Walt Whitman ― „Poetul democraţiei“
0
Astăzi se împlinesc 202 ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari poeţi ai omenirii şi, cu siguranţă, cel mai mare poet al Americii: Walter (Walt) Whitman ― despre care un alt mare poet al lumii, Ezra Pound, spunea că e însăşi America.
Walt Whitman, fără de care, astăzi, POEZIA LUMII ar fi fost o poezie urâtă, o poezie estropiată, este considerat părintele ”versului liber” ― formă poetică botezată aşa, ulterior, în Franţa, de Gustave Kahn şi abordată/dezvoltată de coloşi ca Mallarmé, Rimbaud etc. Jorge Luis Borges recomanda poeţilor tineri, aspiranţilor, să înceapă prin a scrie, pentru a-şi instrui mâna, poezie în formă clasică, ritmată şi rimată, susţinând că, pentru a trece direct la versul liber, trebuie să te numeşti Walt Whitman ― adică cel pe care noi, posteritatea, iată, îl sărbătorim, astăzi, şi care ne avertiza asupra faptului că: ”Pentru a avea un mare poet, trebuie să ai un public mare”, adică un public instruit, cunoscător, oameni cu antene estetice ascuţite, rafinate; public în care intră, fireşte, şi critici literari, teoreticieni, directóri estetici, scriitori etc.
Cred că un fir de iarbă…
Cred că un fir de iarbă nu e mai puţin lucru decât
munca pe care o depun călătorind stelele
Şi la fel de desăvârşiţi sunt o furnică şi un grăunte de
nisip şi oul unei ciocârlii.
Şi un buratec e o capodoperă dintre cele mai mari,
Şi murele pădurii ar putea să împodobească pridvoarele
cerului,
Şi şurubul cel mai mărunt din palma mea înlocuieşte tot
mecanismul lumii,
Şi o vacă păscând cu cap aplecat e mai mândră ca orice
statuie,
Şi un şoricel e o minune destul de mare ca să facă să se
cutremure sextilioane de necredincioşi.
(traducere de Ion Pillat)
Se încarcă comentariile...
