Articol publicat pe blogul Despre Opera

Alături de falanga de la Radio şi cele trei coruri româneşti, a fost adusă o echipă de staruri ale operei, majoritatea lor originari din România, având cariere internaţionale semnificative (Cellia Costea, Aurelia Florian, Şerban Vasile, Sorin Coliban, Lilian Ciucă), la care s-au adăugat Erika Sunnegardh, Michaela Selinger şi Stefan Vinke, conduşi cu toţii de dirijorul german Cornelius Meister. Pe hârtie, distribuţia arăta foarte bine. După reflectarea în media românească — şi mai bine.

Sigur, aplauzele de la sfârşit pot fi folosite drept argument pentru un succes. Ba chiar un triumf. Dar prima parte a simfoniei a fost complet ratată. Dirijorul a pierdut total echilibrul acestui monstru muzical, cu un cor asurzitor ce ar fi putut strivi orice orchestră, cu atât mai mult firavele corzi lipsite de orice vibraţie ale Orchestrei Naţionale Radio. O falangă care reuşeşte cu greu să umple mica Sală Radio nu putea face faţă imensei mase corale care se prăvălea peste ei. A rezultat un masacru în care muzica a dispărut, lăsând locul unui imens zgomot. Chiar şi profesionistul platou de solişti părea deconcertat, cântând din instinct, dar sunând disonant şi inconfortabil. Gustul publicului pentru grandios a prevalat însă şi, la sfârşitul acestui naufragiu, au existat chiar aplauze. În mod normal, aplauzele între părţile unei simfonii denotă necunoaştere şi sunt taxate de diverşi moralişti ca fiind lipsite de civilizaţie. De data aceasta însă, ele au sunat ca o încurajare şi sper că au ajutat la reechilibrarea simfoniei în partea a doua.

Într-adevăr, în partea a doua atmosfera s-a calmat, îndepărtându-se de o catastrofă. Am putut astfel admira splendoarea vocii unei Cellia Costea, sau acutele superbe ale Aureliei Florian. Stefan Vinke, inegal, a reuşit să controleze într-un final partea sa, care părea să-i creeze dificultăţi la început, devenind din ce în ce mai sigur şi lăsând să răzbată lirismul din timbrul său adăugat unei partituri eroice. E totuşi un tenor de calibru, care anul acesta a cântat la Bayreuth. O partidă întreagă de alămuri a fost urcată într-una dintre loje şi comandată impecabil de Gabriel Bebeşelea, care sincroniza evoluţia suflătorilor cu ceea ce indica Meister pe scenă. Şerban Vasile a demonstrat o siguranţă dezarmantă în partitura de bariton care i-a revenit, în schimb Sorin Coliban a suferit, surprinzător, chiar în registrul grav, greu audibil, dar prestanţa şi profesionalismul l-au salvat. Erika Sunnegardh a avut chiar unele probleme de intonaţie şi, în general, m-aş fi aşteptat la o voce mai puternică pentru o soprană care cântă Turandot. Michaela Selinger şi Liliana Ciucă nu au avut probleme, odată ce au depăşit primele momente de derută generalizată.

S-a văzut clar diferenţa între Orchestra Naţională Radio şi Israel Philharmonic Orchestra, în acelaşi repertoriu, al simfonismului grandios al lui Mahler. Dacă ieri, corzile au avut prim planul, astăzi ele abia s-au auzit. Nu există scuza acusticii, ea fiind aceeaşi şi ieri şi azi, iar dirijorul nu cred că putea face vreo minune. Cel mult, ar fi putut abandona, aşa cum a făcut-o Bertrand de Billy în 2013, speriat de un eventual eşec cu Gurre-Lieder de Schoenberg, care nu s-a întâmplat însă, poate şi datorită temerarului Leo Hussain. Apetitul românesc pentru Mahler a fost servit însă, mai ales datorită frumuseţii acestei simfonii, o estetică suficientă pentru a face uitate relativ uşor momentele de început.

O notă foarte proastă şi traducerii textului acestei simfonii, aproape imposibil de înţeles, plină de greşeli şi chiar de invenţii nefericite („genuin” sau „zee” sunt cuvinte care nu există în limba română). Un contrast neplăcut cu traducerea excelentă a libretului Tetralogiei wagneriene de acum doi ani...

Cu toate acestea, aş fi nedrept dacă aş califica drept un rateu acest concert. Prefer să văd jumătatea plină a paharului, cea a parfumului unor intervenţii vocale adeseori încântătoare, dar şi a bravurii dirijorului, care nu a scăpat lucrurile din mână. Un semi-succes aşadar, un triumf din perspectiva publicului, dar atenţie la mitul lui Icar: cel ce îndrăzneşte prea mult riscă să-şi ardă aripile...

 

Miercuri, 2 Septembrie 2015, ora 19.30, Sala Mare a Palatului
Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio, Corul de copii Radio
Dirijor: Cornelius Meister
Dirijorul Corului Academic Radio: Dan Mihai Goia
Dirijorul Corului de copii: Voicu Popescu
Mahler – Simfonia nr. 8
Solişti: Erika Sunnegardh – soprană, Cellia Costea – soprană, Aurelia Florian – soprană, Michaela Selinger – alto, Liliana Ciucă – alto, Stefan Vinke – tenor, Şerban Vasile – bariton, Sorin Coliban – bas