Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Klaus Iohannis şi Victor Ponta au transmis mesaje de încurajare aviatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoane asista la spectacolul aviatic prilejuit de Ziua Portilor deschise, la Baza 90 - Transport Aerian, Gheorghe Banciulescu, cu ocazia Zilei Aviatiei Române şi a Fortelor Aeriene, în Bucureşti. FOTO Mediafax/Dragos Savu
Persoane asista la spectacolul aviatic prilejuit de Ziua Portilor deschise, la Baza 90 - Transport Aerian, Gheorghe Banciulescu, cu ocazia Zilei Aviatiei Române şi a Fortelor Aeriene, în Bucureşti. FOTO Mediafax/Dragos Savu

Armata Română sărbătoreşte, luni, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin care le-a urat succes aviatorilor români în îndeplinirea misiunilor de apărare. La rândul lui, Victor Ponta le-a mulţumit aviatorilor „pentru dăruirea de care dau dovadă, pentru că îşi fac datoria faţă de ţară şi faţă de aliaţii noştri din NATO şi ne ţin în siguranţă”.

Klaus Iohannis a postat, luni, un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care le-a urat succes aviatorilor români în îndeplinirea „misiunilor nobile de apărare a cerului patriei”. 

image

   

În cadrul unui mesaj postat de premier pe pagina sa de Facebook, Ponta a mai menţionat că realizările aviatorilor români sunt apreciate în întreaga lume.

Acesta a mai reamintit de faptul că anul trecut a zburat ca pasager într-un avion F16, iar de atunci are convingerea că „piloţii români sunt printre cei mai curajoşi oameni pe care îi cunosc”.

                                 

image

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită pe 20 iulie

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene se sărbătoreşte pe 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului. Mai multe evenimente au avut loc săptămâna trecută pentru sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Duminică au avut loc evenimente în toate bazele militare ale aviaţiei, respectiv la Bacău, la Kogălniceanu, la Câmpia Turzii, la Timişoara şi aici la Bucureşti. 

Concret, spectatorii au putut urmări evoluţia aeronavelor militare de tip IAR-330 Puma, IAK-52, C-27J Spartan, Antonov AN-30, IAR-99 Şoim şi MiG-21 LanceR, dar şi aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Aeroclubului României, Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi companiei TAROM. 

„Forţele Aeriene Române, ca parte integrantă a celui mai puternic sistem colectiv de apărare din lume, se dezvoltă într-un nou concept şi acţionează conform politicilor creionate de Strategia de Securitate Naţională a României. Structură omogenă şi dinamică, Forţele Aeriene Române sunt o componentă modernă, consistentă, performantă din punct de vedere tactic, operativ şi strategic a sistemului naţional de apărare”, potrivit MApN. 

Misiunea Forţelor Aeriene constă în apărarea spaţiului aerian naţional cu mijloace aer-aer şi sol-aer, sprijinul celorlaltor categorii de forţe şi al autorităţilor locale pentru înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale şi intervenţia în situaţii de urgenţă civilă, asigurând cercetarea aeriană, transportul de materiale, medicamente şi alimente, precum şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor din zonele afectate.

Forţele Aeriene se află în plin proces de reorganizare a principalelor entităţi luptătoare, la finalul căruia va fi realizată integrarea şi asimiliarea capabilităţii avion multirol F-16 Fighting Falcon. Această nouă escadrilă va fi organizată pe modelul deja testat şi funcţional al oricărei escadrile similare din NATO şi va beneficia de facilităţile moderne de infrastructură care se află în execuţie la Câmpia Turzii şi la Feteşti.

Tot în acest context de transformare, la începutul anului 2015 a fost recepţionat ultimul avion de tipul C-27J Spartan, activitate care a încheiat ciclul unei achiziţii ce oferă o nouă perpectivă asupra capabilităţii de transport aerian a Forţelor Aeriene. 

Activităţile comune, exerciţiile multinaţionale şi misiunile executate în teatrele de operaţii din Irak, Balcanii de Vest sau Afganistan, au dovedit de fiecare dată competenţa şi profesionalismul personalului din Forţele Aeriene Române.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite