Votul judecătorilor CCR în cazul conflictului legat de Kovesi: 6 la 3; Stanciu, Morar şi Minea - opinie separată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Votul judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul deciziei privind refuzul preşedintelui de a o revoca pe sefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost de 6 la 3. Au făcut opinie separată judecătorii Livia Stanciu, Daniel Morar şi Ştefan Minea.

Curtea Constituţională a României a constatat astăzi că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

Preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzul şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA. 

„Am admis cu majoritate de voturi şi am stabilit că există un conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte datorat refuzului preşedintelui de a da curs propunerii ministrului Justiţiei. Vom publica minuta şedinţei şi acolo va fi indicată calea de rezolvare a conflictului”, a spus preşedintele Curţii, Valer Dorneanu. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite