Decizie definitivă: Radu Mazăre îşi va petrece Paştele în libertate. Curtea Supremă a respins contestaţia procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Radu Mazăre îşi va petrece Paştele în libertate. Asta, pentru că magistraţii Curţii Supreme au respins vineri contestaţia procurorilor Direcţiei Naţionale Aticorupţie (DNA), în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi fals în declaraţii. Decizia este definitivă.

UPDATE 19.10 Magistraţii Curţii Supreme au respins, vineri seară, contestaţia procurorilor anticorupţie formulată împotriva deciziei aceleiaşi instanţe, prin care Radu Mazăre a fost lăsat în libertate.

UPDATE 15.45 Instanţa a rămas în pronunţare, Radu Mazăre urmând să afle astăzi dacă va fi cercetat în continuare în stare de liberate.

Avocaţii lui Radu Mazăre au arătat vineri, după judecarea contestaţiei DNA împotriva deciziei de eliberare a clientului lor, că anchetatorii dovedesc, prin probele aduse în faţa instanţei, că edilul nu şi-a făcut decât datoria, potrivit normelor şi legilor în vigoare.

Avocatul Ion Cazacu a arătat că „parchetul nu a venit cu nimic nou, ci cu o reinterpretarea a probelor din prima fază”.

Cazacu a subliniat, în acelaşi context, că DNA nici nu putea să depună probe noi, datorită prevederilor legale în vigoare, şi că soluţia primei instanţe, prin care s-a decis cercetarea în libertate a lui Mazăre, a fost una corectă.„Este o constatare pe care o face DNA. Pas cu pas, DNA a arătat că s-au respectat etapele şi legalitatea achiziţiei publice”, a arătat Ion Cazacu.

Celălalt avocat a lui Radu Mazăre, Cătălin Dancu, a arătat că procurorul DNA a ridicat chestiuni clasificate în timpul şedinţei de judecată, în vreme ce apărarea nu a făcut decât să lămurească completul că prima instanţă a motivat şi analizat corect, „respectiv că nu există probe”.

La rândul său, primarul Constanţei, Radu Mazăre a arătat, la ieşirea din sala de judecată, că momentan nu va pleca la Constanţa, ci va rămâne o perioadă în Bucureşti, pentru a afla soluţia judecătorilor.

UPDATE 08.50 Radu Mazăre a declarat la intrarea în sediul Curţii Supreme că nu era nevoie să ia mită pentru a construi un cartier de săraci.

"Dacă aţi citit cu atenţie motivarea, sunt acuzat că am luat mită ca să îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu să construiesc acest cartier. Dumneavoastră credeţi că era nevoie să îmi dea cineva mită ca să construiesc un cartier pentru săraci?", a întrebat edilul.

Radu Mazăre este cercetat în libertate după ce Curtea Supremă a respins solicitarea procurorilor de arestare preventivă. Contestaţia anchetatorilor se va judeca, astăzi, la aceeaşi instanţă, dar de completul de doi judecători.

98% nu am emoţii

Ieri după-amiază, primarul spunea că că 98 la sută nu are emoţii pentru ziua de astăzi.

"Există două posibilităţi: ori mă întorc în camera numărul 17 unde mă aşteaptă băieţii ăia şi cu nea Ruşanu, cu unchiu, sper să nu-mi sforăie toată noaptea de Paşte. Deci, o să mă întorc şi petrec Paştele cu ei, ori dacă nu, ceea ce cred şi cred că este un Dumnezeu sus care vede şi îi dă fiecăruia pe măsura lucrurilor bune pe care le-a făcut în viaţa asta, o să mă duc în cartierul de săraci şi de amărâţi şi de oameni cu probleme unde am făcut Paştele şi anul trecut", a conchis Mazăre.

De asemenea, Mazăre a mărturisit că ar vrea ca înainte de procesul de astăzi să ajungă şi la Arhiepiscopul Tomisului, poate chiar să se spovedească.

"O să văd dacă mă spovedesc, probabil că da. Sincer să fiu nu sunt foarte religios, cred în Dumnezeu şi cred că lucrurile bune pe care le faci ţi se întorc. Şi poate atunci când vorbeam în faţa instanţei şi spuneam că mi se pare nedrept să fiu pedepsit pentru un lucru pe care nu l-am făcut şi pentru un lucru bun pe care l-am făcut aveam în faţă imaginea a două mii şi ceva de oameni sărmani, bătrâni, bolnavi, şi pe Înalt Prea Sfinţia Sa lângă mine atunci când îi băgam în casă şi mă gândeam că e nedrept să fiu pedepsit nevinovat pentru un asemenea lucru. Vorbesc cu dumnealui, am o relaţie foarte bună", a explicat Mazăre.

