Criză şi fast, la Festivalul „Enescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pianistul Radu Lupu a fost aplaudat inclusiv de dirijorul Daniel Barenboim FOTO: Festival Enescu
Pianistul Radu Lupu a fost aplaudat inclusiv de dirijorul Daniel Barenboim FOTO: Festival Enescu

Cea de-a XXI-a ediţie a celei mai importante manifestări culturale din România s-a deschis duminică la Sala Palatului, printr-un concert dirijat de celebrul Daniel Barenboim

Aripa neagră a crizei pare să se fi întins şi asupra Festivalului George Enescu, aflat anul acesta la a XXI-a ediţie. În alţi ani, ca să nu mai vorbim pe vremea comunismului, seara de gală era chiar de gală, iar lumea venea îmbrăcată cu hainele cele mai bune pe care le avea – cu alte cuvinte, actul artistic era respectat (mai ales înainte de 1989, când nu apăruse încă fenomenul „noilor îmbogăţiţi”), nu era doar un prilej de snobism cultural.

Acum, mulţi păreau că au venit îmbrăcaţi cu ce aveau pe acasă, cu alte cuvinte primele haine care le-au căzut în mână când au deschis şifonierul. Rezulta un amestec eclectic, probabil de neimaginat în vreuna din capitalele europene cu care, cât durează festivalul, ne place să ne comparăm, dar care, în mod paradoxal, bucura ochiul şi e, în ultimă instanţă, un factor de normalitate.

Roşu şi negru

În mod evident, nota dominantă era dată de negru, culoare sobră, potrivită unei manifestări care omagiază muzica clasică. Doamnele cu pretenţii, fie ele VIP-uri sau nu, îşi aleseseră rochiile complet negre pe care le aveau, rochii care le veneau ca turnate şi – negrul având întotdeauna impact asupra ochiului – atrăgeau atenţia oriunde s-ar fi aflat.

Contrapartea tonurilor de negru era dată de rochiile de culoare roşie, la rândul lor frecvente, parcă pentru a completa motivul stendhalian. Stridenţa roşului (la fel de uşor de remarcat în mulţime) ultragia câteodată ochiul, dar apogeul era atins de rochiile roşii cu model, la limita kitschului.

Oameni şi politicieni

Printre miile de oameni care au umplut duminică-seară până la refuz Sala Palatului, veniţi să-i vadă şi să-i asculte pe Daniel Barenboim şi pe Radu Lupu, se aflau, bineînţeles, şi multe personalităţi autohtone, care atrăgeau privirile tuturor. Cea mai aşteptată prezenţă era, desigur, cea a politicienilor. Totodată, însă, şi cea mai detestată, acuzaţi fiind aceştia că „nu apar decât din obligaţie la astfel de manifestări culturale”.

A făcut senzaţia apariţia fostului preşedinte Ion Iliescu, la fel de zâmbitor cum îl ştim dintotdeauna. Iliescu este reputat ca un real meloman, chiar de modă veche am putea spune. Însoţit de eternul său consilier Opaschi, ex-preşedintele era îmbrăcat într-un costum sobru.

Dorind să facă cât mai repede uitată „zeghea” pe care a purtat-o la penitenciarul Jilava, Adrian Năstase afişa eleganţa sa bine-cunoscută, atrăgând privirile încărcate, după caz, de admiraţie sau dezaprobare. L-am remarcat, din tabăra cealaltă, şi pe fostul ministru Valeriu Stoica.

Cataramă, actori, scriitori

După politicieni, pe locul doi din punct de vedere al importanţei în societate, se află finanţiştii şi oamenii de afaceri. Categoria era reprezentată de Dan Pascariu, nume important al principalei companii aviatice autohtone, dar mai ales de Viorel Cataramă. Magnatul este renumit nu numai ca meloman, dar şi ca finanţator al unora din spectacolele Operei bucureştene, aşadar ca un om de mare gust şi rafinament, care nu putea lipsi de la o gală de o astfel de importanţă.

Pe următoarele locuri în interesul publicului se aflau artiştii propriu-zişi. Nu neapărat din domeniul muzical, ci oameni cu adevărat pasionaţi de muzică. Am remarcat astfel actori: Rodica Mandache, Lamia Beligan, Magda Catone etc. sau scriitori: prozatoarea Adriana Bittel, însoţind-o pe marea traducătoare Antoaneta Ralian.

O categorie intermediară e reprezentată de intelectualii cu veleităţi politice. Aici ar intra Stelian Tănase sau consilierul prezidenţial Bogdan Tătaru-Cazaban, care de altfel s-a retras la pauza concertului. Pe ultimul loc ca notorietate pentru publicul larg, se află muzicologii propriu-zişi, oameni de specialitate necesari însă, care-şi fac treaba cu modestie şi într-un relativ anonimat: Dumitru Avakian, Anca Florea, Ecaterina Stan etc.

Enescu în veci

Dacă discursul inaugural al ministrului Culturii, Daniel Barbu, a fost şters, în schimb cel al directorului artistic Ioan Holender a strălucit. Deşi aflat la o vârstă înaintată, Holender s-a dovedit acelaşi redutabil “homme d’esprit”. Printre altele, a oferit şi o memorabilă definiţie a crizei economice: “criza financiară mondială e pricinuită de lăcomia noastră de a cheltui ceea ce nu avem pentru a consuma ceea ce nu avem nevoie”. Citate ca “aparenţa a ajuns mai importantă ca realitatea” sau “acapararea a devenit religia tuturor” completează viziunea holenderiană asupra lumii contemporane.

A făcut senzaţie şi momentul în care Daniel Barenboim, după magistrala interpretare a Rapsodiei enesciene, s-a apropiat de marginea scenei şi a pronunţat într-o română impecabilă cuvintele: “Festivalul George Enescu în veci”! Una peste alta, după ce acordurile concertului beethovenian interpretat de pianistul Radu Lupu s-au stins şi lumea se îmbulzea spre ieşire, pentru a savura pauza regulamentară, bucuria se citea pe feţele tuturor, cunoscători sau nu.

Efectul Orfeu

Chiar dacă prin fumul gros de ţigară din faţa intrării Sălii Palatului nu prea se auzeau discuţii despre concertul propriu-zis şi chiar dacă audiţia acestei săli nepotrivite este în continuare deficitară, este de presupus că efectul magic al muzicii rămăsese întipărit în spectatori, făcându-i pe termen lung mai buni.

Câteva din opiniile culese “la cald” întăresc această presupunere. Florentina, jurnalist de 32 de ani, diferenţiază între cele două staruri ale serii: „Mie Barenboim mi se pare foarte simpatic, dar în seara asta parcă Radu Lupu a luat tot caimacul“.

Claudia, 45 de ani, inginer, spune că „partea a doua mi-a plăcut foarte mult. A fost prima oară când am ascultat Elgar“. Stelian Melinte, un profesor universitar de 80 de ani, a venit de la Constanţa special pentru Festival, “stau toată luna la Bucureşti. Părerea mea e că Barenboim e mai bun pianist decât dirijor. Dar are o memorie muzicală extraordinară. Compoziţiile moderne, ca cea a lui Elgar, sunt foarte greu de dirijat din memorie. Cu Beethoven şi Ceaikovski e mai simplu“. 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite