Zece la sută din taxiurile din Capitală au defecţiuni tehnice grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 10.000 de taxiuri sunt în Capitală    FOTO InquamPhotos / Octav Ganea
Peste 10.000 de taxiuri sunt în Capitală    FOTO InquamPhotos / Octav Ganea

În numai două zile în care au controlat 158 de taxiuri din Capitală, poliţiştii de la Brigada Rutieră au reţinut şase permise de conducere şi au dat amenzi în valoare de 32.000 de lei. Mai grav, în zeci de cazuri au fost constatate defecţiuni tehnice majore, ceea ce reprezintă aproape 10% din numărul maşinilor verificate.

În plus, poliţiştii au descoperit inclusiv taximetrişti care au ieşit pe traseu fără autorizaţie valabilă. Scopul  acţiunii poliţiştilor de la rutieră a fost acela de a elimina activităţile ilicite în domeniul taximetriei, de a verifica deţinerea documentelor de transport de persoane în regim taxi şi de a verifica starea tehnică a maşinilor de acest tip. 

Sorin Mierlea: faceţi plângere mai des!

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului InfoCons, Sorin Mierlea, susţine că în domeniul taximetriei autorităţile trebuie să facă mai mult pentru că neregulile sunt la nivel de masă. „Acest tip de serviciu trebuie monitorizat mai atent de autorităţi pentru că pot fi puse în pericol vieţile pasagerilor. Când dau acele autorizaţii, autorităţile trebuie să ceară garanţii din partea companiilor respective. Numai aşa acestea vor evita să aibă maşini neconforme. În plus nu le-ar mai permite şoferilor să nu elibereze bonuri fiscale sau să refuze curse. Şi totul la un preţ destul de piperat acum”, atrage atenţia Sorin Mierlea. Specialistul mai susţine că şi clienţii trebuie să fie mai vigilenţi şi să reacţioneze mult mai des la problemele întâlnite. „Orice problemă, de la maşină murdară sau în stare tehnică proastă la lipsa bonului fiscal sau refuzul unei curse trebuie comunicată autorităţii competente. Numai aşa prin mai multe plângeri şi, implicit, mai multe controale şi amenzi cei din această breaslă vor încerca să nu calce pe bec în viitor”, a concluzionat preşedintele InfoCons. 

Taximetriştii cer ca şi maşinile de ride-sharing să fie verificate

Reprezentantul taximetriştilor,  Vasile Ştefănescu, care este preşedintele Confederaţiei  Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), spune că aceste controale sunt corecte, şoferi sau operatorii care greşesc trebuie să plătească, dar arată cu degetul spre alt tip de transportatori „pe care nu îi controlează nimeni”.

„Avem şi noi uscături ca orice pădure. Cei care au greşit nu au decât să plătească. Dar avem o problemă. Noi (firmele de taxi din Bucureşti - n. r.) avem 10.200 de maşini. Există alţi transportatori  (firmele de ride-sharing-n.r.) care au în Bucureşti 20.000 de maşini şi nu le controlează nimeni pentru că nimeni nu ştie care sunt. Şi noi mai plătim şi o grămadă de taxe. Nu mi se pare corect”, a concluzionat Vasile Ştefănescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite