Ziua în care Justiţia decide dacă evacuează Antena 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu contestă interceptările realizate în dosarul în care este acuzat de complicitate la şantaj
Dan Voiculescu contestă interceptările realizate în dosarul în care este acuzat de complicitate la şantaj

Dan Voiculescu a deschis război instituţiilor statului pe toate fronturile: împotriva Fiscului a intentat procese, cere revizuirea sentinţei de condamnare date de Curtea de Apel Bucureşti, o acuză pe judecătoarea Camelia Bogdan de incompatibilitate şi solicită anularea unor probe care ar fi fost obţinute cu ajutorul SRI

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 vor lua în discuţie joi cererea ANAF de evacuare din sediile statului a patru societăţi controlate de familia Voiculescu: Antena TV Group (care controlează posturile TV Antena 1, Antena Stars, Euforia şi ZU TV), Intact Production SRL, Antena 3 SA şi Sangold Development SRL. Funcţionarii statului susţin că aceste firme nu au încheiat niciodată cu Direcţia Finanţelor Publice  Bucureşti vreun contract de închiriere. „Exercitarea dreptului de proprietate al statului român este împiedicată prin ocuparea abuzivă de către pârâte a imobilului, lipsindu-ne astfel de posesia acestuia, atribut esenţial al dreptului de proprietate“, arată Fiscul.

Între timp, televiziunile din trustul Antenelor au început mutarea echipamentelor şi a studiourilor din blocul Grivco de pe strada Gârlei şi din sediul Antena 3 - de pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti. Cele două imobile au fost confiscate prin sentinţa penală definitivă dată, pe 8 august 2014, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în baza căreia Dan Voiculescu execută 10 ani de închisoare.

Deşi sentinţa era definitivă, Fiscul a întârziat aproape un an şi jumătate punerea în aplicare efectivă. Motivul oficial al întâzierii a fost acela că avocaţii familei Voiculescu au folosit mai multe chichiţe juridice. Aceştia au deschis  mai multe procese în civil. Pe de o parte arătau că vor să fie favorizaţi, dacă statul va scoate la vânzare imobilele, pe de altă parte că vor să le folosească până în vara acestui an, în baza unui contract de închiriere semnat în 2013.

Ancheta DNA

Două lucruri au făcut ca la începutul acestui an, Fiscul să demareze procedura de evacuare. În primul rând, o  decizie dată pe 25 ianuarie 2016, de judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, de la Curtea de Apel Bucureşti, care au arătat că nimic nu împiedică Fiscul să treacă la executarea sentinţei. În al doilea rând, pe 2 februarie 2016, procurorii DNA au deschis o anchetă privind modul în care Fiscul recuperează prejudiciile din marile dosare de corupţie. Printre cazurile investigate era şi cel privind  ICA, dosar în care trebuie să se recupereze un prejudiciu de 60 de milioane de euro.

Aşa că pe 15 februarie, inspectorii Fiscului au făcut primul pas pentru a evacua televiziunile: au notificat administratorii societăţii. „Precizăm că refuzul pârâtelor de a elibera imobilul proprietate privată a statului are ca efect prejudicierea statului român care este în imposibilitatea de a valorifica imobilul“, au concluzionat funcţionarii.

Ce au spus magistraţii

Judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea de la Curtea de Apel Bucureşti au motivat ieri decizia prin care au arătat că nu există niciun impediment pentru ca ANAF să confişte imobilele dobândite de Dan Voiculescu prin privatizarea frauduloasă a ICA. ANAF a vrut ca instanţa să motiveze ce înseamnă „sarcină” în contextul în care în sentinţa dată de magistraţi se arată că imobilele care au aparţinut unor firme controlate de familia Voiculescu au fost confiscate în folosul statului, „libere de orice sarcini”.

Ambii magistraţi i-au îndemnat pe angajaţii ANAF să aplice sentinţa, pe motiv că termenul „liber de sarcini” nu-i împiedică să oprească executarea.  „Dispozitivul deciziei penale a cărui lămurire se solicită nu necesită vreo lămurire suplimentară având în vedere că soluţia dispusă prin decizia menţionată este clară şi neechivocă”, este concluzia lui Alexandru Mihalcea.

Voiculescu cere anularea interceptărilor făcute de SRI

Avocaţii lui Dan Voiculescu joacă dur şi în procesele penale. În dosarul în care mogulul este judecat pentru complicitate la şantajarea administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei, aceştia vor să anuleze interceptările. În acest caz mai sunt trimise în judecată şi societăţile Antena Group şi Antena 3, fiica sa, Camelia Voiculescu şi directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu. La termenul de ieri, avocatul Antena Group a solicitat instanţei excluderea probelor din dosar care au fost efectuate cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii (SRI). Ar fi vorba de o serie de interceptări telefonice şi un raport  de monitorizare a presei privind campania dusă de de cele două televiziuni împotriva RCS&RDS.  Avocaţii au susţinut că raportul de monitorizare este ilegal deoarece a fost facut de SRI la solicitarea DNA. Magistratul a decis să trimită adrese, la Ministerul Public şi DNA, care să-i arate cine a efectuat înregistrările telefonice şi ambientale şi să precizeze în concret în ce a constat asistenţa SRI.

Pe de altă parte, mogulul  a cerut revizuirea sentinţei în baza căreia a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani. El o acuză pe  judecătoarea Camelia Bogdan ar fi fost incompatibilă, în baza unei dezvăluiri făcute de Mugur Ciuvică în studio la Antena 3. Primul termen din acest proces este pe 18 martie.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite