Adevarul.ro a transmis, pe teritoriul României, concertul Capelei de Stat din Dresda, de la Sala Palatului

Adevarul.ro a transmis, pe teritoriul României, concertul Capelei de Stat din Dresda, de la Sala Palatului

Soprana Laura Aikin

Capela de Stat din Dresda, condusă de Yung-Whun Chung, a avut în program lucrări de Carl Maria von Weber, George Enescu şi Johannes Brahms. Solistă a fost soprana Laura Aikin. Adevarul.ro a transmis acest concert doar pentru publicul din România.

 

Soprana Laura Aikin, născută în 1964, în Buffalo, Statele Unite, printre puţinii interpreţi, indiferent de genul muzical abordat, care poate depăşi trei octave, o va înlocui pe soprana letonă Kristine Opolais la Festivalul "George Enescu" pe 2 şi 9 septembrie 2019, la Sala Palatului, alături de Capela de Stat din Dresda, cu Myung-Whun Chung dirijor, prezentând Enescu şi Brahms.

A studiat la Buffalo, la New York şi la Universitatea din Indiana, aici împreună cu Margaret Harshaw. După studii, a primit o bursă de doi ani de la Serviciul German de Schimb Academic, astfel că a ajuns în Europa, urmând Conservatorul Hochschule für Musik din Nürnberg, sub îndrumarea sopranei Reri Grist, unul dintre puţinii artişti afro-americani care au îmbrăţişat o carieră internaţională în operă. După 1998, Laura Aikin a locuit la Basiglio, o mică localitate la sud de Milano, Italia.

"Ce mi-a plăcut în Indiana a fost disciplina la care eram supuşi. La 8.00 aveam curs. Nu aveai voie să întârzii, că încuiau uşa. Şi concurenţa a fost incredibilă. Aveai o oportunitate - ori profitai de ea, ori nu. Am înflorit în acel mediu, aveam nevoie. (...) Munchen era opusul. Dacă voiai să înveţi ceva, învăţai. Şcoala de operă acolo era mai relaxată, pentru că e mult de lucru în regiune. În Statele Unite, dacă vrei să ajungi cântăreaţă, există puţine companii de operă iar competiţia este teribilă. În Europa sunt mai multe, la diferite niveluri", mărturisea ea într-un interviu.

Laura Aikin şi-a început cariera la Opera de Stat din Berlin, în perioada 1992-1998, sub atenta îndrumare artistică a directorului Daniel Barenboim, unde a avut mai mult de 300 de reprezentataţii în roluri majore precum Lulu (de Alban Berg), Regina Nopţii („Flautul fermecat” - Mozart), Zerbinetta (din „Ariadne auf Naxos” de Richard Strauss), Amenaide (din „Tancredi”, de Gioachino Rossini), precum şi rolul principal în „Zaide” de Mozart.

Zerbinetta şi Regina Nopţii au fost, de altfel, debutul său american la Chicago şi Metropolitan Opera.

Paleta sa interpretativă include lucrări baroce până la opere contemporane, devenind un oaspete de seamă al celor mai titrate săli de operă şi concerte din lume.

Laura Aikin este invitată frecvent la Opera de Stat din Viena, La Scala din Milano, Opera de Stat Bavareză, la sălile de operă din Austria, Olanda, Franţa, Germania, Spania, Statele Unite (Chicago, Santa Fe, San Francisco, Metropolitan Opera).  

Din 1995 a avut numeroase apariţii la Festivalul din Salzburg şi a continuat cu mari roluri precum Bad’iat din „L'upupa” de Hans Werner Henze, Blondchen şi Konstanze în „Răpirea din serai” de Mozart, impresionând mai ales cu Marie din „Soldaţii”, operă a compozitorului german Bernd Alois Zimmermann în 2012, şi în „Gawain” de Harrison Birtwistle, cu libret de David Harsent (2013).

A colaborat cu orchestre din mari oraşe iubite pentru repertoriul concertistic, cum ar fi Berlin, Munchen, Viena, Chicago, Cleveland, Londra, Köln şi altele, şi a avut alături celebri maeştri dirijori - Claudio Abbado, Daniel Barenboim, Pierre Boulez, Martin Brabbins, William Christie, Christoph von Dohnányi, Iván Fischer, Mikko Franck, Daniele Gatti, Michael Gielen, Nikolaus Harnoncourt, Manfred Honeck, Fabio Luisi.

Unele dintre experienţele scenice semnificative – „Missa Solemnis” de Beethoven, cu muzicologul german Nikolaus Harnoncourt la baghetă, la Graz şi Salzburg, au fost concretizate în înregistrări cu priză la public.

Elogii din partea publicului şi a presei de specialitate a primit în 2015, cu rolul „Emilia Marty” din „Afacerea Makropulos”, operă a cehului Leoš Janáček, la Opera de Stat din Viena, dar şi pentru „Elegie Für Junge Liebende” de Henze de la Teatrul din Viena.

Sezonul său 2018-2019 include, pe lângă alte proiecte, „Madame Herz”, în „ Der Schauspieldirektor”, de Mozart, la Salzburg, rolul Helena în „Orest” de Manfred Trojahn (Viena), reprezentaţie care va avea loc şi la finalul acestui an.

Soprana a fost invitată în sezonul 2019 - 2020 la mai multe reprezentaţii la Viena, ca Rosalinda, în „Liliacul” de Johann Strauss, şi va avea premieră mondială la Opera de Stat din Zurich în „Fata cu cercei de perlă”, în interpretarea compozitorului Stefan Wirth.

Festival „Enescu”: Soprana americană Laura Aikin şi Capela de Stat din Dresda, la Sala Palatului, sub bagheta dirijorului Myung-Whun Chung

Program

 9 septembrie 2019, Sala Palatului, ora 20.00

Secţiune: Mari orchestre ale lumii

Capela de Stat din Dresda

 

Myung-Whun Chung - dirijor

Laura Aikin  - soprană

Weber - Uvertura operei „Freischütz”

Enescu - Şapte cântece pe versuri de Clément Marot (Estrenne à Anne / Languir me fais / Aux damoyselles paresseusses / Estrenne de la Rose / Present de couleur blanche / Changeons propos / Du conflit en douleur)

Brahms - Simfonia a IV-a în mi minor op. 98

Citiţi şi:

Capela de Stat din Dreda concertează, pe 9 septembrie, la Sala Palatului

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: