„Recviem“-ul de Verdi, cu Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino

„Recviem“-ul de Verdi, cu Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino

Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino  FOTO: Simone Donati

Luni, la Sala Palatului, Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, conduse de dirijorul Fabio Luisi, au interpretat "Recviem"-ul de Giuseppe Verdi. Adevarul.ro a transmis acest concert.

 

Text de Alice Mavrodin

Recviemul de Giuseppe Verdi (1813-1901) – unica lucrare religioasă de mari proporţii a compozitorului, pe lângă alte şase mai mici – a fost realizat în etape începând cu sfârşitul: ultima parte, Libera me, fusese iniţial finalul unui recviem pentru Rossini: lucrare colectivă din 1868 a 12 compozitori, scrisă la iniţiativa lui Verdi. Din păcate, execuţia lucrării s-a contramandat pentru că directorul teatrului din Bologna a refuzat să dea pentru proiect orchestra şi corul, iar dirijorul Mariani se certase cu Verdi. A trebuit să treacă mai bine de un secol pentru ca lucrarea să se cânte în sfârşit la Stuttgart în 1988. Asta, după îndelungi cercetări pentru că, din cele douăsprezece contribuţii, o parte se rătăciseră. Practic, numai a lui Verdi era la îndemână, întrucât compozitorul o reutilizase într-un nou recviem – compus de data asta integral de el însuşi, în 1873-74, în memoria unui alt mare dispărut: scriitorul Alessandro Manzoni.

Recviemul, ca gen, este o missă care adoptă parţial schema liturghiei obişnuite înlocuind însă unele părţi, cea mai semnificativă înlocuire fiind cea a Crezului cu secvenţa Dies irae (Ziua mâniei), care evocă Judecata de Apoi. Este un text amplu în care se succed, ca într-un film, imagini de spaimă şi jale pe care compozitorii de recviemuri le organizează într-o suită variabilă de „numere” închise – de regulă, corale cu intervenţii solistice. Verdi adoptă acelaşi sistem al succesiunii de episoade puternic contrastante ca atmosferă şi caracter, dar le leagă între ele fără pauze. Mai mult: reia de două ori pe parcurs versetul Dies irae cu muzica aferentă, conferind întregului episod o unitate tematică de tip simfonic.

Probabil că, dintre toate recviemurile care s-au scris, Dies irae verdian este cel mai spectaculos, de-a dreptul copleşitor. Momente de o forţă strivitoare alternează cu pagini lirice în stil de arie, în care regăsim ocazional ecouri din opera „Aida”, compusă în urmă cu trei ani. Evocarea autorităţii supreme se învecinează cu implorările sufletului chinuit şi speriat. Simţim aici mâna compozitorului de operă pentru care basul, soprana, tenorul nu sunt voci abstracte ci devin personaje.

Dacă missa obişnuită începe cu Kyrie, într-un recviem, el este prefaţat de Introducerea Requiem aeternam (Odihnă veşnică). La Verdi, această introducere e deosebit de suavă, în contrast cu Kyrie care, împreună cu Christe eleison, e redat în formă de fugă. După Dies irae, care e partea a doua a Recviemului, urmează alte două părţi – Offertoriu şi Hostias – pe care Verdi le tratează într-o singură mişcare tripartită, unde Hostias, un superb arioso de tenor, se află în centru. Sanctus, Benedictus şi Agnus Dei sunt părţi ale missei obişnuite preluate şi de slujba pentru morţi. Verdi le tratează pe primele două sub forma unei fugi bicorale încheiate cu un Hosanna armonic. Agnus Dei aduce o melodie simplă, repetată de patru ori identic variindu-se doar acompaniamentul, în maniera unei ciacone.

Următoarele două părţi se întâlnesc doar în recviemuri. „Lumina veşnică strălucească asupra lui” este textul penultimei mişcări a lucrării, Lux aeterna. După un pasaj coral a cappella, cuvintele „requiem aeternam” răsună funebru la bas – este poate momentul cel mai funebru din toată lucrarea. Cu atât mai mare apare contrastul faţă de transparenţa transcendentă a luminii eterne evocate de tremolo-ul coardelor în registrul acut. Finalul Libera me este un fel de rezumat muzical al întregului Recviem. Solo-ul patetic al sopranei – „Scapă-mă, Doamne, de moartea veşnică” – este urmat de reluarea temei apocaliptice Dies irae din partea a II-a. Corul a cappella intonează apoi Requiem aeternam preluat, cu mici modificări, din Introducere. O amplă fugă la patru voci – momentul cel mai complex ca scriitură al lucrării – e precedată şi urmată de recitativul angoasat al sopranei. Recviemul se încheie cu murmurul „Libera me” al corului la unison.

Lucrarea s-a cântat, sub bagheta compozitorului, la Milano – mai întâi la biserica San Marco şi apoi la Scala. Succesul a fost enorm. Singura notă discordantă a fost adusă de dirijorul Hans von Bülow, mare admirator al lui Wagner, care a criticat Recviemul din principiu, declarând că nici nu se duce să asculte această „melodramă ecleziastică”, „emanaţie a Trubadurului şi Traviatei” (cu care, fie spus în paranteză, muzica nu prea are de-a face căci Recvie-mul aparţine familiei operelor verdiene târzii). Johannes Brahms, prieten cu Bülow, şi care era un om echilibrat şi obiectiv, şi-a avertizat colegul că, prin intervenţia lui, s-a acoperit de ridicol, lucrarea lui Verdi fiind o piesă de geniu. Ceea ce Bülow a constatat el însuşi atunci când a ascultat-o... Între timp, compozitorul a plecat cu întreaga echipă într-un turneu european unde Messa da Requiem a fost primită de public cu acelaşi entuziasm ca la premiera italiană. Prin splendoarea ei sonoră şi profunda vibraţie interioară, această Liturghie pentru morţi se adaugă celorlalte capo-dopere care l-au făcut pe Verdi nemuritor.

MARI ORCHESTRE ALE LUMII   

Luni 16 septembrie, ora 20.00                

Sala Palatului

ORCHESTRA ŞI CORUL MAGGIO MUSICALE FIORENTINO

FABIO LUISI dirijor

Giuseppe Verdi – Recviem

HIBLA GERZMAVA sorpană

VERONICA SIMEONI mezzosoprană

PIERO PRETTI tenor

RICCARDO ZANELLATO bas

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: