Chipul lui George Enescu din origami

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portretul lui Enescu la vioară, expus la magazinul Muzica FOTO David Muntean
Portretul lui Enescu la vioară, expus la magazinul Muzica FOTO David Muntean

Pe una dintre faţadele magazinului Muzica tronează un portret uriaş al lui George Enescu, realizat din figurine de hârtie împăturite cu măiestrie în diverse forme prin tehnica origami.

Paşii trecătorilor de pe Calea Victoriei se opresc în faţa vitrinei, căci culorile puternice aproape că te hipnotizează. Bărcuţe, mori de vânt, flori verzi, galbene, roşii, toate conturează perfect chipul şi vioara lui George Enescu. O mână de oameni şi-au pus la bătaie pasiunea, timpul şi creativitatea pentru a realiza acest proiect care, spun cei din echipa Senia Music, „înfrumuseţează şi înveseleşte Bucureştiul“. 

Pentru realizarea portretului s-au folosit tehnicile origami, vechea artă japoneză, şi stencil, utilizată adesea în arta urbană. Oamenii din spatele lucrării şi-au dorit să demonstreze, într-un mod cât mai inedit, că magia Festivalului „George Enescu“ se poate muta din sala de spectacole în stradă. 

„S-a ivit ocazia să facem acest proiect când am auzit de iniţiativa Bucureştiului Creativ ca parte din Festivalul «George Enescu», în care ne doream foarte mult să fim implicaţi tocmai pentru că ne place tot ce înseamnă acest festival. Ne-am gândit să-l facem pe George Enescu într-un fel mai stilizat, din origami“, spune Senia Menadi, iniţiatoarea proiectului. 

Senia abia a ieşit de pe băncile liceului şi mărturiseşte cu timiditate că a fost ideea ei, dar au fost şi alţi oameni care au dat o mână de ajutor. „De la mine a pornit totul, dar a fost o întreagă echipă implicată, oameni care s‑au ocupat de poze şi de prelucrare, oameni care au acoperit partea de creaţie şi băieţii de la tehnic, care ne-au ajutat să găsim panoul şi să putem ancora lucrarea“, povesteşte tânăra. 

31 de zile, 10 oameni şi 2.000 de figurine

Andreea Marinescu a fost responsabilă de comunicare şi povesteşte cum, la început, organizatorii au fost sceptici, dar în momentul când au văzut lucrarea finalizată s-au declarat încântaţi. „Organizatorii nu înţelegeau exact conceptul, dar când au văzut materialul finit au fost foarte mulţumiţi şi încântaţi. Până şi oamenii din echipă au fost uimiţi, nu se aşteptau să iasă atât de frumos“.

A fost nevoie de mai bine de o lună, zece oameni şi 2.000 de figurine pentru a contura chipul lui George Enescu, iar cele două tinere declară cu mândrie că mulţumirea lor vine din faptul că trecătorii nu rămân indiferenţi la vederea portretului şi chiar dacă sunt grăbiţi se opresc pentru câteva minute. „Tot timpul primim feedback de la trecători care stau şi admiră lucrarea. Simplul fapt că am reuşit să oprim oamenii din parcursul lor zilnic, chiar şi pentru câteva minute, pentru noi contează şi ne întăreşte convingerea că am înfrumuseţat Bucureştiul“.

Mai mult decât atât, tinerii au primit chiar şi o propunere de a expune lucrarea la metrou şi deja se gândesc la lucrările viitoare cu care vor să aducă un plus de culoare magazinului Muzica.

„Am primit propunerea de a o expune la metrou, dar nu dorim pentru că este o lucrare pentru care noi am depus foarte mult efort şi, îmi pare rău să spun asta, dar curiozitatea s‑ar putea transforma la un moment dat în acte de vandalism, pentru că este vorba despre o lucrare foarte fragilă“, a declarat Andreea Marinescu. Senia este de părere că orice proiect „trebuie să-şi servească scopul, trebuie să fie frumos, dar şi practic“, iar scopul lor a fost de a face o lucrare de detaliu care trebuie atent protejată. 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite