Enescu, de la Viena la Paris
0
Tânărul George Enescu a reuşit să se afirme şi să se facă remarcat în mediul pretenţios al Vienei din finalul de secol romantic, după care s-a impus definitiv în capitala Franţei.
Articol realizat de: Grigore Constantinescu
Prin capacitatea de sinteză ce îl caracteriza, prin forţa cu care asimila fiecare impresie, cu trăiri autentice, şi-a edificat bogata cultură ce va deveni un strat adânc al fiinţei sale, valorificat, sublimat, transfigurat în următorii ani. Din această perspectivă, Viena a însemnat doar un prim popas sau poate chiar mai mult? Reperul este un punct de pornire pe itinerariile sale creatoare de mai târziu, care au continuat acest promiţător început. Enescu acumulase deja suficiente experienţe componistice pentru a putea configura calea spre care va merge în destinul său. Este semnul deja materializat prin Poema Română, semnul eternei reveniri la limanul ţării sale şi, totodată, al pătrunderii într-un alt perimetru cultural şi stilistic continental, cel francez. Din această cauză, gândurile sale nu vor părăsi niciodată perioada vieneză, aşa cum ne-o şi spune artistul: „Din această epocă iubesc pasionat muzica lui Brahms şi nu aş putea să o ascult fără emoţie, nu numai pentru că o găsesc admirabilă, dar pentru că ea îmi evoca meleagurile mele natale“.
ZESTREA VIENEZĂ
Mereu ataşat de locurile anilor copilăriei, artistul va purta cu sine muzica pe care a cunoscut-o în perioada vieneză, ca o zestre a începutului de existenţă. „Primul ca dată – îşi aminteşte Enescu sosirea la Viena – a fost Bee-thoven. La Viena n-am reuşit decât să-l întrezăresc. Există la Beethoven o măreţie supraomenească, care nu poate fi surprinsă la vârsta de zece ani“. Cât de puternic a fost marcat o dovedeşte continuitatea admiraţiei sale în activitatea de o viaţă a interpretului. Regăsim mereu, în concertele sale, fie integrala Sonatelor pentru vioară şi pian, fie integrala Cvatetelor de coarde, fie Simfoniile sau numeroase le versiuni ale Concertului pentru vioară. Oricare dintre aceste capodopere, şi fiecare în parte, au desigur ceva din ofranda primită atunci, de mult, în prima sa prezenţă europeană la Viena, oraşul muzicii.
PARISUL, URMĂTOAREA ETAPĂ
Fireşte, cu muzica Poemei Române, primul mare succes parizian al compozitorului George Enescu, realizăm legătura artistului român cu tărâmul Franţei, unde soseşte de la Viena, urmând sfaturile profesorului său austriac, Joseph Hellmesberger junior. Acesta îi sfătuise pe părinţii tânărului violonist să aleagă Parisul, pentru o nouă etapă în ascensiunea pregătirii sale profesionale. Mergând mai departe în destinul enescian, să reţinem o mărturisire a sa, care are semnificaţie concluzivă: „Iubesc Franţa, pentru că este ţara în care contrastele cele mai izbitoare capătă armonia perfectă. E o atracţie bazată poate pe latinitate. În orice caz, mi-e dragă Franţa“.
CUNOAŞTE MARELE SUCCES
Ce a însemnat, apreciind la modul obiectiv de această dată, prezenţa lui George Enescu în Franţa? O putem afla din sinteza muzicologului Vasile Tomescu, inserată în cartea sa intitulată Un geniu în arta sunetelor. Este vorba de un amplu tronson de viaţă cuprins „din luna ianuarie 1895, când a păşit în clasa de compoziţie a lui Jules Massenet de la Conservatoire National de Musique din Paris, şi până în noaptea de 4 mai 1955, când a închis ochii în apartamentul oferit cu generozitate de proprietarii români ai Hotelului Atala din capitala Franţei“.
Mai departe, continuând a cerceta amănunţit viaţa lui Enescu, Vasile Tomescu precizează şi cum s-a desfăşurat, din punct de vedere artistic, prezenţa artistului român în Franţa, mai ales în calitate de compozitor, violonist şi dirijor: „Activitatea desfăşurată poate fi ilustrată cantitativ prin circa 580 de concerte, recitaluri, participări la lucrările juriilor unor concursuri de compoziţie sau interpretare, în aproape 50 de centre sau perimetre de viaţă artistică“.
Şi muzicologul citat mai adaugă: „În fiecare an, 50-60 dintre cele mai mari oraşe ale Franţei aplaudau recitalurile sale“, subliniind, asemenea contemporanului său, violonistul belgian Robert Soëtens, că artistul „a cunoscut, în Franţa, predilecţia unui public în continuă creştere, aşa cum nu a văzut niciun alt artist în lume“.
Reţinem o ultimă precizare a lui Vasile Tomescu, care ne arată că numai la Paris sunt consemnate 450 de asemenea concerte, cărora li se adaugă aproximativ 250 de expuneri teoretice însoţite de exemplificări la pian sau la vioară a problematicii, în timpul cursurilor de perfecţionare pe care le efectua.
(Fragmente din volumul „George Enescu“, de Grigore Constantinescu, Colecţia „Muzica viva“ nr. 3, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009)
Se încarcă comentariile...