Acuzaţiile pentru care Mazăre riscă închisoarea

Primarul este acuzat de anchetatori de luare de mită şi fals în declaraţia de avere după ce ar fi primit suma de 175.000 de euro, într-un cont nedeclarat din Israel, pentru a facilita câştigarea unei licitaţii de construcţie a unor locuinţe modulare de către compania lui Morgenstern Avraham. 

„Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham).

Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, iniţiată de primarul Mazăre Radu Ştefan”, se arată în comuncatul DNA.

Pentru toate aceste acuzaţii primarul constănţean a stat 24 de ore după gratii.

La ieşirea din sediul DNA, cu cătuşele la mâini Radu Mazăre a strigat „Am făcut case la săraci şi uite cu ce m-am ales. Ruşine, Băsescu” şi a declarat că „dacă primeam bani construiam scump, nu ieftin”. De asemenea, primarul Constanţei a caracterizat acuzaţiile procurorilor ca fiind „politice”.

ANI verifică averea primarului 

La rândul ei, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declanşat marţi procedura de verificare a modului în care Radu Mazăre şi-a dobândit averea în ultimul mandat de primar al Constanţei, în perioada 2012-2014.

În ultima declaraţie de avere depusă în iunie 2013, primarul din Constanţa a menţionat că deţine un apartament în Bucureşti de 184 mp, o cotă de 4% din două terenuri intravilan din Capitală, precum şi un teren extravilan de 1,7 ha, obţinut în anul 2012, prin concesiune, în Republica Madagascar.

De asemenea, el mai are în proprietate o şalupă cu motor Bayliner şi o remorcă Peridoc, ambele cumpărate în anul 2001.

Tot în declaraţia de avere, Radu Mazăre a trecut că deţine 287.000 euro cash şi un card de debit cu 5.000 euro.

În plus, primarul a declarat plasamente şi împrumuturi acordate mai multor societăţi comerciale unde deţine acţiuni: SC Sigma Trading SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Comtext SA, SC Nisipuri SA, SC Xenoti SRL, SC Conpress Group SRL, SC Royal Distribution Services SRL, dar şi un împrumut de 600.000 euro acordat unei persoane fizice — Ioanis Poulos Skantzikas.

La capitolul venituri, el a menţionat un salariu anual de 33.909 primit de la Primăria Constanţa şi 60.000 euro obţinuţi în urma vânzării de acţiuni de la Enterprises Inc of Monrovia Grecia.

Radu Mazăre s-a mai aflat în atenţia ANI în anul 2009, când a fost declarat în stare de incompatibilitate, deoarece a ocupat, în perioada 23 aprilie — 6 noiembrie 2003, funcţiile de primar şi administrator al unei firme.

Edilul a atacat atunci raportul de evaluare întocmit de ANI şi a avut câştig de cauză, în urma unei decizii a Curţii de Apel Galaţi din iunie 2010.

Ştiri pe aceeaşi temă:

UPDATE Radu Mazăre, încă un cap de acuzare: este urmărit penal şi pentru fals în declaraţii

Procurorii au extins cercetările în cazul lui Radu Mazăre, acesta urmând să fie cercetat şi pentru fals în declaraţii. Primarul Radu Mazăre s-a prezentat miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro mită pentru a facilita unui om de afaceri câştigarea unei licitaţii.

Radu Mazăre, reţinut de DNA. Edilul este acuzat că a primit 175.000 de euro mită

La mai puţin de trei săptămâni de la momentul în care procurorii anticorupţie cereau arestarea şefului Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, marţi a venit rândul edilului constănţean Radu Mazăre să fie ridicat de mascaţi. Acesta a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore.

Mazăre, acuzat de luare de mită. Procurorii îl duc în arest pentru 24 ore. Primarul a luat şpagă 175.000 euro de la un afacerist

Radu Mazăre este acuzat de luare de mită. Procurorii DNA Bucureşti l-au reţinut pe primar pentru 24 ore. El urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite