri ale Festivalului. Duminică seara, pe scena Sălii Mari a Palatului, a evoluat celebra orchestra regală Concertgebouw din Amsterdam.

A trecut ceasul al doisprezecelea în care autorităţile competente puteau să anunţe viitoarea echipă privind conducerea, privind organizarea viitoarelor ediţii ale Festivalului enescian. Puţini cunosc, unii bănuiesc, altora nu le păsă, dar o ediţie similară celei abia încheiate se pregăteşte cu doi, cu trei ani în urmă; şi se bazează pe relaţii impresariale de încredere, de comunicare de lungă durată. Plecarea – prin pensionare? – a domnului Mihai Constantinescu, deja fostul director administrativ, se constituie într-o pierdere! Nu este un funcţionar oarecare! Este un muzician, dezvoltă atitudini creative. Este un vizionar cu gândire pragmatic orientată. Este ataşat trup şi suflet Festivalului enescian din care a reuşit să constituie un veritabil brand de ţară. S-a dovedit a fi fost un virtuoz al bunei structurări, al bunei organizări a fiecărui moment festivalier.

 Pe de altă parte, domnului Vladimir Jurowsky, personalitate temeinic ataşată promovării creaţiei enesciene, directorul artistic al Festivalului, i-a expirat mandatul. Orice numire a viitorului tandem, presupune acomodare, adoptarea unei viziuni, presupune acţiune şi timp. Dar mai avem timp, oare, pentru a pregăti viitoarea ediţie, cea a anului 2013?

Au răsunat ultimele acorduri ale celei mai extinse, ale celei mai complexe ediţii a Festivalului enescian al muzicii. Într-o perioadă de patru săptămâni am putut audia treizeci şi şapte de lucrări ale maestrului, unele prezentate şi de două ori în interpretări, evident, diferite.

Au fost prezente pe scenele de concert câteva dintre cele mai importante orchestre europene, în marea lor majoritate cele britanice, londoneze, cele germane, olandeze, franceze, italiene; dar şi cele provenite din Elveţia, Austria, din Ungaria, din Croaţia, din Grecia; de asemenea orchestra muzicienilor proveniţi din ţările baltice. Altele, cele bucureştene, cele din principalele oraşe ale ţării, din Timişoara, Cluj, Sibiu, Iaşi, Bacău, cărora li se alătură Orchestra Română de Tineret, au putut fi audiate lărgind zona stilistică a repertoriului simfonic, concertant sau muzical cameral. S-a putut realiza confruntarea la nivelul suprem al evoluţiei, la nivelul ansamblurilor orchestrale dar şi camerale.

Este de observat panorama marilor ansambluri simfonice, programele de concert ale acestora, de asemenea ale celor câtorva celebre ansambluri camerale; prin intermediul acestora, Festivalul  a realizat o viziune extinsă, semnificativă, a principalelor tendinţe componistice manifeste în muzica secolului trecut, în muzica actualelor decenii, tendinţe la care s-a raportat Enescu însuşi.

Consider firesc a evoca câteva dintre evenimente ale recentei ediţii, încheiate zilele trecute. Mă voi referi în primul rând la marele moment Bach, bine poziţionat în programele festivaliere. Oratoriul Johannes Passion realizat cu participarea Orchestrei şi a Corului Bach din Műnchen, s-a constituit într-un veritabil ritual; din punct de vedere spiritual, artistic, din punct de vedere profesional şi stilistic. Am avut literalmente imaginea unei structuri temeinic constituite oblăduind voci soliste specifice cântului propriu catedralelor luterane; coloritul vocal sobru, inconfundabil, a caracterizat evoluţia cvartetului vocal. Epoca în care în rolul povestitorului, al Evanghelistului, apărea marele Peter Schreier, originar de la Biserica Sfântului Thoma din Leipzig, a apus! Zilele trecute rolul povestitorului a fost magistral susţinut de tenorul Daniel Johannsen, etalând o declamaţie intonată de o elocvenţă teatral dramatică cu totul impresionantă. La clavecin, conducătorul ansamblului, Hansjörg Albrecht, a construit întreaga structură oratorială vocal-instrumentală, cu fermitatea cu care se îndeplineşte o misiune înaltă.

Un alt mare moment închinat de această dată familiei Bach, tatălui, celor trei fii care au căpătat treptat notorietate europeană în anii deceniilor de mijloc ale secolului al XVIII-lea, a fost susţinut de formaţia Controcorente Orchestra a muzicienilor italieni, formaţie condusă de celebrul clavecinist Andreas Staier. Lucrări semnate de Wilhelm Friedemann – socotit a fi fost cel mai talentat dintre fii, altele semnate de Carl Philipp Emanuel, de Johann Christian, creaţii celebre datorate lui Johann Sebastian însuşi, au putut fi audiate în compania unei inspirate viori baroce, a doi fermecători flauti dolci.

Alte evenimente în aceeaşi zona stilistică ? Au fost! Mă refer la prezenţa celebrului contratenor Philippe Jarousky pe parcursul programului susţinut de formaţia L”Arpeggiata condusă de minunata muziciană Christina Pluhar; muzică semnata de Caldara, de Pergolesi, de Haendel... Talente uriaşe. Profesionalism uimitor.

Celebra soprană Joyce DiDonato - prezenţă artistică încântătoare, a revenit la Bucureşti în compania formaţiei Il Pomo d”Oro, cu un program de largă extensie repertorială, de la Claudio Monteverdi la Jean-Philippe Rameau, autorul primului tratat de armonie tonală.

Trebuie apreciat, prezenţa ansamblurilor de muzică – impropriu numită – veche, a culminat cu evoluţia acelei unice formaţii-şcoală a muzicii baroce, Les Arts Florissants condusă de nu mai puţin faimosul William Christie. Cu participarea celor mai tineri vocalişti, membri ai şcolii pe care o conduce; iar aceasta într-o montare sumară dar sugestivă. A fost prezentată în primă audiţie la noi, opera Partenope. Este genul de opera seria, serioasă, este una dintre zecile de partituri de acest fel, operă scrisă şi prezentată de marele compozitor cu aproape trei secole în urmă, la Londra. In cadrul acestui concert-spectacol, încântătoare s-a dovedit a fi fost evoluţia unor tineri artişti care pornesc pe acest drum al artei muzical-dramatice în zona muzicii baroce.

Din precauţie, desigur, privind condiţiile pandemice, privind evitarea călătoriilor pe spaţii largi de timp, în Festival au evoluat exclusiv colectivele simfonice europene de mare notorietate. Privitor la evoluţia acestora urmează a mă pronunţa în zilele următoare. 

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.