Daniel Barenboim şi Radu Lupu – un cuplu ideal de muzicieni

Daniel Barenboim şi Radu Lupu, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti FOTO Andrei Gîndac

Pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, au urcat ieri, pentru a doua seară consecutiv, doi dintre cei mai renumiţi interpreţi de muzică clasică: pianistul român Radu Lupu şi pianistul israelian Daniel Barenboim, care a şi dirijat concertul.

Sala Palatului a fost plină ochi aseară, când Radu Lupu şi Daniel Barenboim au cântat Concertul nr. 10 pentru două piane de Mozart, alături de Staatskapelle Berlin. A fost un spectacol aşteptat de mult timp, ca şi cel din deschiderea Festivalului, căci Radu Lupu a fost convins cu greu să vină să cânte într-o sală a cărei acustică nu-l mulţumeşte. O acustică pe care dirijorul Cristian Mandeal, fost director al Filarmonicii „George Enescu“ o numeşte „posibilă, ca la alte săli cu sunet preparat, cu nimic mai rea decât cea de la Royal Albert Hall din Londra, care are 8000 de locuri“. „Sunetul se simte neplăcut pentru că nu este natural. Iar tehnica nu se poate compara cu natura, la fel ca şi-n viaţă.“ a adăugat Mandeal.

Concertul, în schimb, a ridicat publicul în picioare – atât pe amatori, cât şi pe specialişti. La final, Barenboim, mic de înălţime, cu un zâmbet mare pe faţă, l-a luat în braţe pe  Radu Lupu – o prezenţă sobră, reţinută -, de parcă el ar fi fost românul, fericit că-şi primeşte prietenul acasă.

Daniel Barenboim şi Radu Lupu sunt un cuplu ideal de muziceni: se simt, se completează, se ajută. Concertul a fost absolut splendid. A auzi o asemenea performanţă este o bucurie a spiritului.  Cristian Mandeal, dirijor

Atmosferă de gală, chiar şi la pauză

Bufetul Sălii Palatului s-a „upgradat“, comparativ cu ultima ediţie a Festivalului. Graţie lui, în pauze poţi vedea doamne cu rochii lungi sorbind din pahare subţiri de şampanie sau muşcând cu grijă din ştrudele cu broccoli şi croasante cu unt. La standul Dilemei Vechi, melomanii îşi pot cumpăra revista, care vine la pachet cu CD-uri ˗ concertele de pian ale lui Beethoven interpretate de Barenboim.

 Este atât de multă lume, încât îţi ia câteva minute bune să parcurgi drumul din sală până în holul de la intrare. Şi, când ai ajuns şi tocmai te-ai întâlnit pe prietenii pe care nu i-ai mai văzut de mult, se aude gongul care anunţă că pauza s-a terminat.

O reuşită a Corului Filarmonicii „George Enescu“

În a doua parte a serii, Staatskapelle şi corul Filarmonicii „George Enescu“ au interpretat una dintre ultimele compoziţii ale lui Verdi, Quattro Pezzi Sacri  - „o lucrare mai puţin spectaculoasă, dar de o mare interioritate şi spiritualitate“, a caracterizat-o criticul muzical Dumitru Avakian. „A fost o prestaţie foarte bună. Lucrarea lui Verdi este una dintre cele mai dificile lucrări corale de ansamblu, iar Barenboim a lucrat pe un teren bine sedimentat. Muzicienii ansamblului s-au străduit să facă o joncţiune eficientă cu orchestra Operei din Berlin.“ a adăugat acesta.

Dirijorul Cristian Mandeal a observat curăţenia emisiei, dar şi pierderea controlului intonaţiei, pe alocuri, alături de o lipsă de maleabilitate în relaţia cu dirijorul. Publicul, în schimb, a observat gesturile histrionice ale lui Barenboim şi aerul condiţionat, care bate atât de puternic în lateralele sălii încât  ajungi să te simţi ca la un concert în aer liber.

Bisul foarte „digerabil“, cu preludii din opera Traviata a lui Verdi, a ridicat publicul în picioare. Concluzia? „Frumos, dom’le, frumos“, spune un domn la vreo 70 de ani, în costum bleumarin, care şi-a luat notiţe într-un caieţel şi a „dirijat“ cu mâna dreaptă, stând pe scaun, bucăţile de Verdi.