Vulnerabilităţile DNA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi despre acest dosar important aflat la DNA opinia publică, cetăţenii cinstiţi cărora li s-a adresat Laura Codruţa Kovesi, trebuie să ştie în ce stadiu de cercetare se află, la fel ca şi în cazul altor dosare grele, pentru a fi preîntâmpinate vulnerabilităţi ca în cazul Microsoft sau altele, care s-au prescris. Trebuie mai multă transparenţă publică, periodic, opinia publică să fie informată despre stadiul cercetărilor în dosarele grele.

Oricât de bine s-a prezentat Laura Codruţa Kovesi în faţa opiniei publice, fapt pentru care este lăudată de cetăţenii cinstiţi, oneşti cărora li s-a adresat, este clar că în cadrul instituţiei DNA există şi destule vulnerabilităţi. Poate chiar şi legături nefireşti între unii procurori şi unii dintre suspecţii de fapte de corupţie, cum este cazul la „Unitatea de elită” Ploieşti. Din ce s-a spus până acum, din ce s-a auzit pe înregistrări, din atitudinea unor procurori s-ar putea trage concluzia că la această unitate s-au întâmplat şi lucruri nelalocul lor! Normal, ar fi bine să nu fie aşa, iar asupra procurorilor să nu  poată fi pusă nici o îndoială, nici un semn de întrebare.

Este posibil ca şi la nivelul altor structuri DNA să existe astfel de vulnerabilităţi, pe care procurorul şef de la Bucureşti să nu le ştie, astfel încât să nu le poată gestiona cum trebuie. Oricât de profesionistă ar fi ca procuror şef al instituţiei anticorupţie, LCK, poate fi pusă în dificultate dacă există legături nefireşti între subordonaţi de-ai săi şi diverşi indivizi.

Tocmai pe aceste chestiuni mizează şi adversarii de moarte ai DNA, care după cum constatăm cu toţii, sunt extrem de bine organizaţi, ştiu ce fac, au resurse importante la dispoziţie şi încearcă să profite de toate breşele posibile să atace Justiţia. Impactul şi consecinţele acestor atacuri sunt devastatoare, mai ales că sunt susţinute de actori ai puterii actuale, care ţipă din toţi rărunchii că se face „Poliţie politică!” Este ca şi cum ne-am întoarce în timp, pe vremea lui Adrian Năstase, când penalii urlau din toate puterile, că se fabricau dosare la comandă politică.

Procurorul şef ştie foarte bine aceste lucruri, dovadă că aproape la fiecare ieşire publică, le aduce în atenţie: „Aici nu e vorba de Kovesi sau DNA. DNA nu e un om, e o instituţie. Acest atac nu e despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi mizează îngenuncherea statului şi umilirea cetăţenilor români. Justiţia e sub un asalt de peste un an de zile. Şi dacă ne uităm cine atacă vedem inculpaţi condamnaţi, trimişi în judecată. Ei ne atacă, nu cetăţenii cinstiţi, oameni care au bani, resurse şi vor să decredibilizeze ce s-a făcut în ultimii ani. În ziua de azi, corupţia nu e ceva grav în opinia unor inculpaţi, desigur.“

Una dintre vulnerabilităţile DNA ar putea fi şi dosarul în care patru magistraţi militari îi acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu şi pe Mircea Duşa de fals şi uz de fals. Plângerea a fost făcută de patru judecători de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, pe data de 06.10.2016,  dosar despre care nu se ştie în ce stadiu de cercetare se află?!!! Ar fi posibil să se apropie de termenul de prescripţie dacă nu se lucrează la el?

În plângere este menţionat numele unui înalt magistrat militar, Buga Cezarian, despre care se spune că a fost înaintat ilegal în grad, prin încălcarea legii de către Oprea şi Duşa. Despre generalul-maior magistrat Buga Cezarian, de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, a apărut un document care dovedeşte că a fost ofiţer operativ, în anii 80, la o unitate de elită din cadrul Ministerului de Interne, cu toate că în 2013, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a emis, în urma formulării a patru cereri, dintre care una făcută de CSM, o adeverinţă în care se precizează că nu s-au găsit date care să indice că a făcut parte sau că a avut legături cu fosta Securitate!

Şi despre acest dosar important aflat la DNA opinia publică, cetăţenii cinstiţi cărora li s-a adresat procurorul şef Laura Codruţa Kovesi, trebuie să ştie în ce stadiu de cercetare se află, la fel ca şi în cazul altor dosare grele, cu nume importante printre acuzaţi, trebuie să ştie, pentru a fi preîntâmpinate vulnerabilităţi ca în cazul Microsoft sau altele, care s-au prescris. Nu ar strica mai multă transparenţă publică, periodic opinia publică să fie informată despre stadiul cercetărilor în dosarele grele.

Tocmai de aceea, este foarte important ca instituţia DNA să identifice şi să rezolve breşele, vulnerabilităţile şi problemele din propria ogradă, pentru a deveni mai eficientă, mai puternică şi mai credibilă în lupta împotriva corupţiei. Astfel, ar putea fi diminuate mult şi posibilităţile celor care atacă în mod constant şi concentrat instituţia anticorupţie.

Laudele, aprecierea şi încurajările la adresa LCK sunt bune, în urma unor ieşiri publice cum a fost ultima conferinţă de presă a acesteia, în care a dat o replică puternică celor care atacă Justiţia, dar nu astupă vulnerabilităţile instituţiei dacă acestea sunt trecute cu vederea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite