Vlad Cosma a depus noi probe la Parchetul General: Nu am vrut scandal. Oameni nevinovaţi ar putea fi condamnaţi în baza unor probe false

Vlad Cosma a depus noi probe la Parchetul General: Nu am vrut scandal. Oameni nevinovaţi ar putea fi condamnaţi în baza unor probe false

Vlad Cosma FOTO Inquam / Octav Ganea

Fostul deputat Vlad Cosma s-a prezentat, miercuri, la Parchetul General, pentru a depune noi documente în cazul plângerii depuse împotriva fostului procuror Mircea Negulescu şi a altor trei magistraţi din DNA Ploieşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta le-a spus jurnaliştilor că nimeni nu trebuie condamnat pe probe false, făcând trimitere la dosarul care îl vizează.

„În sensul afirmaţiilor pe care le fac şi a plângerii depuse, de fiecare dată când sunt citat aduc probe audio, video şi înscrisuri. Acum am adus înscrisuri pentru a susţine partea de declaraţie pe care am consemnat-o astăzi. Până la ora asta nimeni n-a aflat cine este Seghei Petruş, îl cautăm şi noi. În baza unei persoane care nu există, am observat cu toţii cum un procuror şef a solicitat arestarea unui demnitar din statul român şi lucrurile acesta nu mi se pare deloc normale. Mâine poate să sosească o anonimă a unui alt Serghei în care să se prezinte aspecte ilegale despre oricare alt demnitar din ţară. Domnul Negulescu mi-a spus foarte clar că doreşte să vină prin poşta o anonimă din partea unui cetăţean supărat, indignat. 

Dorinţa nu a fost să facem scandal ci să atragem atenţia asupra unor nereguli care se intâmplă în judeţul Prahova, pe care le-am semnalat din 2014. Văzând că în continuare Negulescu e procuror şi că există posibilitatea ca oameni nevinovaţi să fie condamnaţi în baza unor probe false instrumentate cu rea credinţă de aceşti 4 procurori, am considerat că e cazul să prezentăm public anumite lucruri. Nu toate, pentru că sunt şi altele, pe care nu le-am prezentat.

Indiferent de culoare, etnie, religie sau opţiune politică, nu trebuie să fii condamnat pe nişte probe false şi ceea ce s-a întâmplat la Ploieşti cred că a oripilat o ţară întreagă”, a declarat Vlad Cosma.

La Parchet s-a prezentat şi sora sa, Andreea Cosma, a venit să îşi reprogrameze audierea stabilită iniţial pentru mâine, precizând că vrea să îşi petreacă ziua de 8 martie alături de mama şi fiica sa. 

Sora acestuia, Andreea Cosma, a comentat cererea de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă, susţinând că imaginea României a fost compromisă.

„Imaginea României a fost compromisă. Să faci o cerere de extrădare la adresa unui cetăţean român, bazată pe nişte documente false. România s-a compromis ca imagine internaţională. Nu poţi face această cerere de arestare, aducând în faţa judecătorilor nişte probe false”, a spus Andreea Cosma.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările