
Contul de Twitter al postului de televiziune Euronews a publicat un breaking news privind anchetarea premierului Victor Ponta. În tweet, numele premierului a fost scris greşit, Victor Monta, ceea ce a dus la amuzamentul mai multor oameni pe internet.
Euronews a publicat pe Twitter o ştire imediat ce Victor Ponta a devenit inculpat în dosarul în care este implicat şi Dan Şova. Euronews a scris numele premierului greşit, Victor #Monta. La puţin timp după publicarea tweet-ului, postul de televiziune a revenit şi a redactat o erată.
Tweet-ul a fost foarte amuzant pentru că a folosit numele de familie greşit, aşa cum a fost făcut popular în timpul protestelor faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, dar şi în timpul campaniei electorale. Atunci, adversarii lui Ponta din stradă strigau „Puie Monta“, o formulă inversată a unei expresii „tradiţionale româneşti“.
Victor Ponta a fost, luni, la DNA, unde a fost informat că i s-a schimbat încadrarea juridică iar de astăzi este inculpat în dosarul în care este acuzat de corupţie. Mai mult, o parte din bunurile acestuia vor fi puse sub sechestru. La ieşirea din sediul instituţiei, acesta a precizat că procurorul a dispus o expertiză financiar-contabilă, urmând ca la finalul acesteia să fie audiat.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: