Proiectul în sine i-a aparţinut violonistului francez Nicolas Dautricourt şi a fost creat în mod special pentru evenimentul festivalier enescian. Dar de la idee la realizare calea este lungă! ...  Căci proiectul a presupus nu numai susţinerea aspectului muzical al performaţei în sine! Este un program bine pus la punct în compania violonistului Valentin Şerban, recent laureat cu distincţie supremă a Concursului Enescu, a violistului Răzvan Popovici – realizator de ani buni al proiectului Sonoro, a violoncelistului Valentin Răduţiu, artist de un inspirator dinamism – se bucură de o bună apreciere în viaţa muzicală europeană, a Cvartetului Capriccio, prezent pentru prima oară în sălile noastre de concert.

Mai mult decât atât, Proiectul Enescu s-a dorit a fi o evocare a personalităţii enesciene, evocare care să cuprindă nu numai performanţa dar şi gândurile tinerilor artişti performeri pe parcursul unor expuneri notate şi declamate... între piesele programului. S-a dorit a fi fost un program de largă adresare, cu bună priză la publicul larg, sensibil, curios de a desluşi aspecte dintre cele mai captivante privind raporturile în epocă ale personalităţii enesciene. Sincer vorbind, obiectivul a fost atins doar parţial. Altfel spus, muzica a fost excelent etalată, declamaţia vorbită a fost eşuată! ...nu a putut ajunge la public, impostaţia vorbitorilor a fost deficitară, amplificarea puţin eficientă! Parcurgerea citită a textelor, cu foaia în mână, a devenit plictisitoare, nu a dispus de percutanţa necesară pentru a stârni curiozitatea publicului mai puţin avizat dar deschis informaţiei, deschis muzicii. Aspectul performanţei muzicale în sine, a fost diferit!

Au putut fi audiate lucrări din prima parte a creaţiei enesciene, anume Aubade pentru trio de corzi – un salut cordial adresat suveranilor României, şi magnificul Octuor pentru dublu cvartet de coarde, op.7, ambele compuse în anii sfărşitului de secol, moment în care maestrul nu împlinise nici măcar 20 de ani! Intregul program s-a dorit a fi poziţionat în jurul acestei perioade a Romantismului sfârşitului de secol, a momentelor care au marcat în secolul XX evoluţia şcolilor muzicale naţionale; mă refer în acest ultim caz la celebrele duo-uri, pentru viori, de Bela Bartók. 

Ce s-a mai putut asculta pe parcursul acestui concert cameral? Evident, muzică franceză de la graniţa dintre secole; anume celebra Meditaţie de Massenet, Elegie de Gabriel Fauré în aranjament pentru violoncel şi corzi, celebra Pavană pentru o infantă defunctă de Maurice Ravel, în aranjament pentru corzi, şi nu mai puţin celebra Sonată a 3-a pentru vioară solo de Eugene Ysaÿe, lucrare dedicată lui George Enescu, opus admirabil prezentat de Valentin Şerban, recent laureat cu distincţie supremă a Concursului Enescu. In mod cu totul remarcabil, programul a mai cuprins lucrarea Amintire deformată pentru corzi, lucrare datorată tânărului compozitor George-Ioan Păiş, autor care, recent, a primit premiul Institutului Francez din România. Programul a concluzionat cu celebrul Octuor enescian pentru corzi, lucrare admirabil pusă în valoare de muzicienii conduşi de violonistul Nicolas Dautricourt; construcţia acestei ample lucrări, aspectul dinamic în relaţia acestuia cu valorile timbrale, au fost atent evidenţiate.

 Menţionam, întregul program de bună accesibilitate, s-a dorit a fi adresat unui public mai larg. Personal aş fi preferat să ascult câteva dintre capodoperele camerale enesciene ale deceniilor de mijloc ale secolului, lucrări prezentate în vecinătatea unor genuri similare semnate de Messiaen, de Prokofiev; de asemenea marele opus bartokian, Sonata pentru vioară solo. Poate, cu un alt prilej.

Materialul a apărut iniţial în publicaţia Actualitatea Muzicală.