Vin 1 şi 8 Martie: banii în plic pentru dascăli, caz penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu apropierea primăverii s-a redeschis şi sezonul strângerii de fonduri pentru educatoare, învăţătoare şi profesoare. Magistraţii şi avocaţii atenţionează atât părinţii cât şi dascălii că plicurile cu bani şi cadourile scumpe pot veni la pachet cu dosare penale pentru dare şi luare de mită.

Ca în fiecare an, în preajma zilelor de 1 şi 8 martie s-a redeschis sezonul strângerii de către părinţi a banilor pentru cumpărarea la comun a unor cadouri generoase pentru educatoare şi învăţătoare. Pragmaticii, pun banii direct în plic în aşa fel încât respectiva educatoare sau învăţătoare să-şi poată cumpăra ce vrea. Anul acesta fenomenul a fost semnalat pe Facebook de judecătorul Cristi Dănileţ după ce Asociaţia VeDemJust a primit un mesaj de la un părinte în care acesta se plânge că la grădiniţa de stat la care are înscris copilul, se strâng bani pentru educatoare cu ocazia mărţişorului. Banii ar urma să fie daţi cash, în plicuri, iar suma totală nu este de neglijat. Este vorba de aproximativ 9.000 de lei care vor predaţi alături de o felicitare cu numele copiilor. Derajat de demersul respectivului grup de părinţi mobilizaţi pe aplicaţia WhatsApp, omul întreabă dacă această „afacere” este legală şi dacă poate să sesiseze procurorii. În răspuns, VeDemJust atrage atenţia că în Codul de etică al cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar se prevede că profesorilor le este interzis să primească cadouri, bani şi servicii de la elevi sau părinţii. Postarea VeDemJust se închie cu o întrebare: „Acum aşteptăm să vedem ce vor face educatoarele. Vor primi sau nu vor primi?! ”.  

Unde devină penală „atenţia” 

Avocatul Adrian Cuculis consideră ca în mod cert, cazul semnalat de părintele nemulţumit este unul cu tentă penală. „Din nefericire într-un mediu precum cel din învăţământ unde diferenţele sociale pot fi foarte mari, o asemenea practică prin care o «majoritate» decide ce este «bine» pentru minoritate, este extrem de nocivă. Nimeni nu spune că o floare sau o cutie de bomboane ar putea să intre în sfera mitei.  Dar atunci când, în vederea cupărării unui cadou pentru un cadru didactic, zece persoane «impun» o sumă de bani pe care alte cinci persoane, de exemplu, nu şi-o pot permite intrăm pe tărâmul discriminării şi marginalizări.

O atenţie sub forma unui buchet de flori sau a unui mărţişor este una, iar plicul cu bani este o altă chestiune. Una cu formă penală ca şi în cazul cadourilor generoase Adrian Cuculis avocat

Mai mult, uneori se poate ajunge şi la o caracteristică penală. Este vorba de infracţiunile de luare şi dare de mită. Concret, părinţii dau un cadou generos însoţit de o listă a celor care au contribuit. Din acel moment, părinţii vor aştepta «răsplata» din partea dascălului. Adică note mari date copiilor «atenţi», iar lucrurile acestea sunt de natură penală. În concluzie, o atenţie sub forma unui buchet de flori sau a unui mărţişor este una, iar plicul cu bani este o altă chestiune. Una cu formă penală ca şi în cazul cadourilor generoase”, a precizat avocatul.  

Cei săraci devin victime sigure ale bullying-ului

Sociologul Mircea Kivu spune că strângerea de bani pentru a fi oferiţi profesorilor înainte de anumite sărbători a devenit un adevărat fenomen mai ales în şcolile „de centru”, unde îşi duc copiii părinţii cu salarii mult peste medie. „Este vorba de şcolile pentru care părinţii se fac celebrele vize de flotant şi în care mituirea cadrelor didactice cu anumite ocazii este o practică frecventă. Şi vorbim de sume importante, de mii de lei. Din păcate victimele acestui fenomen sunt copiii din familiile defavorizate din acele şcoli. Dacă un părinte nu are posibilitatea sau pur şi simplu nu vrea să contribuie la cheta pentru strângerea mitei îşi va condamna copilul să devină obiect al bullying-ului. Va fi etichetat automat de colegi ca fiind «ală sărac». Drept urmare, părinetele va avea două variante. Fie participă la chetă, fie mută copilul la o şcoală de cartier. Şi aşa, pe de o parte, se ajunge ca anual, în şcolile bune, să se strângă sume de bani - cadouri pentru profesori, dar şi pentru dotarea claselor sau utilarea învăţătoarei cu laptop pentru lecţiile interactive - care pot ajunge la un nivel care îl egalează pe cel al taxelor  percepute de o şcoală privată. Oricum respectivele şcoli prosperă, iar elevii vor avea rezultate bune la învăţătură că oricum părinţii au bani de meditaţii. În acelaşi timp, la cealaltă extremă, şcolile de cartier ajung să fie frecventate de copii ale căror şanse de reuşită sunt din ce în ce mai mici. Astfel, în acest cerc vicios, apare o clară segregare a elevilor  în şcoli pentru săraci şi şcoli pentru bogaţi”, a precizat sociologul  Mircea Kivu. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite