E cald, foarte cald, în Palatul Nababului de pe Calea Victoriei – şi spaţiul central, odinioară miezul protipendadei bucureştene, e arhiplin; nici organizatorii concertului-omagiu lui Enescu nu s-au aşteptat la atâta public, aşa că se tot împart scaune din lemn până spre debutul întâlnirii muzicale.

E 19 august 2019. Iar George Enescu – pe care mama îl alinta Jurjac, iar Jurjac îi scria mamei de la Paris semnând, simplu, Ghiţă – s-a născut la 19 august 1881 la Liveni, în judeţul Botoşani.

Iar muzica sună dumnezeieşte sub privirea unui Enescu din bronz – iar Enescu, devenit statuie, etalon, veghează sala, oamenii, din spatele pianului (la care cântă Viorela Ciucur) şi al violoncelului (mânuit cu măiestrie de Dan Cavassi).

Şi sub covorul vişiniu din sală podeaua veche scârţâie, şi brăţările din mărgele de pe mâinile doamnelor clincăie metalic, dar violoncelul, mai ales, e a-toate-coperitor.

Şi afară zboară stoluri de porumbei, îi vezi prin ferestrele deschise, şi tot pe ferestre vezi şi clădirea mai mică din spate, în care-au locuit Enescu şi Maruca.

Şi te simţi mic în faţa marilor istorii ale lui Enescu. Mic, dar bucuros – căci eşti aici, în palatul-muzeu, la 138 de ani de la naşterea muzicianului.

Şi după Allegro din Sonata pentru pian şi violoncel în fa minor, după Nocturnă şi Saltarello, pe care Enescu le-a compus pe când avea 16-17 ani, se-aude, ca un abur, ca o boare, Après un rêve de Gabriel Fauré – recitalul e construit în jurul anilor parizieni ai lui Enescu, ai profesorilor şi ai influenţelor, şi se intitulează chiar aşa, „George Enescu şi muzica franceză”.

Şi, la etaj, o domnişoară îmbrăcată în alb ascultă visul lui Fauré cu scaunul şi ochii îndreptaţi către fereastra deschisă înspre casa lui Enescu; să-i spunem aşa, cu voia Dumneavoastră. Şi lumina care intră pe fereastra rotunjită îmbracă sala, generos, în auriu de vară; şi-aruncă străluciri vioaie pe coloanele din marmură roz.

Şi Menuetul, ce frumos e Menuetul din Mica suită pentru pian la patru mâini de Debussy.

Şi după Elegie, de Fauré, profesorul de compoziţie al lui Enescu la Paris, e timpul pentru cea mai frumoasă piesă pentru violoncel şi pian, Sonata lui Debussy, „cu atmosfera ei de lacustră bacoviană din prima parte... şi explozia de culori, pur spaniolă, din partea a treia”, cum o descrie Dan Cavassi.

Iar eu mă bucur prin toţi porii încă de la primele acorduri, într-atât iubesc bucata asta. Şi datorez iubirea asta zecilor de violoncelişti pe care i-am auzit cântând Sonata lui Debussy în semifinalele Concursului Enescu.

Şi-apoi, cum altfel, un bis care să-nchidă anii petrecuţi de Enescu la Conservatorul din Paris. Un domn din spate se foieşte entuziasmat – ştie, şi vrea să spună şi celorlalţi că ştie: „Acesta e un bis pentru cei care merg la operă. Din Samson şi Dalila, actul 2, ştiu fiecare notă...”

Îi dăm dreptate: „Mon coeur s’ouvre a ta voix” e o capodoperă, iar Camille Saint-Saëns, pe care Enescu l-a cunoscut în saloanele prinţesei Elena Bibescu, ar zâmbi mulţumit.

...şi pentru toţi aceia care au ratat concertul-omagial, dar vor să se bucure de muzică şi de Enescu, începe Festivalul! Voi, cei care nu-l ştiţi pe Enescu, e timpul să-l descoperiţi. Voi, cei care-l iubiţi deja, o să-l iubiţi şi mai mult. Să ne bucurăm împreună.

Foto: Artexim, Florentina Ţone, expoziţia „George Enescu în Franţa” (Muzeul Naţional „George Enescu”)

Poveştile muzicale ale ediţiei 2017:
„Oedipe”: haine noi, praf de stele, debut triumfal de festival
Joshua Bell la Ateneul Român: ce culoare are sunetul
Lebăda
Poveşti ruseşti
Cuvintele bine alese te aduc la Ateneu
Zeiţa Khatia
Şase personaje în căutarea lui Rahmaninov
Frânturi de Festival: „greii” ediţiei 2017 şi poveştile lor
Festivalul se putea încheia aici. Şi aici. Şi aici

Ediţia 2015:
A început bucuria!
Zubin Mehta şi istoriile Festivalului
Pânza
Minunatele întâmplări ale lui septembrie: David Garrett la Ateneul Român

Ediţia 2013:
Întrebarea Luizei
O simfonie a musculaturii şi Bucureştiul, oraş al contrastelor
Radu Lupu, la Ateneu, şi-un val de recunoştinţă şi de entuziasm
Malkovich şi „comedia infernală” din faţa uşii Ateneului