Ziua marilor lansări la Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrew Davidson a fost invitatul Editurii Allfa, Neagu Djuvara şi-a povestit memoriile şi Ioana Pârvulescu a debutat în roman. Ieri, în cea mai importantă zi a Târgului de carte, publicul a fost răsfăţat de prezenţa unor personalităţi precum Eugenia Vodă, Gabriel Liiceanu sau Radu Paraschivescu.

Scriitorul canadian Andrew Davidson a participat la lansarea volumului său de debut, „Gargui". Romanul la care autorul a lucrat şapte ani este tradus în 29 de limbi. Autorul şi-a descris volumul ca pe „o explorare a iubirii". Întrebat dacă în carte se simte influenţa viziunii lui Dante, autorul a comentat că romanul păstrează mai degrabă ceva din „Frumoasa şi bestia", transpusă într-un gen hibrid. Editura Allfa a plătit 20.000 de dolari pentru drepturile de autor ale romanului „Gargui".

Un al doilea debut care a stârnit interesul publicului a fost „Viaţa începe vineri", primul roman al Ioanei Pârvulescu, scriitoare şi critic literar. Vlad Zografi a considerat că romanul lansat de Editura Humanitas este ca o fotografie de dinainte de 1900, ruptă în două jumătăţi, una fiind la scriitoare şi cealaltă la cititor. Este vorba despre o ficţiune pe care autoarea a scris-o în doar trei luni, un roman care are, potrivit lui Gabriel Liiceanu, „parfumul cărţilor pierdute", cele care spuneau poveşti simple şi ne ţineau cu sufletul la gură.

Amintiri piperate

Editura Humanitas a prezentat şi cea de-a doua ediţie a volumului „Amintiri şi poveşti mai deocheate", semnat de istoricul Neagu Djuvara. Pasul către literatură făcut de autor este, după cum a spus el însuşi, o colecţie de „amintiri piperate pe un fond istoric".

„Micile poveşti deocheate sunt o atracţie pentru descrierea unei societăţi care era pe moarte", a afirmat istoricul despre perioada din tinereţea sa. Prima ediţie a cărţii a fost vândută deja în aproximativ 10.000 de exemplare.

Emisiunea care salvează TVR

Evenimentele au continuat la standul Humanitas, cu lansarea audiobookului „Profesioniştii", în prezenţa lui Gabriel Liiceanu şi a Eugeniei Vodă, moderatoarea emisiunii cu acelaşi nume de la Televiziunea Naţională. „Există cineva care poate spune că avem în jurul nostru oameni care fac să merite să trăim în această ţară. Eugenia Vodă a găsit oamenii care pot să dea o măsură a seriosului într-o lume de o neseriozitate totală. Este emisiunea care salvează TVR", a descris Gabriel Liiceanu activitatea Eugeniei Vodă.

Tot la standul Humanitas, Radu Paraschivescu, pe care îl puteţi citi şi în paginile de opinii ale ziarului „Adevărul", şi-a lansat volumul „Dintre sute de clişee.

Aşchii

dintr-o limbă tare". Reprezentând nu doar un dicţionar al limbii de lemn, ci şi o carte care răzbună vorbitorii de limbă română, volumul publicistului a adunat în paginile sale principalele expresii ale clişeelor în România. Prezentă la lansarea cărţii, Andreea Esca a explicat că, deşi ştia de cele mai multe dintre clişeele prezentate în volum din jurnalul său de ştiri, a citit cu plăcere lucrarea lui Radu Paraschivescu.

Herta Müller, sub lupă

Deutsche Welle a organizat o dezbatere despre opera Hertei Müller, la care a participat şi Alexandru Şahighian, traducătorul volumului „Regele se înclină şi ucide" în limba română. Discuţia s-a axat pe dimensiunea etică pe care Herta Müller o readuce în proza contemporană. Participanţii au comentat şi efectele inevitabile ale popularităţii.

Rodica Binder, moderatoarea dezbaterii, a povestit că, la cea mai recentă ediţie a Târgului de Carte de la Frankfurt, Herta Müller a venit la toate evenimentele însoţită de bodyguarzi. Unul dintre cele mai cunoscute volume ale laureatei de anul acesta a Premiului Nobel pentru Literatură, „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", a fost lansat ieri, în colecţia „Raftul Denisei" a Editurii Humanitas.

Criticile lui Liiceanu

„Profesioniştii" este singura emisiune bună de la postul naţional de televiziune din România, care, plătit din bani publici, nu a făcut nimic, în ultimii 20 de ani, pentru educaţia societăţii. Aceasta este aprecierea făcută de filosoful Gabriel Liiceanu la adresa TVR.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite