Like Me!
0
„8:00 am. Sună ceasul. Snooze. 8:05. Scanez mobilul cel deştept - apel pierdut/sms/mail/YM, Viber, Tango, WhatsApp ... Vreo urgenţă? Nu, mai dorm 5 minute. 8:10. Snooze... 8:25. Of, bine... mă scol! Ma duc la baie. Iau din zbor tableta. Fără, dimineaţa n-are farmec. Tableta, laptopul, smartphoneul... orice - Facebook să citească.
Ce face lumea, cine pe unde-a mai fost? Cu cine? Ce le place, ce-au produs, ce-au importat şi împrăştiat? Apreciez strădania lor - dau un like. Nu mişc bine degetul pe ecranul tactil şi ... mesaj... Damn it! Am fost descoperit! Pe bază de activitate pe Facebook... deşi setasem parcă să nu vadă toţi ce-mi place şi ce nu. În fine. Să răspund, să nu răspund...?! N-am chef, nu-s chiar treaz, mă cam grăbesc. Dar a văzut că sunt aici... Şi ce-i?! - îmi spun. Poate am ieşit. Da, chiar aşa, în secunda aia, în care m-ai văzut şi mi-ai scris, dragă prietene, am ieşit. Chiar atunci. Ghinion, trebuia sa te mişti mai repede, la urma urmelor e epoca vitezei! ... Of, dar am apucat să deschid mesajul. <<Văzut la 08:35 am>>, îl avertizează serviciile pe - de acum, vreau, nu vreau - partenerul meu de dialog. Căci am văzut mesajul, iar el - graţie Facebook - ştie asta. (Thank you Facebook! ... - Da, m-aţi prins, uneori vorbesc cu Facebook). Deci e limpede, ori răspund, ori îs ţăran. Răspund. Monosilabic, enervat de sarcină, fără chef de şuetă. Cu gândul la orice altceva. În final ies din casă, doar sunt mobile, pot vorbi/ scrie pe drum.
Ajung la birou. Mai un raport, mai o ochiadă în ograda virtuală a altora. Oricum nu se mai fumează înăuntru, ce să faci în pauza de ţigară?! Dau un like, servesc un comment, mă umflu-n pene, sunt simpatic, par deştept... Dar nu-s, că iar m-au prins! Deci mesaj. Răspund, dar scurt. Sunt la job, am scuză, e de-nţeles. Şi nu mai dau like o vreme, să nu par neserios.
Gata treaba, hai la bere. Loc de hippsteri, sunt în trend. Check in, musai, să crape duşmanii de ciudă. Mă uit pe net unde-s alţii, mai schimb nişte mesaje, aprob din cap ospătăriţa, îngân companionul. Vine papa. Sar cu poza, sus pe zid. Documentez senzaţia papilară, că doar o imagine face cât o mie de cuvinte. Să saliveze real şi guriţa lor de prieteni virtuali. Văd o tipă. E mişto, o ştie colegu' după numele de scenă. Să-i vedem profilul... Da ce poozeee are!!! Îi dau add. De mâine, un potpuriu romantic de pe youtube, mai un teaser, mai un flirt..., bem cafeaua pe wall şi, dacă totul merge bine, ne pupăm prin private message.
Ajung acasă, pun o piesă de noapte bună pentru prieteni, doar - am văzut - au avut şi ei o zi plină. Şi o vorbă de duh. De-a mea sau de-mprumut. Vreo dilemă doctă sau, mai bine, ceva aşa, la sentiment, cu emoţie. Curg emoticoanele. Zâmbete, săruturi în vânt, braţe îngemănate. Sunt un tip popular, ce mai! Vă iubesc pe toţi!
Sunt Mihai şi sunt un Facebook-holic."
Are you?!
„Nu vă speriaţi, doamnă. E groaznic.” (E. Ionescu)
Se încarcă comentariile...
