Virgil Măgureanu, misteriosul „Dom'Profesor”: comploturile şi trădările sale (II)

Virgil Măgureanu va reintra din plin în jocurile puterii, după cele petrecute la procesul lui Ceauşescu de la Târgovişte din 25 decembrie 1989, în seara de 31 decembrie 1989, în jurul orei 20.00, când sediul central al CIE a fost înconjurat de TAB-uri ale MApN şi o echipă de membri ai CFSN şi-a făcut apariţia.

În echipă se aflau Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu, Nicolae Doicaru şi general-locotenent Marin Pancea. Virgil Măgureanu se afla acolo în calitatea de consilier pe probleme de siguranţă naţională al preşedintelui CFSN, Ion Iliescu. Referitor la rolul său în acele momente, Virgil Măgureanu măr­tu­riseşte: „Şi trebuie să recunosc că multe dintre acţiunile mele de atunci stăteau sub presiunea eve­ni­men­telor care s-au ivit. Aveam de transmis diferite directive către diferite unităţi ale acestui Consiliu Militar şi de comunicat dacă într-o parte sau alta se întâmpla ceva anume şi care trebuia neapărat adus la cunoştinţă preşedintelui. Fie sub forma unor buletine zilnice, fie sub formă de notă telefonică. Să nu se înţeleagă că eram un simplu trepăduş. Lucram la nivelul la care lucram şi ţineam ca toate deciziile şi informaţiile să se facă la nivelul cerut, discutând direct cu şefii departamentelor respective”. Fostul comandant de unitate din CIE, generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir, consideră că în acea seară de 31 decembrie 1989, a început operaţiunea prin care „CIE (Centrul de Informaţii Externe - n.r.) urma să fie «topit» în DIA (Directia de Informatii a Armatei -n.r.)”. Gheorghe Dragomir consideră că în umbra reorganizării spionajului extern românesc se afla un personaj politic, denumit „Profesorul”, care „ţintea crearea unui serviciu secret mamut (o replică a DSS) cu o componentă internă şi una externă a cărui conducere i se promisese”. Dorinţa „Profesorului” intra în conflict cu interesele Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA) care dorea să absoarbă CIE în interiorul organismului său.

„Poliţie politică“

Înfiinţarea UM 0215, precum şi simpatia manifestată deschis de către şeful SIE faţă de premierul Petre Roman, au amplificat confruntarea surdă dintre centrele de putere existente în Palatul Victoria astfel încât s-au creat, după cum mărturisea un contemporan al acelor clipe, generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir din SIE, „premisele primelor confruntări între cele două Palate la care au fost antrenate, din păcate, şi serviciile de informaţii, fiecare dintre protagonişti căutând să realizeze «breşe» în tabăra cealaltă”. În cursul zilei de 23 ianuarie 1990, Virgil Măgureanu va solicita în scris premierului Petre Roman un necesar de 40 de autoturisme Dacia şi o serie de facilităţi menite să-l ajute pe consilierul preşedintelui Ion Iliescu să constituie o structură de informaţii. „Toate cele solicitate erau ca urmare a unei puneri de acord anterioare cu preşedintele Iliescu”, mărtu­ri­seşte Virgil Măgureanu. Necesarul cerut Guvernului de către viitorul director al SRI este impus de faptul că fostele secţii judeţene de securitate erau blocate în a se desfăşura în urma preluării în logistica Armatei.  

După debarcarea lui Nicolae Militaru de la conducerea MApN, pe 16 februarie 1990, ca urmare a revoltei ofiţerilor din Marele Stat-Major, sub influenţa acţiunilor CADA, dar şi cu spri­jinul mai mult sau mai puţin discret al vice-prim-ministrului Gelu Voican-Voicu­lescu, susţinut de o serie de foşti ofiţeri de la Direcţia a IV-a din DSS şi din Consiliul Politic Superior al Armatei, ministrul Apărării Naţionale, generalul-colonel Victor A. Stănculescu, a convocat, pe 23 februarie 1990, cadrele de conducere din fostul DSS. Colonelul Gheorghe Diaconescu, fost adjunct la Direcţia a III-a Contraspionaj, a făcut o prezentare a situaţiei operative. Virgil Măgureanu se afla în prezidiu. Referindu-se la acea întâlnire, colonelul (r) Viorel Roşu lansează primele acuzaţii de „poliţie politică” de după 1989 la adresa viitoarelor cadre de conducere ale SRI. Cererea colonelului Gheorghe Diaconescu de a se continua urmărirea informativă asupra părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, care urma să sosească curând în România, a surprins pe unii dintre participanţii la întâlnirea din 23 februarie 1990.

În acest timp, colonelul Mihai Stan, fost cadru al Unităţii „D” - Dezinformare, şi generalul-maior (r) Neagu Cosma, fost şef al Direcţiei a III-a Contraspionaj până în august 1973, formaseră o echipă cu sediul în Ministerul Turismului şi pregăteau naşterea unui serviciu de informaţii după modelul fostului Serviciu Special de Informaţii (SSI).

Rememorând acele momente, Virgil Măgureanu consideră că înfiin­ţarea SIE a grăbit găsirea unei soluţii pentru rezolvarea şi a problemei informaţiilor interne. „Nu era vorba de un grup operativ, care să strângă informaţii, ci de un grup de studiu, pentru că la Palatul Victoriei oricum nu aveam loc, şi atunci s-a cerut acel spaţiu de la Ministerul Turismului. S-au adus documentele necesare de pe unde erau ca să se poată studia tema dată, şi eu l-am informat pe domnul Ion Iliescu că urmează să se pună la punct acel documentar şi să se ia hotărâri în consecinţă, inclusiv cu organigramele viitoarei structuri”, mărturiseşte Virgil Măgureanu cu referire la grupul de lucru care pregătea înfiinţarea SRI-ului.

Virgil Măgureanu lasă se înţeleagă, în mod foarte clar, în declaraţiile sale, că Armata se dovedea în acele clipe principalul concurent în lupta declanşată pentru a deţine ceva din sistemul informaţiilor din România.

Târgu-Mureş: 19-20 martie

Evenimentele petrecute la Târgu-Mureş în 19 - 20 martie 1990 au pus în dificultate extremă noile autorităţi ale statului. Nevoia unui serviciu de informaţii devenise extrem de acută. Virgil Măgureanu va susţine că structurile fostei Securităţi, înglobate în MApN, executau încă, cu stricteţe, ordinul ultimului şef al DSS privind neimplicarea în niciun fel de evenimente sau de culegere de informaţii, izolându-se, astfel, de orice flux de informaţii.

Referindu-se la evenimentele petrecute la Târgu-Mureş în 19 – 20 martie 1990, Virgil Măgureanu consideră că un rol negativ în desfăşurarea acestora l-a jucat şi incompetenţa autorităţilor militare care pretindeau în faţa conducerii statului român că deţin controlul:

„Au dezinformat  - declară Virgil Măgureanu - şi spun mai mult: au existat provocatori care au încins lucrurile. Aia a fost una dintre tentativele făţişe, că altele au fost discrete, de a încerca, de a forţa o incendiere la propriu şi la figurat a atmosferei din Ardeal pentru ceea ce urma să se întâmple: desprinderea Transilvaniei de România. (...) S-a spus că, de fapt, Securitatea a fost aceea care a provocat acele evenimente. Securitatea era consemnată în cazărmi. Când am fost la Târgu-Mureş cu acel prilej, am fost şi pe la unităţi; toţi erau bine-mersi consemnaţi în sediu şi nimeni nu avea voie să se arate măcar prin stradă”.

Sarcinile SRI

Pe 26 martie 1990 prin Decretul nr. 181 a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, instituţie de stat specializată în domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională. În funcţia de director a fost numit Virgil Măgureanu. Într-o conferinţă de presă susţinută pe 23 aprilie 1990, Virgil Măgureanu va declara că una dintre sarcinile SRI, printre altele, va fi cea de prevenire a „acţiunilor destabilizatoare de orice fel”. Totodată, trebuie menţionat faptul că în anii care au urmat, rivalităţile dintre conducerile SRI şi SIE îşi vor spune cuvântul, astfel încât în virtutea unei logici care ţinea de campania de neutralizare a agenturii KGB din România, Ioan Talpeş, directorul SIE, a decis demantelarea şi predarea/abandonarea unităţii de elită a SIE, respectiv unitatea de ofiţeri deplin conspiraţi („fantome”) de pe teritoriul SUA, către CIA şi FBI. Domnia sa declară că, totuşi, nu a decis singur, ci cu ajutorul preşedintelui Ion Iliescu iar „fantomele” nu s-au mai întors acasă, deoarece, după părerea domniei sale, trecuseră de mult la „inamic”. Directorul SRI, Virgil Măgureanu, va declara: „Pentru Ioan Talpeş, colaborarea cu CIA a plecat de la alte premise, aducătoare de profit imediat, încă din 1992-1993, prin faptul că personajul amintit, în mod sistematic şi nu întotdeauna în urma unor cereri sau presiuni ale americanilor, a predat către aceştia întreaga reţea a ofiţerilor acoperiţi, partea cea mai discretă şi inteligentă din întreaga Securitate. Mulţi dintre cei deconspiraţi erau, de altfel, cunoscuţi ca atare de către CIA şi avuseseră contribuţii de neşters la dezvoltarea relaţiilor româno-americane de la sfârşitul anilor '60 şi până în deceniul ultim al puterii regimului Ceauşescu”.

SRI va fi implicat în culegerea de informaţii din peisajul politic postdecembrist, inclusiv în ceea ce aveau să devină evenimentele din 13 - 15 iunie 1990 (Operaţiunea „Dâmboviţa”), precum şi în numeroasele jocuri de culise din umbra puterii postdecembriste. Referindu-se la rolul şi locul SRI în acele prime clipe de început ale noii democraţii româneşti, istoricul Marius Oprea scrie: „O primă şi vagă apreciere a rolului jucat de Serviciul Român de Informaţii în cursul mineriadei avea să vină în iunie 1993, când Virgil Măgureanu a prezentat comisiei parla­mentare de control primul său raport. De la Ministerul de Interne sau cel al Apă­rării nu au venit vreodată precizări”.

Serviciu nou cu cadre vechi

Chestionat asupra moralităţii gestului de a reîncadra în SRI numeroşi ofiţeri de securitate, Virgil Măgureanu va face apel la istorie, respectiv la practica recuperării de către serviciile de informaţii ale Aliaţilor Occi­dentali a foştilor ofiţeri de informaţii germani din Gestapo, SD şi Abwher, considerând că „într-un regim democratic, cei care au comis crime se descalifică din start”.

Numărul foştilor ofiţeri de securitate care au activat în SRI a rămas mereu un măr al discordiei între societatea civilă şi instituţie. Procentul de 15% cadre din fosta Securitate a reapărut mereu în discursul decidenţilor în stat şi al oficialilor SRI în perioada postdecembristă.

În mod surprinzător, fostul director al SRI acuza, în 2009, lipsa de profesionalism a fostelor cadre de securitate acceptate în SRI. „Era vorba – mărturiseşte Virgil Măgureanu - de o descalificare profesională. A fost cel mai grav lucru cu care ne-am confruntat. În destule cazuri, ofiţerii de Securitate erau slab pregătiţi pentru munca de informaţii profesionistă”. Publicistul Mihai Pelin, unul dintre cei mai competenţi specialişti în istoria serviciilor româneşti de informaţii şi contrainformaţii şi, totodată, un apropiat al fostului director Virgil Măgureanu, susţine că în mandatul fostului director al SRI, securiştii au fost acceptaţi în instituţie, însă au fost rotiţi. „Nu i-a lăsat să facă sistem şi nu a jucat cum ar fi vrut ei să joace”, apreciază Mihai Pelin, în timp ce cadrele venite de la MApN au fost „ajutate” să părăsească SRI-ul.

Mineriada şi SRI

Rolul şi locul SRI, precum şi al directorului Virgil Măgureanu, în evoluţia evenimentelor din perioada 13 – 15 iunie 1990 va rămâne, în continuare, ambiguu şi va genera numeroase supoziţii. Memorialistul Aurel I. Rogojan, fost împuternicit la conducerea Serviciului Independent Secretariat-Juridic din Departamentul Securităţii Statului (DSS) în 22 decembrie 1989, cu gradul de locotenent-colonel, şi, mai apoi, ofiţer în SRI, consemnează cu referire la poziţia directorului SRI în avanpremiera lui 13 – 15 iunie 1990: „Virgil Măgureanu, trimisul preşedintelui la conducerea principalului serviciu de informaţii spunea, în după-amiaza zilei de 18 mai 1990, referindu-se la fenomenul «Piaţa Universităţii» şi adresându-se «activului de bază al serviciului», compus în exclusivitate din oamenii generalilor Militaru şi Stănculescu: «(…) domnilor, dacă pegra socială, lumpenproletariatul care jinduie să se caţere în fotoliile puterii va şi reuşi să ajungă acolo, nu vă văd prea bine (…). Teoreticienii puterii politice spun că o societate ca să funcţioneze optim, din când în când are nevoie să-i fie administrate electroşocuri…teroriste»”.

Într-un interviu acordat publicistului Alex Mihai Stoenescu, pe 15 aprilie 2008, Virgil Măgureanu declară că „fondul evenimentelor întâmplate şi motivarea pentru evacuarea celor din Piaţa Universităţii n-au avut ca suport informaţiile venite de la servicii”, precum şi faptul că nu a existat „nicio clipă ameninţarea cu o lovitură de stat”.

Şi, totuşi...în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, şefii structurilor centrale şi teritoriale ale SRI se aflau în cea de-a doua convocare de orientare şi instruire profesională, fiind convocaţi la şedinţa de instruire începând cu ora 08.00. „Dar…«briefing»-ul, cum prefera generalul Mihai Stan să numească şedinţele cu şefii structurilor serviciului, nu a început la ora stabilită, fiindcă domnul director Virgil Măgureanu nu venise, iar primul său adjunct nu era sigur că va putea rămâne nici el. La un moment dat, chiar îi era iminentă plecarea şi mi-a cerut să prezint eu draft-ul cu problemele pregătite pentru expunerea directorului, ceea ce mi s-a părut total nepotrivit. S-a oferit foarte repede cineva «cu veleităţi» să preia rolul directorului, dar în cele din urmă primul adjunct l-a convins pe dl. Măgureanu că nu trebuie compromisă convocarea şi i-a cerut permisiunea să rămână cel puţin în prima parte a acesteia, până când îşi vor intra în rol şefii unităţilor centrale cu prezentarea problemelor specifice fiecărui domeniu de activitate. (...) A chemat pe câţiva şefi la telefon, chiar repetat. Folosea o linie telefonică guvernamentală «S», deci era într-o incintă a unei autorităţi de stat cu acest sistem de legătură”, mărturiseşte Aurel I. Rogojan. Convocarea la care face referire Aurel I. Rogojan s-a încheiat în graficul stabilit astfel încât şefii unităţilor centrale ale SRI să se afle la birou în jurul orei 13.30 – 14.00, iar şefii secţiilor judeţene să părăsească Bucureştiul începând cu ora 15.00.

„Să se prezinte la domnul Petre Roman“

În vâltoarea evenimentelor, Aurel I. Rogojan va primi ordinul prim-adjunctului directorului SRI, generalul Mihai Stan, de-a se deplasa, împreună cu doi ofiţeri din unitatea de filaj a SRI, la intrarea în Bucureşti dinspre Piteşti, în capătul autostrăzii, de unde urma să preia două autobuze cu forţe de sprijin, muncitori de la Schela Filipeştii de Pădure. Aceştia trebuiau să fie conduşi în dispozitivul de apărare a sediului SRI. „Într-adevăr, au venit cei doi ofiţeri cu un autoturism şi ne-am dus la locul indicat. Am reperat autobuzele, dar şeful coloanei a fost foarte categoric în ceea ce priveşte misiunea lui. Ne-a spus că el trebuie să ajungă în Piaţa Victoriei pentru a apăra Guvernul, conform dispoziţiei transmise din partea Frontului Salvării Naţionale. Ne-am dus împreună la o casă din apropiere şi l-am întrebat pe proprietar, care se afla cu soţia în curte, ambii vădit îngrijoraţi de evenimente, dacă are telefon şi ne permite să-l folosim. Foarte amabili, ne-au invitat la telefon. Am raportat primului adjunct că muncitorii de la Filipeşti aveau o destinaţie precisă, fiind trimişi «să se prezinte la domnul Petre Roman». «Asta e, n-avem ce face!», mi-a răspuns generalul Mihai Stan”, consemnează memorialistul Aurel I. Rogojan.

Virgil Măgureanu susţine că a participat doar la şedinţa din data de 11 iunie 1990 şi nu şi la cea din 12 iunie de la Palatul Victoria în care s-au stabilit detaliile privind evacuarea Pieţei Universităţii. „Nu SRI a provocat stările de violenţă. (...) Nu încerc să scuz pe nimeni pentru că lucrătorii SRI erau depăşiţi de situaţie, dacă îmi permiteţi, unde mai existau şi nişte amărâţi care nici nu ştiau cum să sugă din deget vreo informaţie când erau presaţi să spună ce se întâmplă, de fapt, în Piaţa Universităţii”, declară fostul director al SRI. Referindu-se la deciziile politice din acele clipe, Virgil Măgureanu recunoaşte faptul că „implicarea civililor, într-adevăr, mobilizarea unor forţe civile pentru manifestaţii sau contramanifestaţii pare să fi fost o greşeală capitală”.

În mandatul directorului Virgil Măgureanu, SRI va fi zguduit de câteva scandaluri răsunătoare, precum „Berevoieşti”, „Terasa Anda”, „Căpitanul Bucur”, care vor amplifica supoziţiile privind acţiuni de poliţie politică ale SRI. În noiembrie 1996, Virgil Măgureanu va declara: „Am votat schimbarea!”. În dialogul cu mass-media, după mulţi ani, Virgil Măgureanu va mărturisi: „Cred că ce s-a întâmplat în 1996 era necesar. Şi eram în măsură să ştiu dacă acest lucru trebuie să se întâmple sau nu: adică schimbarea. Eram în măsură. Şi am făcut-o. Nu vorbim de persoane, da? Vorbim de dinamica unui sistem democratic, care funcţionează prin schimbare. (...) Atunci nu a fost schimbată o singură persoană, ci un întreg sistem. Se consumase o anumită fază din dezvoltarea României. Şi atunci a avut loc o schimbare. (...) Nu cred că SRI-ul în sine să fi contribuit cu ceva în această privinţă. Că a sesizat necesitatea schimbării, e foarte posibil ca acest lucru să fi fost reflectat în documente. Că eu am făcut în calitate de persoană publică o declaraţie cu privire la schimbarea de care vorbiţi, nu e mai puţin adevărat”.

Destinul profesional şi politic al lui Virgil Măgureanu se va identifica cu naşterea principalului serviciu de informaţii şi contrainformaţii al României post-decembriste. Referindu-se la întâlnirea cu ISTORIA, Virgil Măgureanu mărturisea: „Disidenţa în care am intrat a avut resorturi personale, nu este o acţiune sovietică. Nu se va găsi niciodată o astfel de legătură. Recunosc că am avut o existenţă sinuoasă, că, din perspectivă istorică, am făcut erori pe care azi le regret, dar ca om care cunoaşte bine adevărul despre clasa politică românească (...) sunt mult mai curat”.

Virgil Măgureanu, misteriosul „Dom' Profesor“: comploturile şi trădările sale (I)