Vieţi distruse în iadul algerian. Sahara, înroşită de sângele românesc

Vieţi distruse în iadul algerian. Sahara, înroşită de sângele românesc

Ionuţ Tiberiu Costache (36 de ani) a murit în urma criza ostaticilor din Algeria FOTO Facebook

Doi români au murit în atacul terorist de săptămâna trecută, pe platforma petrolieră In Amenas, din Algeria. Alţi trei români au ajuns în siguranţă în ţară. Vieţile lor s-au schimbat, însă, pentru totdeauna, după coşmarul prin care au trecut.

Luarea de ostatici de miercuri, din Algeria, s-a încheiat sângeros. Bilanţul deceselor a ajuns ieri la 25 de ostatici şi 32 de terorişti, dar cifrele s-ar putea modifica de la o zi la alta. Deocamdată rămâne un mister dacă ostaticii au murit ucişi de terorişti sau din cauza intervenţiei în forţă a armatei algeriene. Şi în cazul celor doi români care şi-au pierdut viaţa, cauza morţii este neclară. Unul dintre ei a fost găsit mort în complexul petrolier din In Amenas, iar cel de-al doilea a murit în spital, în urma rănilor.

Ionuţ Tiberiu Costache (36 de ani) şi Mihail Bucur (40 de ani) sunt cei doi români care şi-au pierdut viaţa pe platforma petrolieră din Algeria. Tiberiu Costache era un inginer electronist din judeţul Prahova, tată al unui copil de patru ani. Soţia lui este însărcinată în luna a şaptea. Dispariţia lui Ionuţ Tiberiu Costache a îndurerat toată comunitatea din Bărcăneşti, satul natal în care avea de gând să-şi termine o casă cu banii grei munciţi în străinătate. Până sâmbătă seara, rudele şi prietenii au sperat că bărbatul se numără printre fericiţii supravieţuitori.

Foarte ambiţios şi profesionist, nu s-a mulţumit niciodată cu ceea ce îi oferea piaţa de muncă din România, aşa că, după o scurtă perioadă muncită la Petrobrazi, a luat drumul străinătăţii. A muncit în Italia, în Turcia şi de mai multe ori în Algeria. Pe platforma gaziferă de la In Amenas unde a avut loc atacul terorist de miercuri, era angajat ca inginer electronist într-un sector care se ocupa de mentenanţa unor turbine de gaz.

„Băiatul din Algeria“

Tiberiu, cunoscut în comună drept „băiatul din Algeria“, a fost acasă de Sărbători şi, imediat după Revelion, a plecat înapoi Algeria. „Îşi ridicau şi ei căsuţa asta, şi-au luat o maşină cu banii munciţi de domnul Tibi, cu trudă, prin alte ţări. Lucra o lună-două pe afară, mai stătea câte o lună pe acasă. Am tot sperat că este vorba despre altcineva, păcat de el“, a declarat Niculae Anton, un vecin al lui Tiberiu Costache.

 
Foto
Ionuţ Tiberiu Costache. FOTO: Arhiva personală - Facebook
Video

„Sunt mulţi băieţi plecaţi de la noi din comună să-şi facă un rost pe afară, nu stau ca alţii pe spinarea părinţilor, pe foametea din ţara asta. Unuia i-a murit fratele, era pe o platformă marină şi nici nu a putut să vină la înmormântare. Te bucuri că faci bani, dar uite... Nu ştii cum te întorci“, a completat şi Nicu Constantin, un alt vecin de pe strada unde Tiberiu şi-a construit casa.

Cunoscuţii lui Tiberiu sunt şocaţi de soarta tânărului inginer„L-am văzut de Sărbători, făcea curat în curte. Apoi ştiu că a plecat. Era foarte sufletist, paşnic, venea cu banii acasă, un om extraordinar. Ne pare foarte rău de el, era tânăr, avea un copil, iar acum are şi soţia însărcinată!“, a spus şi Nicolae Mihai, un alt consătean.

Vestea morţii lui Tiberiu a ajuns în Bărcăneşti sâmbătă seară, iar familia a aflat puţin mai devreme, înainte de anunţul oficial făcut în jurul orei 15.00, la Ministerul Afacerilor Externe, de către premierul Victor Ponta şi de ministrul de Externe Titus Corlăţean. Tiberiu Costache era miercuri de serviciu, în complexul gazifer din In Amenas, în momentul în care a fost declanşat atacul terorist al grupării afiliate Al-Qaeda. Ministrul de Externe Titus Corlăţean a precizat că nu se cunosc încă împrejurările în care a murit românul.

„A fost un coşmar, ceva de neimaginat“

Liviu Floria (46 de ani), din Piteşti, unul dintre supravieţuitorii atacului de la In Amenas, a declarat ieri că cei care au scăpat din complexul gazifer s-au salvat singuri. „Ne-am luat salta în propriile mâini. Am mers prin deşert de la 2 noaptea până la 5 după-amiaza. După ce ne-au preluat autorităţile algeriene, ne-au predat armatei americane. Pe mine m-au dus în Germania şi de acolo am ajuns în ţară. Încerc să îmi revin, nu mă simt bine deloc. A fost un coşmar, ceva de neimaginat. Vreau să mă odihnesc, să-mi adun gândurile şi să-mi continui viaţa“, a spus Floria.

„Am văzut teroriştii venind“

Constănţeanul George Iachim (40 de ani) este unul dintre românii norocoşi care au scăpat cu viaţă din atacul terorist de la rafinăria In Amenas, din estul Algeriei. El lucra ca inginer specialist în echipamente de ridicare. Bărbatul a absolvit Liceul Traian din Constanţa (1991) şi Facultatea de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini din Bucureşti (1997). Iachim a lucrat patru ani în Şantierul Naval Constanţa, apoi a obţinut contracte în străinătate: un an în Bahamas, patru ani în Nigeria. În 2006, Iachim s-a întors în ţară şi a rămas la Şantierul Midia din Năvodari timp de aproape patru ani. În 2010 a obţinut un contract la ABB SpA Italia, care l-a trimis la rafinăria din Algeria.

După ce a scăpat din atacul terorist, românul a făcut mai multe declaraţii pentru postul de televiziune Algerie TV. „Miercuri dimineaţă eram în afara biroului şi am văzut teroriştii venind. Au început să tragă în agenţii de securitate de la poartă. Apoi au intrat în birourile clădirii şi au început să ia ostatici. M-am baricadat împreună cu un alt coleg, tot din România, într-unul dintre birouri, am încuiat uşa şi am pus biroul în uşă“, povesteşte Iachim. Constănţeanul a reuşit să fugă împreună cu alţi colegi, printre care se numără şi piteşteanul Liviu Floria.

„Salvatorii au făcut ce au putut, fiindcă a fost o situaţie foarte grea, o luare de ostatici, aşa că n-au putut interveni prea repede. Am mulţi prieteni acolo şi m-am temut pentru vieţile lor“, a mai declarat Iachim pentru Algerie TV.

În postările sale de pe un site de socializare, supravieţuitorul din Constanţa se descrie ca o persoană relaxată, căreia îi place viaţa.  „Îmi place să trăiesc viaţa aşa cum este. Nu-mi place soluţia de mijloc, tind mereu spre o extremă sau alta, datorită dualităţii personalităţii mele. Mă ghidez după motto-ul «Totul sau nimic».  Când am un scop, fac absolut orice îmi stă în putinţă ca să-l ating, indiferent de ce anume implică asta. Îmi place să cred că am voinţă“, se caracterizează inginerul constănţean.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările