19 septembrie – În sfîrşit, Eroul a sosit! Wagner la apogeu

Ordinea lumilor s-a cutremurat. Zeii au greşit. Cei buni au fost pedepsiţi, cei răi s-au strecurat mai departe. Aurul şi puterea sînt la cine nu trebuie şi alţii mai răi le rîvnesc. Iubirea a fost o dată învinsă de moarte. Totul este, aşadar, pregătit: intră în scenă Eroul. Siegfried.
"Omul actual nu are nici apetit şi nici organ pentru totalitate. Şi-a găsit echilibrul în fagmente şi decupaje..." - adică omul care nu prea mai e...om, ci o fiinţă naufragiată, sau mai simplu un...dezertor. Fiindcă nu există mai multe lumi, ci una singură, şi de la greci şi până la filozofia clasică germană, toţi marii gânditori s'au străduit ca să elaboreze principiul care stă la baza acestei u n i t ă ţ i.
În privinţa tentativei lui Wagner de a elimina graniţele dintre arte, e cam totuna cu încercarea de a face din toate meseriile sau cu ştiinţele - una singură. Ceea ce bineînţeles că, slavă domnului, nu i'a reuşit. Despre ce pictură, coregrafie, poezie sau chiar proză se poate vorbi în operele wagneriene?! O rămas muzica, şi cu asta basta. Iar despre Gesamtkunstwerke, însuşi modernistul Stravinski spune că preferă simplitatea infantilă a uverturii Traviatei decât obscurele şi interminabilele desfăşurări wagneriene (cu orchestra...ascunsă sub podea - de Wagner, dar scoasă totuşi la vedere de urmaşi).
Aşa cum în cazul lui Şostakovici, se mai cântă doar o Simfonie a V-a la o sută de mii de reluări ale Valsului nr. 2, sau la Enescu Simfonia I sau Oedip la o sută de mii de reluări ale Rapsodiei I, la fel şi cu Wagner, se cântă în toată lumea Olandezul, Tannhäuser, şi celelalte opere "normale", restul rămânând pentru uzul...fanilor wagnerieni.