Opera „Moise şi Aron“, de Arnold Schönberg, de la Sala Palatului

Opera „Moise şi Aron“, de Arnold Schönberg, de la Sala Palatului

Maestrul Iosif Ion Prunner, alături de Corul Filarmonicii "George Enescu"

La Sala Palatului, de la ora 19:30, are loc reprezentaţia operei „Moise şi Aron”, de Arnold Schönberg,  interpretată de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, dirijată de maestrul Lothar Zagrosek şi de Corul Filarmonicii “George Enescu”, dirijat de maestrul Iosif Ion Prunner, alături de ansamblul Vocalconsort Berlin. Adevarul.ro transmite acest concert de la 19.30.

 

Text de Alice Mavrodin

Arnold Schönberg – creator de şcoală în cel mai deplin sens al cuvântului – a bulversat modul nostru de a percepe limbajul muzical cam în maniera în care cubismul, şi pictura abstractă în genere, ne-au modificat modul de a privi un tablou.

După ani de experienţe şi căutări, şi după ce a parcurs mai multe etape pregătitoare, Schön-berg a ajuns – prin anii '20 ai secolului trecut – la o sistematizare a gândirii sale muzicale în siste-mul numit ulterior serial-dodecafonic, în care continuumul melodic e înlocuit de înşiruirea, mai mult sau mai puţin disparată, a celor 12 sunete ale gamei cromatice. Nu mai există teme propriu-zise, dar urechea se familiarizează cu mici grupuri de sunete, sau cu intervale caracteristice, pe care le tot aude pe parcurs.

Opera Moise pi Aron, scrisă între anii 1930 şi 32, se bazează în întregime pe o singură astfel de serie. Şocantă în primele momente, muzica ajunge să te cucerească, nu printr-un farmec melodic de nu a intrat în vederile autorului, ci prin impactul emoţional deosebit de puternic, mai ales în actul I. La asta se adaugă o incredibilă bogăţie şi frumuseţe a sonorităţilor orchestrei şi a combinaţiilor vocale, în special în actul II.

Gândită iniţial ca o cantată (1926), lucrarea a căpătat proporţii de oratoriu doi ani mai târziu, când Schönberg a definitivat şi libretul pentru ca, după încă doi ani, compozitorul să se hotărască pentru formatul de operă cu decoruri şi costume. O operă concepută în trei acte, dar din care el nu a terminat decât două, din motive independente de voinţa lui. Persecuţiile lui Hitler împotriva evreilor l-au surprins la Paris (1933), de unde a emigrat în Statele Unite. Activitatea intensă de profesor, care i-a asigurat existenţa, cea de director şi dirijor al Filarmonicii din Los Angeles, comenzile ocazionale de muzică instrumentală iar ulterior deteriorarea vederii l-au împiedecat să-şi finalizeze lucrarea. Opera se joacă totuşi pe scenă aşa cum a fost lăsată pentru că, în felul ei, se susţine ca atare.

Acţiunea începe pe muntele Horeb, unde Dumnezeu îi încredinţează lui Moise misiunea de a-l sluji ca profet. Vocea divină răsună dintr-un tufiş arzând şi e redată în operă, nu de un solist, ci de ci de şase voci care cântă şi de a şaptea care vorbeşte – pentru efectul timbral. Moise, care avea un defect de vorbire, nu se simte în stare să îndeplinească cerinţa, dar Dumnezeu i-l asociază pe fratele său Aron, înzestrat cu darul vorbirii, şi el va fi cel care se va adresa mulţimii.

Scena următoare este un dialog, între cei doi fraţi, aflaţi în pustiul Sinai. Trebuie spus că Schönberg a comasat episoadele biblice şi, deşi textul vorbeşte de necesitatea eliberării din robia egipteană, evreii au ajuns deja în pustiu unde se desfăşoară toată acţiunea operei.

Între fraţi există, muzical vorbind, un contrast total. Moise – bas-bariton – se exprimă într-un recitativ mai mult vorbit decât cântat – acel Sprechgesang, inventat de Schönberg –, în timp ce Aron – tenor liric – are o partidă pronunţat cantabilă, chiar dacă nu melodică în sensul clasic.

Nici dialogul dintre ei nu e unul obişnuit, replicile nu alternează clar ci în bună măsură se spurapun: ai senzaţia că personajele vorbesc fiecare „pe limba lui” şi că în realitate nu comunică. Prin contrastul stilistic, compozitorul a reuşit să exprime desăvârşit drama celor soi fraţi, obligaţi să colaboreze dar incapabili să se înţeleagă, Aron situându-se la un nivel spiritual sensibil inferior.

În esenţă, Aron acceptă să-şi dea concursul, dar nu poate asimila ideea unui Dumnezeu invi-zibil, deasupra înţelegerii umane. „Cum să te închini la ceva ce nu-ţi poţi reprezenta?” întreabă el derutat.

