WikiLeaks despre România: Băsescu l-a acuzat pe Hamid Karzai de complicitate la traficul de droguri din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o discuţie cu vicepreşedintele american Joe Biden, în octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu ar fi afirmat că traficul de droguri în Afganistan se desfăşoară cu complicitatea preşedintelui Karzai, se arată într-o telegramă a Ambasadei americane la Bucureşti, care prezintă întâlnirea dintre cei doi oficiali.

Traian Băsescu i-ar fi spus vicepreşedintelui american că traficul de droguri reprezintă o sursă de finanţare pentru terorişti, iar un punct important al strategiei din Afganistan ar trebui să aibă în vedere rezolvarea acestei chestiuni, arată telegrama clasificată "Secret".

De cealaltă parte, Joe Biden a catalogat guvernul afgan drept unul "extrem de corupt", subliniind că, până când nu se va forma un guvern care să aibă susţinere populară, în Afganistan nu va funcţiona niciun fel de strategie împotriva insurgenţilor, "indiferent de câte trupe vor fi trimise", se precizează în nota telegrafică a Amasadei SUA la Bucureşti.

În 2 aprilie 2008, după o întrevedere ce a avut loc între preşedintele român şi omologul său afgan, Hamid Karzai, înainte de summitul NATO de la Bucureşti, Traian Băsescu declara:

Doresc să mulţumesc domnului preşedinte Karzai, Guvernului afgan, autorităţilor afgane pentru determinarea pe care o au în a sprijini eforturile statelor NATO pentru ca Afganistanul să devină un stat democratic, un stat participant la schimbul de valori în zona Asiei Centrale şi către Europa, potrivit comunicatului de presă dat de preşedinţie la acel moment.

Preşedintele Traian Băsescu l-a asigurat atunci pe Karzai că România îşi va respecta toate angajamentele faţă de Afganistan, alături de aliaţii săi. La rândul său, liderul afgan a reiterat "recunostinţa Afganistanului pentru ajutorul pe care-l oferă trupele române într-o zonă foarte dificilă a ţării".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite