Vîntu către Popa: „Băi, sunt de acord că ţi-e greu, dar eu te întreţin, până una-alta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce Interpolul îl plasase la cei mai căutaţi români, Nicolae Popa stătea, fără griji, în Indonezia, iar Sorin Ovidiu Vîntu îi alimenta frecvent conturile. Patronul trustului de presă „Realitatea-Caţavencu“, Sorin Ovidiu Vîntu (54 de ani), a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în dosarul dispariţiei lui Nicolae Popa.

Joi noapte, în jurul orei 1.30, în momentul în care judecătorul îşi făcea publică decizia, omul de afaceri a exclamat: "Ruşine, doamnă, ruşine. Asistăm la cea mai cumplită perioadă din istoria României de după 1989. Arestaţi-mă pe mine, eliberaţi-i pe ceilalţi".

Vîntu şi presupuşii săi complici în finanţarea lui Nicolae Popa (fugit de peste zece ani la Jakarta- Indonezia), şoferul Alexandru Stoian şi omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan au ajuns în arestul Poliţiei Capitalei. Avocaţii lor au declarat recurs la decizia Tribunalului Bucureşti de-ai trimite după gratii şi au acuzat procurorii că probele invocate sunt "nişte făcături".

Magistraţii Tribunalului Bucureşti vor motiva arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a presupuşilor săi complici.

VIDEO Anchetatorii i-au împuşcat câinele lui Vîntu / Imagini cu animalul rănit

Filmul arestării lui Sorin Ovidiu Vîntu

Înţelegerea

Anchetatorii au cerut arestarea lui Vîntu şi a presupuşilor săi complici aducând drept probe mai multe transcrieri ale unor convorbiri telefonice din care reiese că omul de afaceri îi trimitea frecvent bani celui care este considerat "creierul" prăbuşirii, în mai 2000, a Fondului Naţional de Investiţii (FNI), "afacere" în urma căreia investitorii au fost păgubiţi cu peste 15 mii de miliarde de lei vechi. Nicolae Popa fostul preşedinte al Gelsor a fost condamnat definitiv pentru această megaescrocherie în iunie 2009.

Prins şi arestat în Indonezia, la 2 decembrie 2009, Nicolae Popa ar fi beneficiat de sprijinul material al lui Sorin Ovidiu Vîntu şi după capturare. Procurorii susţin chiar că Vîntu - prin interpuşi - ar fi încercat să îngreuneze extrădarea lui Nicolae Popa în România.

Conform interceptărilor telefonice realizate de SRI în acest dosar, Vîntu şi Popa aveau o înţelegere ca omul de afaceri să-l "sponsorizeze" pe cel din urmă cu 200.000 de euro anual. Banii ar fi fost livraţi dintr-un off-shore din Cipru, într-un depozit bancar din Nicosia şi, ulterior, într-un cont din Indonezia la care avea acces şi Nicolae Popa.

Considerat sfidător faţă de anchetatori

Un alt argument pentru care anchetatorii au cerut arestarea preventivă a omului de afaceri a fost acela că Vîntu ar fi avut o atitudine sfidătoare faţă de autorităţile care îl cercetau. În acest sens, procurorii dau ca exemplu-printre altele - un episod consumat la finele anului trecut când au decis măsura interdicţiei de a părăsi ţara faţă de Sorin Ovidiu Vîntu.

Acesta le-ar fi transmis anchetatorilor că „Dacă vreau să plec din ţară, plec!". În plus, procurorii au ataşat la dosar o serie de interceptări telefonice care relevă faptul că Sorin Ovidiu Vîntu nu s-ar fi sfiit să intervină în favoarea fugarului Nicolae Popa nici măcar după ce s-a început urmărirea penală pe numele său pentru favorizarea infractorului.

20.000 de euro pentru fratele lui Popa

Conform propunerii de arestare preventivă formulate pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu, de ajutorul omului de afaceri ar fi beneficiat şi fratele lui Nicolae Popa, Virgil. Acesta ar fi primit de la Vîntu, la 11 noiembrie 2009, 20.000 de euro, precum şi bilete de avion pe ruta Bucureşti-Istanbul-Singapore-Istanbul-Bucureşti pentru perioada 6 decembrie 2009 - 7 ianuarie 2010.

Biletele de avion ar fi fost pentru rudele lui Nicolae Popa care doreau să-l viziteze. Printre acestea s-ar fi numărat părinţii fugarului, mai ales că Nicolae Popa dorea foarte mult să-şi revadă tatăl, care a împlinit 80 de ani.  De altfel, fratele lui Nicolae Popa, Virgil, a plecat din România, în Indonezia, la 4 decembrie 2009, fix la o zi după ce procurorii îl dăduseră în consemn la frontieră.

Referatul în baza căruia s-a cerut arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu

STENOGRAME din dosarul lui Vîntu

VIDEO Imagini de la percheziţiile făcute la locuinţa lui Sorin Ovidiu Vîntu

Presiuni

În ultimele luni, înainte de a fi arestat la Jakarta, Nicolae Popa îl suna extrem de des pe Vîntu pentru a-i solicita sprijinul material. Conform procurorilor, Nicolae Popa o întreţinea şi pe fiica sa din România, Ioana Andreea Popa. De altfel, Vîntu l-a sfătuit telefonic pe Nicolae Popa să înceteze în a-şi mai sponsoriza fiica întrucât aceasta ar consuma "iarbă".

În una dintre discuţiile telefonice, de la 9 octombrie 2009, în care Nicoale Popa îi solicită bani lui Vîntu, fugarul subliniază că are nevoie de o sumă şi pentru salariul anual al unui anume general, fără a face alte precizări în acest sens: „Ajungem la partea cu banii (...) generalul, ai mei. Ce trebuie acum ... trebuie 43.000 de euro".

"Ruşine, doamnă, ruşine. Asistăm la cea mai cumplită perioadă din istoria României de după 1989."
Sorin Ovidiu Vîntu
patron „Realitatea-
Caţavencu"


Arestat pentru extrădare

Nicolae Popa a fugit din România, în mai 2000, imediat după izbucnirea scandalului legat de prăbuşirea FNI. El a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în această afacere, în iunie 2009. La 2 decembrie 2010, Popa a fost arestat la Jakarta, iar acum urmează să fie extrădat în România pentru a-şi executa pedeapsa cu închisoarea.

Cum ajungeau banii la fugarul Nicolae Popa

9 septembrie 2009, ora 12.12

Nicolae Popa îi transmite lui Vîntu cam de câţi bani ar avea nevoie anual pentru a se întreţine în Indonezia şi pentru a nu fi nevoit să revină în România, unde are de ispăşit 15 ani de închisoare.

Nicolae Popa: Păi, da, mă...cu ăsta... acum ajungem la partea cu banii. Generalul....ai mei...

Sorin Ovidiu Vîntu: Da. Deci ai tăi, când vrei să vină?

N.P.: Aş fi vrut să ajungă la mine înainte de 12 decembrie, când e ziua lu' taică-miu şi face 80 de ani.

S.O.V.: S-a făcut. Mă ocup. Mai departe.

N.P.: Cu generalul... dă semne, e... ţi-am zis, el nu...

S.O.V.: Da măi, trebuia să-mi dai... Băi bătrâne, trebuia să-mi dai nişte scoruri. Zi...

N.P.: Ţi-am zis, la el, ce trebuie acum... trebuie 43.000 de euro.

S.O.V.: Am înţeles. Ţi-ai fixat care e suma lunară, după aia, de care ai nevoie?

N.P.: O... sumă anuală. Sorin... m-am gândit că un 200.000 de euro ar acoperi inclusiv generalul, salariul lui lunar... anual.

30 octombrie 2009, ora 12.29

Nicolae Popa se interesează la Sorin Ovidiu Vîntu de ce nu i-au intrat banii în cont.

Nicolae Popa: De ce n-au ajuns banii? Au venit şi de pe o zi pe alta uneori. Mă rog, asta e.

Sorin Ovidiu Vîntu: Da, mami. Stai puţin, nu ştiu când îţi ajung ţie, efectiv de la ultimul virament. Dar eu ca să ţi-i trimit, tati, fac mai multe transferuri, nu fac....Înţelegi tu? Şi de aceea zic, circuitul face zece zile. Dar, ţi-am mai spus şi acum vreo doi ani că ăsta e circuitul. Deci s-au trimis, golane, nu-ţifă probleme. Ştii că nu mă joc cu poveştile astea. Ştiu în ce situaţie eşti, nu mă joc cu d-astea. Au fost trimişi, tati, urmează să-ţi vină.

3 noiembrie 2009, ora 14.13

Sorin Ovidiu Vîntu şi Nicolae Popa discută aprins despre o sumă de bani pe care primul susţine că i-a trimis-o celui de-al doilea.

Nicolae Popa: Alo, da! Stai un pic. Dormeam. Lasă-mă să-mi revin un pic. OK! Sorin Ovidiu Vîntu, întrebare: când mi-ai trimis banii pe care zici că mi i-ai trimis?

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu pe care zic. Pe care ţi i-am trimis, bă, băiatule. Deci azi, mâine, conform calendarului, trebuie să-i ai în cont.

N.P.: N-au ajuns şi...

S.O.V.: Asta este. Sunt trimişi, am verificat, cel târziu mâine, dacă nu cumva chiar astăzi trebuie să-i ai în cont.

N.P.: De ce te simt că eşti supărat pe mine?!

S.O.V.: Nu sunt supărat, băi. Sunt f... în toate părţile, am un milion de treburi, sunt bombardat cu cerinţe de bani din 7.000 de direcţii. E o criză uriaşă aici, nu sunt supărat, sunt întins în toate direcţiile, asta este tot, am şi alte treburi, nu sunt numai la dispoziţia ta. Nu pot să stau. Eu sunt cu 7.000 de oameni pe cap şi tu îmi dai 5.000 de telefoane pe oră. Băi, Vio (aşa îi spunea Vîntu lui Nicolae Popa), ce-i cu tine, te-ai tâmpit? Ce-i cu tine?

N.P.: Nu m-am tâmpit, dar înţelege că mi-e greu şi mie.

S:OV.: Băi, sunt de acord că ţi-e greu, dar până una-alta eu te întreţin, punct. Deci nu-mi crea o presiune mai mare decât cele pe care le am.

N.P.: Să ştii că, dacă strigi la mine, nu se rezolvă absolut nimic.

S.O.V.: Sunt nervos!

N.P.: Şi eu pot să fiu nervos. Tu nu ştii cât de nervos pot să fiu şi eu câteodată.

S.O.V.: Ei! Distinse Popa Nicolae, ştii ceva? Enervează-te! Banii ţi i-am trimis, azi-mâine trebuie să sosească. Punct.

N.P.: Auzi?

S.O.V.: Te rog!

N.P.: Când mi-ai zis distinse Popa Nicolae, m-ai făcut să râd. Sorin Ovidiu Vîntu, te iubesc, tu nu ştii cât de mult te iubesc eu pe tine. Eşti atât de tâmpit şi de... Ce dracului! Hai, mă...

S.O.V.: Deci am grijă. Şi ceea ce spun că fac, aia fac.

N.P.: Alo!

S.O.V.: Nu mai pune chestiuni suplimentare. Băi, tu habar n-ai ce este aici. Şi în ce situaţie reală sunt.

N.P.: Vrei să-ţi răspund şi eu asemenea? Tu habar n-ai ce este aici şi habar n-ai....

S.O.V.: Ştii ceva? Îşi dau cuvântul meu că aş prefera să stai să-ţi f... tu capul aici, să mă întreţii pe mine acolo.

N.P.: Dumnezeule, dar ştii că aş vrea să se poată întâmpla chestia asta? Aş vrea!

...

S.O.V.: Am un milion... Am şi alte treburi, ţi l-am trimis, bagă la cap să-ţi vină. O să chem şi pe frate-tu să-i dau şi pentru părinţii tăi. Gata! Nu mă mai f... la cap. Pa!

4 noiembrie 2009, ora 19.46

Vîntu şi cel considerat mâna lui dreaptă, Octavian Ţurcan, vorbesc despre contul lui Popa.

Sorin Ovidiu Vîntu: Păi mâine mă duc la Chişinău şi vreau să plec la opt dimineaţă de aici. Dar fac o altă chestie. Îţi dau... Băi, Octav, ceva nu mi se învârte rotund şi te-aş ruga să fii onest cu mine. Banii la Realitatea nu i-ai trimis la timp, la ăsta n-au ajuns banii că e contul greşit cu toate că în contul ăla am virat... S-a întâmplat ceva, ai vreo problemă?

Octavian Ţurcan: Nu. Cu mâna pe inimă îţi spun că nu s-a întâmplat, banii stau în cont...

...

S.O.V.: Eu am să scot acuma telefonul din memorie... Şi eu scot acuma numărul de telefon al omului. E 00628, ăsta este prefixul  (n.r. al Indoneziei),  şi de acuma îl caut mai departe. Te pup, pa, hai că te sun imediat înapoi. Cu toate că nu ştiu să scot telefonul, f... Bine, văd eu. Pa, pa!

4 ianuarie 2010, ora 15.19

Şoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian, vorbeşte cu o persoană care, conform procurorilor, a fost trimisă în Indonezia pentru a interveni pentru eliberarea din arest a lui Nicolae Popa.

Alexandru Stoian: Ascul­tă-mă cu atenţie: tu ai fost trimis acolo ca să rezolvi o chestie cu alea trei cisterne, să-l scoţi şi după care să dai restul de cisterne. Şi ceva se întâmplă. Adică nu-i place ce se întâmplă.

Interlocutor- mobil Indonezia: Nu-i place ce se întâmplă?

A.S.: Da. Că ai avut sau ai cele trei cisterne şi n-ai reuşit să-l scoţi până acum şi consideră că ceva se întâmplă, ceva neplăcut. Acum, zice aşa: dacă consideri că nu poţi să faci ceva acolo, putem să aranjăm lucrurile în felul următor. Primeşti tu cisternele într-un alt cont şi trimitem pe cineva să se ocupe de chestia asta. Şi ne ocupăm pe urmă de restul. Şi de tine şi de tot.

image
Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite