CRONICĂ Cuceriţi de romani
0
Orchestra şi Corul Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, dirijate de Sir Antonio Pappano, au interpretat miercuri seară lucrări de Ravel, Enescu şi Dvořák. Joi, aceiaşi muzicieni au interpretat „Requiem-ul“ de Verdi.
Cronică realizată de Mioara Bâscă
Ce aventură, ce frumuseţe, ce plăcută companie ne‑au oferit Orchestra şi Corul Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma!
Publicului i-a fost transmisă rugămintea dirijorului ca între primele două piese din program să nu aplaude. Dacă la început a părut surprinzătoare o astfel de cerere, logica ei s-a relevat audienţei de abia către sfârşitul Poemului simfonic Vox Maris op.31 de G. Enescu atunci când a putut fi sesizată existenţa unor pasaje complementare, de aceeaşi sorginte spirituală, precum cele ce s-au auzit în prima lucrare interpretată – O barcă pe ocean din suita Oglinzi op. 43 de M. Ravel.
Experimentatul şi ingeniosul dirijor italian a ales preambulul ravelian pentru a-şi începe călătoria pe întinsul mării şi ne-a sedus pe toţi cu invitaţia sa. Construită pe o celulă de o măsură, un motiv extrem de evocator, lucrarea surprinde imensitatea schimbătoare a întinderilor de ape. Ne-am simţit în siguranţă, ocrotiţi de măiestria lui Sir Antonio Pappano care a pus în valoare fiecare detaliu al orchestraţiei marelui compozitor francez. Măiastra mânuire a maselor sonore, obţinerea simultaneităţii emisiilor de sunete, echilibrul şi diversitatea coloristică sunt doar câteva dintre calităţile acestei interpretări.
Corul, seducător
Odată încheiată descrierea oceanului s-a ascultat Vox Maris. Dacă Ravel a fost descriptiv sonor, la Enescu tonul se schimbă, devine întrebător, meditativ. De la contemplarea naturii s-a trecut la desluşiri de taine. Câtă iscusinţă şi talent dirijoral pentru a obţine o asemenea omogenitate a partidelor de instrumente, un răspuns prompt şi proaspăt al muzicienilor la fiecare gest, la fiecare sugestie! Peste textura sonoră a masei orchestrale s-au înălţat dibaci, cu acurateţe şi rafinament, răspunsurile fiecărui solo instrumental. Seducător şi prevestitor, suplu şi maleabil s-a dovedit a fi Corul ce a colorat discursul cu tonuri sugestive. În viziunea dirijorului, vocea tenorului Marius Vlad Budoiu a fost integrată în orchestră, intervenţiile sale punctând expresiv derularea muzicală.
Dacă Ravel a fost descriptiv sonor, la Enescu tonul devine întrebător, meditativ
Calm şi în siguranţă am traversat Oceanul şi, după pauză, am fost conduşi la ţărm unde ne aştepta Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95 Din Lumea Nouă de A. Dvořák, o creaţie extrem de îndrăgită de public. Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia a răspuns şi a colaborat perfect cu Sir Antonio Pappano. Temele muzicale, atât de cunoscute, au fost articulate firesc, fără emfază, cu o adevărată artă de etalare a unei palete extrem de nuanţate de sonorităţi. De neuitat vor rămâne coralul instrumentelor de alamă, una dintre cele mai frumoase interpretări ale solo-ul cornului englez, intervenţiile flautului, oboiului, clarinetului.
Câtă filigranare şi tensiune în nuanţele mici a putut obţine dirijorul! Ce abilitate în alternanţa ritmurilor şi imaginilor diferitelor dansuri, în gradarea intensităţilor sonore de la pianissimo până la fortissimo, în construirea momentelor de pasaj de la o temă la cealaltă!
Ajunşi la sfâşitul călătoriei, am fost răsplătiţi cu două bisuri: Nimrod din Variaţiunile Enigma de Sir E. Elgar şi Dansul orelor din actul III al operei Gioconda de A. Pochielli.
Şi iată că, încă o dată, am fost cuceriţi de romani.
Se încarcă comentariile...
