Adrian Naidin, din spital: „Oameni buni, sunt nevinovat! Nu a existat nici o persoană desemnată de poliţie care să ia legătura cu familia mea şi să mă disculpe“

Adrian Naidin, din spital: „Oameni buni, sunt nevinovat! Nu a existat nici o persoană desemnată de poliţie care să ia legătura cu familia mea şi să mă disculpe“

Adrian Naidin a reacţionat la speculaţiile presei

Violoncelistul Adrian Naidin, care a căzut de la etajul vilei în care locuia în timpul unor percheziţii ale mascaţilor privind o cultură indoor de canabis, reacţionează în urma unor speculaţii ale presei în cazul său.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, transmisă prin intermediul impresarului său, Adrian Naidin menţionează:

"Oameni răi, încetaţi cu minciunile! Oameni buni, sunt nevinovat! Dacă eram vinovat de ceva, în clipa asta Poliţia ar fi avut un om care să mă păzească să nu fug, ar fi existat un proces verbal al presupusei percheziţii şi după descinderea mascaţilor ar fi rămas cineva să păzească uşa de la intrarea în apartamentul în care locuiesc. Îmi este imposibil să cred că trăim într-un stat în care o parte din presă scrie ceea ce este dictat de anumite uniforme. Rog conducerea Ministerului de Interne şi pe cea a Ministerului de Justiţie să facă lumină în cazul meu şi să îmi cureţe numele pătat de angajaţii lor. Am încredere în oamenii cu conştiinţă din aceste instituţii ca minciunile la adresa mea nu vor continua", spune Adrian Naidin pe Facebook.

"În apartament nu s-a efectuat nicio percheziţie"

De asemenea, artistul mai scrie că poliţia a descins în imobilul din strada Nicolae Racotă 15, iar imobilul are trei apartamente cu intrări separate.

"După ce Poliţia l-a arestat pe cel în casa căruia au găsit drogurile, a continuat percheziţia şi la celelalte apartamente. Vecinii mei fiind mai în vârstă şi fiind treziţi de prima intervenţie au iesit şi au apucat să le explice poliţiştilor că nu au legatură cu cel ce fusese reţinut. Totodată, vecinii mei au explicat poliţiştilor că în apartamentul în care locuiesc eu se afla o persoană care nu are legătură cu cel arestat. Fraţilor, eu doar îi plătesc chirie acelui om pentru apartamentul în care stau. Cu toate acestea, domnii poliţişti au spart uşa şi au intrat peste mine. Când şi-au dat seama că au comis o mare eroare şi că ce era mai rău se întamplase deja, domnii poliţişti au dispărut de la faţa locului, nelăsând măcar un om să păzească uşa pe care o făcuseră praf. Apartamentul unde locuiesc a rămas nepăzit, la îndemâna oricui vroia să se servească cu un televizor, orgă electronică sau violoncel. Ce este mai interesant şi asta puteţi să vedeţi şi pe imaginile televiziunilor ce au fost lăsate să filmeze în apartament după incident, în apartament nu s-a efectuat nici o percheziţie, încă o probă că oamenii legii şi-au dat seama de greşala făcută şi au întins-o rapid. Uşa demolată de mascaţi a fost schimbată de impresarul meu, pe banii mei. Nu a existat nici o persoană desemnată de poliţie, care să ia legătura cu familia mea şi să mă disculpe, am fost doar menţionat într-un comunicat remis presei de biroul de presă al IGPR, comunicat în care eram numit "o persoană aflată într-o cameră a imobilului", fără ca să se spună dacă mă făceam vinovat de ceva, sau dacă mă situam în perimetrul ce a fost percheziţionat, asta dând naştere la o serie de speculaţii ce îmi pătează imaginea. Sper ca nota de plată pentru minciunile spuse despre mine să vină cât de curând. Voi reveni cu amănunte.", a mai precizat artistul.
 
În dimineaţa de miercuri, 28 septembrie, echipaje de poliţie au descins în forţă în imobilul în care artistul din Cluj-Napoca locuieşte cu chirie, în Bucureşti. 
 
Căutând o cultură ilegală de canabis, mascaţii au dat năvală în clădire şi când au intrat în apartamentul lui Naidin, acesta s-a speriat şi a sărit pe geam, de la etajul 1. În cădere, el s-a lovit de un aparat de aer condiţionat şi a suferit politraumatisme. Adrian Naidin a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Elias din Capitală, acolo unde a fost internat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: