Corul Madrigal: muzică religioasă şi momente bizantine, la Ateneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 1963, Marin Constantin a fondat Corul Naţional de Cameră „Madrigal“, pe care l-a dirijat până la sfârşitul vieţii, în 2011 FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“
În 1963, Marin Constantin a fondat Corul Naţional de Cameră „Madrigal“, pe care l-a dirijat până la sfârşitul vieţii, în 2011 FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“

Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ va interpreta azi, de la ora 16:30, muzică religioasă şi renascentistă, semnată de Machault Pres, Palestrina, Byrd, Hassler şi Dediu, alternată cu momente bizantine.

Articol realizat de Michaela Roşu

Cum ar fi să ai „şapte vieţi“ şi să fi putut asculta fie-care dintre cele câteva părţi ale misei acappella catolice în alt loc al Europei, în alt timp, cu alt autor. Şi-au imaginat-o pentru noi dirijorul Voicu Popescu şi Corul „Madrigal“. Nu oricum, ci în alternanţă cu „momente bizantine“, în transcrierea profesorului dr. Nicolae Gheorghiţă. (Ne întoarcem la surse, mereu şi mereu).

Hieronimus Tragoudistis din Cipru. Pentru început ascultăm Canonul cel Mare, canon de pocăinţă de dinaintea Paştelui. Cântarea a noua, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu. Aşa cum l-a lăsat compozitorul, figură importantă pentru muzica renascentistă din insulă. A învăţat şi cu Zarlino, muzicianul-teoretician de la Veneţia.

Kyrie

Suntem în anul 1364, în Franţa. Kyrie Eleison invocă corul în rugăciunea sa către Dumnezeu.

Guillaume de Machaut (1300?-1377),unul dintre cei mai mari poeţi francezi ai Evului Mediu, tocmai a terminat La messe de Notre Dame, pentru patru voci, prima misă polifonică scrisă de un singur autor, rămânând şi numai pentru aceasta la fel de apreciat ca muzician al timpului său. 

Gloria in Ecxelsis Deo 

Astfel, proslăvesc versurile şi, în cântec, credincioşii. Gloria, a doua parte a misei romano-catolice. Suntem deja în alt timp, un secol mai târziu, în alte locuri. Dumnezeu e acelaşi, catedralele sunt aceleaşi, în măreţia lor copleşitoare. Treptat, muzica cutează şi ea în aspiraţia către înalt: emoţionează prin expresivitate, prin inspiraţie melodică luminoasă; pentru asta are nevoie de abilitate contrapunctică. Şi o cucereşte. Vorbim despre Josquin des Prés (m. 1521) reprezentant al şcolii franco-flamande, discipol al lui Ockegem şi Obrecht. Missa pange lingua a fost scrisă în 1514.

Dan Dediu încheie concertul printr-un imn de slavă: Exultate, lucrare în stil neogregorian

Credo

Roma, 1555. A murit papa Iulius al III-lea. Îi succede papa Marcellus al II-lea care moare, la rândul său, după numai trei săptămâni. Are timp însă să „recomande“ mai multă simplitate şi deci accesibilitate în muzica polifonică bisericească. Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594), membru pe atunci al corului pontifical, îi va „răspunde“ într-un fel în celebra sa Missa Papae Marcelli (1567). Credo, a treia parte a misei. Credo in unum deum – intonează solistul, dând semnalul pentru dezvoltări polifonice corale de mare virtuozitate; căci Palestrina – de altfel natură extrovertită şi creator prolific – are faima de a fi desăvârşit misa polifonică. A scris o sută. Dar şi 100 de madrigale profane.

Sanctus, Benedictus

Pentru penultima parte a misei catolice – Sanctus – ne aflăm, în plină epocă elisabetană, la Londra, unde William Byrd (1543?-1623) compune multă muzică instrumentală (în special pentru virginal). Este organistul Catedralei din Lincoln şi apoi al Capelei regale. Muzica sa religioasă îl face demn de a fi considerat unul dintre maeştrii Renaşterii. Are trei mise dintre care una la patru voci (Missa a quattro voci).

Nu putea lipsi şcoala germană, prezentă aici prin Hans Leo Hassler (1564-1612), organist, compozitor discipol al lui Andrea Gabrieli, la Veneţia. Din cele opt mise, Missa Dixit Maria este printre cele mai cunoscute. „Benedictus... Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului...“ (Parte legată de Sanctus.)

Agnus Dei

Cu Agnus Dei se încheie seria părţilor (obligatorii) care alcătuiesc misa catolică. Autorul, de această dată, este Tomás Luis de Victoria (1548-1611), spaniolul care a trăit mai mult la Roma, contemporan cu Palestrina, dar atât de diferit de acesta prin lirismul său mistic intens, specific iberic. Toată opera şi-a consacrat-o gloriei lui Dumnezeu. Nu a compus madrigale sau alte genuri profane, iar misele sale nu au folosit vreo temă laică. Mai auster decât cei din şcoala romană, de Victoria şi-a subordonat permanent scriitura polifonă propriei expresivităţi.

Revenim în secolul XXI, după excursul în anumite epoci ale istoriei muzicii pe care oamenii din Răsăritul sau Apusul Europei i-au dedicat-o lui Dumnezeu. 

Exulate

Compozitorul Dan Dediu (n. 1967) încheie concertul printr-un imn de slavă, de bucurie. Exultate, lucrare în stil neogregorian/bizantin. 

(O combinaţie, spune autorul, între melosul gregorian, scriitura corală a polifoniei 

franco-flamande şi eterofonia muzicii tradiţionale româneşti. 

Totul grefat pe o armonie modală ce pendulează între diatonic şi cromatic).  

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite