Festivalul enescian al muzicii. Dominatele zilei de ieri, aşteptările zilei de azi…

Foarte pe scurt aş menţiona câteva dintre dominantele zilei de joi. In afara disconfortului prilejuit de strămutarea cu totul neaşteptată a orei concertului muzicienilor salzburghezi, voi observa că soliştii celor două concerte simfonice, cel al muzicienilor austrieci şi cel al muzicienilor englezi de la Liverpool, au fost artişti români ce aparţin unor generaţii diferite, pianistul Dan Grigore şi violonistul Alexandru Tomescu

O dovadă în plus că talentul nu se epuizează ci traverseză timpul şi timpurile.

Impresionat e faptul că atât muzicienii austrieci cât şi cei ruşi ştiu a-şi onora valorile naţionale. Concertul formaţiei simfonice MozarteumOrchester Salzburg a fost în întregime dedicat unor momente esenţiale ale clasicismuloui muzical vienez iar, pe de altă parte, fapt notabil, dirijorul Vasiliy Petrenko a considerat firesc a include lucrări semnate de Rachmaninov în ambele programe pe care le-a condus de la pupitrul formaţiei Royal Liverpool Philharmonic Orchestra. Este adevărat, o ştim cu toţii, mă refer la muzica unor creatori ce aparţin de mult timp valorilor universale ale umanităţii. Aşa cum, pe bună dreptate consederăm a se încadra inclusiv această complexă creaţie enesciană care este Simfonia a III-a, cu cor; …lucrare de care se leagă – pentru această seară, în aceeaşi interpretare - aşteptările multora dintre noi.

Ce anume i-a adus într-o bună relaţie pe pianistul Dan Grigore, pe muzicienii orchestrei din Salzburg, cu dirijorul danez Thomas Dausgaard (FOTO)? In primul rând energia interioară care animă muzica mozartiană, simplitatea şi claritatea, firescul cu care comunică! Constituie o evidenţă, prin Dan Grigore (FOTO jos) virtuozitatea pianistică a Concertului în la major se încadrează cu deplin temei evoluţiei de ansamblu; mai puţin strălucirea pasajelor de virtuozitate şi mai mult adevărul potenţat de o naturală atitudine faţă de substanţa muzicală a acestei lucrări, reprezintă cheia de acces. Dar şi în sens invers, relaţia cu ascultătorul antrenat şi el pe această direcţie. Cum era firesc, succesul a fost mare!

Pe aceeaşi direcţie poate fi apreciată şi realizarea Simfoniei beethoveniene în la major. Wangner a considerat-o a fi „apoteoza dansului”. Este energia interioară care susţine vitalitatea acestei geniale creaţii clasice. De o manieră cu totul captivantă, tocmai această încărcătură energetică indusă de Dausgaard este cea care alimentează dinamica marilor contraste; relieful dinamic pronunţat dar nu forţat este orientat în ambele sensuri; nuanţele dinamice mari sunt mai mari, cele mici sunt mai reduse. In acest context, claritatea cristalină a sunetului corzilor este fascinantă. Luminozitatea sonoră devine strălucitoare! Iar speculaţia acestui aspect în zona dinamicei sonore nu depăşeşte sensul însuşi al muzicii, sugerat de datele înscrise în partitură. Pe o direcţie apropiată a fost realizată şi versiunea de concert a uverturii operei Don Giovanni.

In programul muzicienilor englezi din Liverpool, evoluţia violonistului Alexandru Tomescu a adăugat o celebră pagină romantică, anume Concertul în la minor de Alexandr Glazunov; este scris în primii ani ai secolului trecut; …o lucrare ce aparţine marelui patrimoniu al valorilor artei ruse; …graţie expresiei melodice puternic potenţate, strălucirii pasajelor de accentuară virtuozitate, pasaje ce utilizează întregul arsenal al mijloacelor tehnice violonistice ale secolului la XIX-lea. Este aspectul atent intuit de solistul lucrării. La Alexandru Tomescu frumuseţea tonului este dublată în acest caz de o strălucire virtuoză abil condusă, de o condiţie tehnică inbatabilă de mare calitate, pe care o probează Tomescu. Am în vedere inclusiv realizarea cadenţei solistice, moment de apogeu al primei secţiuni a lucrării, moment compus de Liadov însuşi, fără a miza pe ajutorul vreunui muzician virtuoz al momentului.

Programul muzicienilor englezi a debutat cu tabloul simfonic „Fântânile Romei” de Ottorino Respighi, primul important simfonist al muzicii italiene de sfârşit de secol XIX, început de secol XX.

Dar punctul forte al întregului program al serii oferite de muzicienii englezi, de dirijorul Vasiliy Petrenko, a fost prima Simfonie în re minor de Serghei Rachmaninov, o lucrare de tinereţe a marelui muzician rus, lucrare scrisă în ultimii ani ai secolului al XIX-lea; este perioada în care carira pianistică a artistului se afla în plină expansiune. Nici materialul tematic, nici prelucrarea componistică a acestuia, nici construcţia de ansamblu nu ne face să credem că ne aflăm în faţa unei capodopere; lucrarea a aşteptat mai bine de o jumătate de secol pentru a fi reluată în viaţa de concert internă. Este cu atât mai important meritul dirijorului Petrenko de a fi readus această lucrare în contextul muzical european, observând argumente constructive privind întărirea integrităţii acestui extins opus de tinereţe al marelui compozitor rus.