În tabloul următor vedem că evreii – care sunt politeişti – au aflat ceva despre un nou zeu pe care îl propune Moise, dar când Aron le explică cum că e vorba de un Dumnezeu unic, atotputernic, dar invizibil şi inaccesibil, se revoltă. Atunci Aron recurge al minuni şi anume la trei minuni preconizate de Dumnezeu încă de pe munte în convorbirea cu Moise, şi anume: transformarea unui toiag în şarpe, vindecarea unei mâini acoperite de lepră şi transformarea apei în sânge. Sunt de fapt trei dintre minunile săvârşite de Moise pentru a obţine încuviinţarea faraonului, dar Schönberg le plasează aici pentru necesităţile acţiunii. Poporul e impresionat şi-l slăveşte pe Dumnezeu.

Urmează un interludiu coral: Moise a dispărut de 40 de zile şi oamenii sunt speriaţi. De fapt, Moise e pe munte unde primeşte Tablele legii, dar nimeni nu ştie asta.

Actul II ne aduce în mijlocul mulţimii neliniştite. Aron încearcă să calmeze spiritele dar şi el se teme că Moise a murit pe munte, ucis de prezenţa lui Dumnezeu. Cum în forul lui interior, a rămas un politeist, Aron hotărăşte să le ofere oamenilor un zeu concret sub forma viţelului de aur, vizibil şi tangibil. Oamenii sunt încântaţi. Se adună în jurul altarului, aduc sacrificii, beau şi se veselesc. Veselia însă, ajunsă la paroxism, ia forme distructive şi autodistructive.

În muzică se succed mai multe episoade dansante: „Viţelul de aur pe altar”, după care, într-un moment de acalmie, o paralitică e adusă în faţa statuii şi se vindecă. Urmează „Dansul măcelarilor” care culminează cu sosirea şefilor tribali în sunet de tromboane. Apoi un tânăr care vrea să distrugă viţelul este linşat. Petrecerea continuă cu „Orgia beţiei” urmată de „Orgia distrugerii şi a sinuciderii”, când patru fecioare sunt ucise pe altar şi li se bea sângele, iar o serie de exaltaţi se sinucid. „Orgia erotică” încheie tabloul. Oamenii epuizaţi de excese adorm în final.

Se întoarce Moise aducând Tablele legii. El alungă oamenii şi face să dispară viţelul. Urmează un lung dialog în contradictoriu între cei doi fraţi. Aron nu înţelege de ce Moise e aşa de supărat şi pledează pentru traducerea ideii prin imagini dublate de sentiment, în timp ce Moise apără ideea pură şi abstractă. Orice transmitere a ei o degradează; până şi Tablele legii i se par a fi nişte transmiţători şi atunci e sparge. Actul se încheie cu exclamaţia disperată a lui Moise care se consideră înfrânt: „O nebunie a fost tot ce am crezut; mie nu trebuie să mi se dea voce. O, cuvânt, cuvânt care-mi lipseşti!”

Aşa cum spuneam, Schönberg a scris şi textul actului III: Aron e adus în lanţuri în faţa lui Moise care-şi expune pe larg teza că imaginile compromit ideea. El îl eliberează totuşi pe Aron care cade jos mort. Moise îşi va conduce mai departe poporul spre pământul făgăduinţei realizând scopul suprem, unirea cu Dumnezeu.

Definitivat în Statele Unite între anii 1934 şi 35, acest text nu a mai fost pus pe muzică de către Schönberg. A făcut-o în schimb pianistul, dirijorul şi compozitorul Zoltán Kocsis (1952-2016) care, cu asentimentul urmaşilor lui Schönberg, a scris muzica ultimului act (2009). Totuşi, în această formă completă, opera nu a pătruns încă în repertoriul curent. O vom asculta şi noi tot în forma cu două acte întrucât – aşa cum se exprimă un comentator – ea e „fragmentară dar totuşi completă”

MARI ORCHESTRE ALE LUMII   
Vineri 20 septembrie   ora 19.30    
Sala Palatului
ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”

VOCALCONSORT BERLIN
LOTHAR ZAGROSEK dirijor
IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului
NONA CIOBANU, PETER KOŠIR regizori multimedia          
Arnold Schönberg – Opera „Moise şi Aron”                        

ROBERT HAYWARD Moise (bas-bariton)                 
JOHN DASZAK Aron (tenor)
JULIA SPORSÉN O tânără fată (soprană)
MICHAEL PFLUMM Un tânăr (tenor)
CATHERINE WYN-ROGERS O femeie bolnavă (alto)
CHRISTIAN RIEGER Un bărbat (bariton)
GABRIEL ROLLINSON Un efraimit (bariton)
MICHAEL PFLUMM Un tânăr (tenor)
RALF LUKAS Un preot (bas)
JULIA SPORSÉN Prima fecioară (soprană)     
POLINA PASZTIRCSÁK A doua fecioară (soprană)
ANNA NEDOREZOVA A treia fecioară (alto)
CATHERINE WYN-ROGERS A patra fecioară (alto)

     

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: