Emoţia zilei: Maria João Pires

Acum mulţi ani deja, am făcut cunoştinţă cu muzica lui Mozart prin intermediul lui Neville Marriner, iar cu aceea a lui Haydn prin Trevor Pinnock. Pinnock era unul dintre stâlpii label-ului Archiv/DG (celălalt era John Eliot Gardiner).

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Am ascultat multă muzică de atunci şi m-am trezit brusc faţă în faţă cu Trevor Pinnock, la Ateneu, îl vedeam pentru prima dată. Tânărul de acum douăzeci şi cinci de ani, cu aerul acela oxbridge (chiar dacă a absolvit Royal College of Music), e înlocuit azi de un domn în vârstă, dar care păstrează verva şi umorul britanic, pasiunea pentru muzică, în care a făcut epocă. A fost o gaşcă de muzicieni care au redefinit muzica preclasică şi clasică, toţi englezi, ajunşi repede prin toată lumea, din care mai făceau parte şi Andrew Parrot, Robert King (pe care l-am văzut zilele trecute) sau Paul McCreesh, fiecare cu ansamblul său: English Concert, Monteverdi Choir, King's Consort etc. Acest grup britanic a reuşit ceea ce părea de necrezut: să ia locul unor monştri sacri în repertoriul lui Mozart, Haydn, Haendel, sau Bach, trimiţând la cutia cu vechituri discurile lui Karl Böhm sau ale lui Herbert von Karajan. La maturitate, au început să tatoneze zona romantică. Nu cu acelaşi succes, dar mereu inovatori şi ataşanţi.

O Uvertură în stil italian a deschis seria celor două concerte ale lui Trevor Pinnock de la Ateneul Român. Un statement care îi parafraza ambiţiile lui Schubert: va fi muzică, dar va fi şi spectacol, de foarte bună calitate, va fi frumos, n-o să uitaţi uşor întâlnirea cu muzicanţii din Bremen. Apoi, o Simfonie de Haydn (Oxford), energică, livrată direct, într-o dinamică aşa cum numai Pinnock o poate reuşi, cu explozii ritmice, conţinute între rigorile clasicismului. Fără nevoia de artificiu, cu un dirijor care prefera să invite instrumentiştii să intre, în loc să le comande. Mozart a doua zi: La clemenza di Tito, apoi Simfonia 41, parcă şi mai exuberantă, chiar dacă sacrificând puţin articulaţiile cvartetului de corzi. Un succes, care i-a permis lui Trevor Pinnock, în ultimul său bis, să dirijeze mai mult de un minut doar cu privirea, fixând cu ochii partidele orchestrei în momentul intrării în joc. Ceva mai ludic de atât n-am mai văzut.

Nici pe Maria João Pires n-o mai văzusem niciodată de aproape. A venit cu două concerte pentru pian, de Chopin şi Mozart, fundaţia carierei sale. Ajunsă la vârsta când legenda începe să ia locul consacrării, cu o apariţie pe scenă de o modestie ce amintea de Clara Haskil, pianista portugheză a livrat un recital special. Un Concert Nr. 2 de Chopin impecabil, din care Larghetto, partea a doua, a trecut dincolo de ceea ce înseamnă o interpretare excelentă. Un tuşeu formidabil de fin, care găsea o semnificaţie în orice pauză, o frază muzicală transformată în poezie, cred că acesta a fost cel mai bun moment al celor două zile. Un bis, în prima zi, când Trevor Pinnock s-a aşezat lângă pian, pe podiumul dirijorului, ca s-o asculte, gest emoţionant şi tandru în sine, alăturându-se publicului, cucerit deja de lumina din interpretarea pianistei. Dar şi de surâsul ei, iradiind un Ateneu cu respiraţia oprită.

Mozart din a doua zi, Concertul nr. 27, a fost diferit, dar la fel de bun. Pires a comutat întreaga ei stilistică pe un alt discurs, cel clasic, în  care orchestra avea o altă contribuţie, mai consistentă şi mai integrată cu pianul. A evitat placidul cu uşurinţă, lăsând locul ambiguităţii din muzica lui Mozart, între veselie şi tristeţe. Muzica acestui concert final al lui Amadeus a fost integrată şi densă, lăsând însă să se întrevadă şi surâsul Susannei din Nozze di Figaro printre arcuşele viorilor. Un ultim bis, tot Mozart, cu Trevor Pinnock luând loc pe aceeaşi banchetă, redevenind pentru o clipă clavecinistul de altă dată, o camaraderie de neuitat.

A fost Luni şi Marţi,  7 şi 8 Septembrie 2015, ora 17.00, Ateneul Român
Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Dirijor: Trevor Pinnock
Solistă: Maria João Pires – pian

Ziua 1
Schubert – Uvertura în re major „În stil italian” D 590
Chopin – Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în fa minor op. 21
Haydn – Simfonia nr. 92 în sol major H 1/92 „Oxford Symphony”

Ziua 2
Mozart  – Uvertura „La clemenza di Tito” KV 621
Mozart – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 27 în si bemol major K 595
Mozart – Simfonia nr. 41 în do major K 551 „Jupiter”