Aurel Tar, artist vizual: „Artiştii stau sub semnul fragilităţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artistul Aurel Tar, alături de lucrarea sa „Another Quick Response“, expusă în faţa Ateneului FOTO Corina Zorzor
Artistul Aurel Tar, alături de lucrarea sa „Another Quick Response“, expusă în faţa Ateneului FOTO Corina Zorzor

Aurel Tar (40 de ani) a expus, prima dată în faţa Sălii Palatului, acum în faţa Ateneului, lucrarea „Another Quick Response“, din cadrul EBienale, Bienala de Artă Contemporană a Festivalului „George Enescu“.

Pentru Aurel Tar, modelul de pe blana ghepardului a devenit o amprentă personală, care se regăseşte pe toate lucrările sale din ultimii 5 ani, inclusiv pe cea expusă în faţa Ateneului. Deşi poate părea o poartă, o ramă sau un simplu cadru, „Another Quick Response“ este ca o tabletă supradimensionată, având în mijloc semnul de „Porniţi“, în care este înglobat şi cel de „Şantier în lucru“.  El asociază acest pattern de ghepard cu fragilitatea condiţiei de artist şi cu viteza în care sunt transmise informaţiile în această eră a tehnologizării. 

De unde ţi-a venit ideea semnului de „Şantier în lucru“?

Petreceam cu familia o după-amiază primăvăratică la Salzburg. Era acolo o zonă pietonală unde se lucra şi era semnalizată ca atare. Cineva se apucase să modifice cu graffiti acest semn de „Şantier în lucru“ - personajul care dădea la lopată era un fel de Amadeus, iar dedesubtul lui mai era un semn, de „Drum îngustat“, transformat într-o vioară. Mi s-au părut interesante asocierile văzute acolo şi iată că acest semn mă urmăreşte peste tot, mi-a marcat ultimii trei ani. Ideea de „Work in progress“ vrea să arate că proiectul cu rama de tabletă l-am început acum, odată cu EBienale, şi o să-l derulez de acum încolo. 

Totuşi, acest model animal print de pe lucrarea ta expusă la Ateneu are o poveste mai veche. 

Da, rama „Another Quick Response“ este, de fapt, o continuare a proiectului „G Code“, expus la Atelier 030202, în iunie 2013. Acest pattern (n.r. - model, şablon) mărunt îl aplic pe toate lucrările pe care le-am produs în ultimii cinci ani. Este un fel de amprentă personală care, deşi părea automată la un moment dat, se vedea că este făcută cu mâna, deoarece acele pete sunt aranjate de fiecare dată uşor diferit. Nicio lucrare nu seamănă una cu cealaltă, deşi, în aparenţă, ai zice că sunt la fel. 

Desenele care apar în suplimentul Festivalului „Enescu“ sunt marcate de un bruiaj personal.  Aurel Tar, artist vizual

Cum a apărut această asociere între modelul de pe blana unei feline şi identitatea artistului?

Ideea a plecat de la a aplica acest model şi de a lăsa desenul undeva în fundal, de a distanţa straturile. Normal că acest lucru dă impresia că şablonul este ca o blană de leopard sau, mai bine-zis, de ghepard. Cred că dintre toate animalele din familia panterelor, ghepardul este cel mai fragil – el poate fi feroce ca un ghepard, dar la fel de uşor poate fi atacat, combătut. Gheparzii finalizează de multe ori o vânătoare, iar prada o mănâncă hienele. Cam aşa se întâmplă şi cu artiştii, au un gen de fragilitate, pe care m-am gândit s-o evidenţiez. 

Te simţi fragil, ca artist? 

Da, cred că da. Aproape tot timpul eşti sub semnul fragilităţii, pentru că, de cele mai multe ori, eşti în dezavantaj. Cel mai adesea, doar un „atac“ din zece se finalizează, exact ca şi la animale. Dacă ar fi să continui metafora mai mult, aş zice că poţi să prinzi tu 100 de km/h, fiindcă, totuşi, mănânci rar. Asta ar fi comparaţia între un artist şi un ghepard. Dar, în acelaşi timp, ghepardul are şi acea capacitate de adaptare, prin viteză. Probabil că fragilitatea lui este compensată cu viteza şi aşa reuşeşte să supravieţuiască. 

Cum ai transpune acest aspect la situaţia artistului? 

Am făcut o rocadă între numele instalaţiei expuse în iunie, „Ghepard“, şi „Another QR (Quick Response)“. Quick Response înseamnă tot viteză şi este tot o poveste în puncte, pe care o găseşti foarte uşor cu scannerul telefonului şi care îţi decodează un link, o pagină de internet. Am încercat să iau atitudine faţă de acest tăvălug al tehnologizării şi am zis că ar fi interesant să creez tot un cod în puncte, dar să fie un cod personal. Dacă acele coduri QR decodifică informaţia, eu am vrut să fac tocmai invers, să fac mai grea receptarea ei. 

Cum ţi-ai găsit inspiraţia pentru desenele publicate în suplimentul Festivalului „Enescu“?

Desenele care apar în pagina 2 a suplimentului „Enescu“ sunt bruiate, sunt un alt fel de quick response, în sensul că sunt marcate de un fel de bruiaj personal. Unele dintre personajele din spatele pattern-ului sunt schiţe noi, altele sunt reluări ale unor lucrări pe care le-am avut. Sunt imagini care fie îmi aparţin, fie sunt „citate“, însă tot într-o manieră personală. Acest exerciţiu de a realiza câte un desen pe zi a devenit un soi de disciplină. Ştiu că desenul trebuie livrat până în ora 12, iar de multe ori punerea lui în pagină o fac de dimineaţă, undeva între 5.30 şi 10.00. Eu urmăresc programul Festivalului, iar ceea ce vă livrez  este rezultatul a ceea ce ascult în acea dimineaţă – mi-am făcut obişnuinţa de a asculta cap-coadă unul dintre concerte şi de a mă lăsa inspirat. 

Dacă ar fi să înşiruim toate desenele apărute în supliment, spun ele o poveste?

S-ar putea ca, în momentul de faţă, să fie ca un fel de nebuloasă. Odată cu trecerea timpului, e posibil să le vezi ca pe o poveste. Acum sunt nişte improvizaţii care au pornit de la câte un amănunt legat de identitatea compozitorului a cărui lucrare am ascultat-o în acel moment. Proiectele mele vorbesc, în general, despre identitate. 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite