Viorica Dăncilă se află în centrul unui scandal de discriminare: de ce afirmaţia privind „autiştii“ aduce grave prejudicii în societate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul PSD a ajuns în centrul unui scandal după ce i-a catalogat pe europarlamentarii care „dezinformează UE“ drept „autişti“, demonstrând o totală lipsă de empatie cu suferinţa bolnavilor.

Intrată recent în atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în calitate de victimă, după ce jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comparat-o cu un „pavian cu mantie“, Viorica Dăncilă se află acum în postura de contravenient. Asta după ce a avut neinsipiraţia să-i catalogheze drept „autişti“ pe europarlamentarii care „dezinformează UE“ în privinţa modificărilor aduse legilor justiţiei. „Deci cred că doar aceste lucruri arată, să mă exprim elegant, că dezinformează şi că ştiu realitatea, dar nu vor să o accepte şi să o vadă. Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă“, a fost declaraţia care a inflamat opinia publică şi nu numai. Societatea publică a reacţionat dur imediat după declaraţiile premierului.

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului, membrii Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism au transmis că folosirea termenului de autist cu sensul profund negativ, într-o dispută politică, este o jignire adusă persoanelor cu această afecţiune.

La rândul lor, sociologii spun că autosesizarea CNCD, dar şi reacţia opiniei publice sunt îndreptăţite. „Faţă de celelalte cazuri recente, în care CNCD a aplicat sancţiuni, competenţa sa fiind discutabilă, acest caz este clar unul care priveşte Consiliul. Implicit, la modul în care premierul s-a referit la persoanele cu autism, a lăsat să se înţeleagă că a fi autist înseamnă ceva foarte rău. Adică, a dat o conotaţie profund negativă acestui fapt. Atunci, sigur, vorbim de o etichetare a întregului grup de persoane care suferă de autism. Din punctul mei de vedere, CNCD are deplină competenţă în acest caz“, este de părere sociologul Mircea Kivu.

Potrivit acestuia, fapta este cu atât mai gravă cu cât autoarea declaraţiilor are funcţia de înalt demnitar, iar sancţiunea trebuie să fie pe măsură. „Este posibil ca doamna premier să nu ştie exact ce înseamnă autism, să nu ştie care sunt problemele persoanelor care suferă de această afecţiune în România. Iar dacă e aşa, atunci nu are ce căuta în funcţia de prim ministru. E de neacceptat ca un fost europarlamentar cu două mandate la activ şi un premier în funcţie să nu ştie ce vorbeşte. Situaţia persoanelor cu autism este foarte sensibilă, şi este o problemă naţională“, a mai spus specialistul.

Viorica Dăncilă ar trebui să se prezinte marţi în faţa membrilor CNCD. Şi moderatorul emisiunii de la Antena 3, unde au fost făcute afirmaţiile, Mihai Gâdea, va fi audiat la CNCD. Colegiul CNCD va stabili apoi dacă va sancţiona ieşirea premierului doar cu avertisment, având în vedere că şi-a cerut scuze public, sau vor aplica amenzi în aceast caz.

Scuzele lui Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă şi-a pus cenuşă în cap, cerându-şi scuze public pentru declaraţia făcută, precizând că prin comparaţia făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului. „Îmi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija şi de susţinerea noastră. Avem datoria să dovedim înţelegere şi umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea“, a afirmat prim-ministrul.

Formatorii de opinie nu pot fi slobozi la gură

Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a explicat, pentru „Adevărul“ de ce afirmaţia premierului aduce grave prejudicii în societate.

„Această exprimare este adevărat că se foloseşte larg în societate, dar contează şi cine foloseşte, pentru că nu toţi sunt prim miniştri. Nu vreau să mă antepronunţ. Dacă există o preocupare faţă de declaraţia făcută de o persoană care ocupă o funcţie de înaltă demnitate publică şi se referă la o posibilă faptă de discriminare, CNCD are obligaţia să o lămurească. Şi în cazul lui Traian Băsescu (sancţionat de CNCD cu avertisment pentru folosirea expresiei «ţigancă împuţită» la adresa unei jurnaliste – n.r.), care ne-a acuzat că îl discriminăm, pentru că şi nea Ion poate face aceeaşi afirmaţie şi nu îl sancţionează nimeni, am avut aceeaşi poziţie. Vorbim de efecte diferite în societate, vorbim de formatori de opinie şi în aceste cazuri legea ne obligă să le tratăm diferit. La fel este şi în cazul premierului actual“, a spus Csaba Asztalos. 

Şeful CNCD a evitat să spună cât vor cântări scuzele publice ale Vioricăi Dăncilă în decizia pe care o va lua Consiliul, dar a precizat că premierul a reacţionat foarte repede, probabil sfătuit de consilieri. „Nu pot să mă antepronunţ, dar ştiţi că şi atunci când, de exemplu, treceţi strada prin loc nepermis, iar poliţistul ţine cont de faptul că aţi conştientizat fapta... Premierul a reacţionat foarte repede, are consilieri care i-au făcut analiza, probabil i-au spus ce să facă “, a mai spus  Asztalos.

Condamnaţi la tăcere

Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Potrivit specialiştilor, boala înregistrează o creştere alarmantă în toate mediile, în toată lumea, estimându-se că în anul 2012 exista un copil cu tulburare de spectru autist la 100 de copii. În România, ca orice altă boală gravă, şi aceasta este tratată cu indiferenţă de autorităţi. Astfel, în 2016, statul a decis să reducă drastic dreptul copiilor cu autism şi sindrom Down la recuperare. Potrivit ordinului 1.306/1883/2016, de la 1 Martie 2016, s-au schimbat condiţiile de încadrare în gradele de handicap. Dacă până atunci copiii cu autism şi sindrom Down erau încadraţi la grad de handicap grav, beneficiind astfel de însoţitor, din martie 2016, mulţi dintre aceştia au fost încadraţi la grad de handicap accentuat şi şi-au pierdut şi mare parte din indemnizaţie. De pildă, după modificarea legii, mama unei fetiţe cu autism a aflat că fiica ei nu mai poate fi încadrată în gradul grav de handicap, pentru care primea lunar 969 lei, pe motiv că fetiţa reuşeşte să lege câteva cuvinte sau să stea singură pe oliţă. Femeia, care renunţase la slujbă pentru a-şi putea îngriji copilul, primeşte acum doar jumătate din sumă.

 „Pavian cu mantie“ vs. „autişti“

Ultimele decizii ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au stârnit controverse. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că într-o emisiune televizată a asemuit-o pe Viorica Dăncilă cu un „pavian cu mantie“. Nu a scăpat nepedepsit nici moderatorul emisunii în care CTP a făcut afirmaţiile, Cosmin Prelipceanu, care a primit o sancţiunie similară.În acelaşi timp, membrii CNCD au tratat cu indulgenţă ieşirile, cel puţin asemănătoare, a doi politicieni. Senatorul PSD Şerban Nicolae a fost sancţionat doar cu avertisment contravenţional după ce a jignit-o incalificabil pe deputata USR Cosette Chichirău chiar în plenul Parlamentului. Colegiul a avut în vedere faptul că, ulterior incidentului, Şerban Nicolae şi-a cerut scuze public pentru limbajul utilizat. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Tot cu avertisment a fost sancţionat şi fostul premier Mihai Tudose, pentru afirmaţiile privind drapelul secuiesc, asta deşi Tudose declarase că „dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag”.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite