VIDEO Statul Islamic a fost zdrobit, iar serviciile secrete sunt în alertă. Luptătorii fanatici ai Califatului au luat-o care încotro şi pot ajunge în Europa

VIDEO Statul Islamic a fost zdrobit, iar serviciile secrete sunt în alertă. Luptătorii fanatici ai Califatului au luat-o care încotro şi pot ajunge în Europa

Jihadisti din Statul Islamic FOTO @Flickr/quapan via Sputnik

Deşi Statul Islamic (ISIS) a pierdut şi ultimele teritorii în Siria şi a fost, teoretic, desfiinţat de coaliţia sprijinită de occidentali, pericolul terorist în Europa este mai mare ca oricând. Asta susţine fostul director al Serviciului Român de Informaţii Costin Gergescu, care apreciază că numărul potenţialilor atentatori este, în prezent, foarte de mare în Europa.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În primul rând, avem în Franţa cetăţenii de origine africană care sunt la a doua sau a trei generaţie. Sunt de ordinul milioanelor. Apoi avem peste un milion de imigranţi sosiţi în Germania. Şi într-un caz, şi în celălalt numărul de neadaptaţi este foarte mare, iar pentru radicalizarea lor nu sunt necesare eforturi prea mari”, susţine expertul. 
Mai important, Costin Georgescu susţine că, în aceste ultime momente de agonie ale ISIS, unii dintre aceşti indivizi periculoşi au plecat spre Europa.  “Fugind de coaliţia occidentală, luptătorii fanatici ai Statului Islamic s-au împrăştiat prin toată Europa, acolo unde pot fi sprijiniţi de celulele formate din timp care acum sunt în adormire”, arată expertul. 
 
Suspectat de decapitari, arestat în Ungaria
 
De altfel serviciile specializate din diverse ţări au anunţat, în ultima vreme, capturarea unor astfel de indivizi. Concret, un sirian, în vârstă de 27 de ani, suspectat că a participat, ca membru al ISIS, la decapitări în ţara sa, a fost arestat şi plasat în detenţie, a anunţat justiţia ungară, relatează Reuters şi AFP.
Bărbatul, care a primit în Grecia statutul de refugiat, ”a fost membru al organizaţiei Statul Islamic din 2016”, a anunţat vineri, într-un comunicat, Parchetul de la Budapesta.
 
 
 
Potrivit aceleiaşi surse, el este suspectat că a participat la asasinarea a 20 de membri ai unei familii, în oraşul sirian Homs, în 2016. Victimele au fost decapitate pentru că au refuzat să intre în ISIS, potrivit parchetului.”Există motive rezonabile să credem că bărbatul a luat parte personal la aceste execuţii”, apreciază parchetul, care precizează că lucrează la acest dosar împreună cu anchetatori belgieni.
 
Jihadistă daneză, arestată în Turcia
 
Apoi, o daneză care ar face parte din ISIS a fost arestată, în urmă cu câteva zile, de către forţe de securitate turce. Presupusa jihadistă, identificată doar prin iniţialele A.A.M., a fost reţinută în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, în oraşul Bursa, în nord-vestul Turciei.
Potrivit Anadolu, pe numele aceastei daneze, de origine libaneză, Interpolul a emis o notiţă roşie, sub acuzaţia că a intrat în SI în timpul unui sejur în Siria. Ea a trecut ilegal în Turcia, iar asupra sa a fost găsit un paşaport fals, potrivit agenţiei.
 
Costin Georgescu consideră că Statul Islamic este, în prezent, obligat să recurgă la atentate teroriste. “ISIS şi-a pierdut definitiv relevanţa în teritoriile tradiţionale şi, pentru a nu-şi pierde notorietatea, trebuie să recurgă la atentate. Serviciile secrete aliate au acum foarte mult de lucru pentru a combate acest fenomen. Trebuie să folosească toate metodele, dar trebuie pus accent pe culegerea efectivă de informaţii din teren. Oricum, singura soluţie este colaborarea strânsă dintre aceste servicii secrete aliate care trebuia sa lase deoparte orgoliile de orice fel”, a precizat Costin Georgescu.
 
Probleme de comunicare între servicii
 
Însă conform unui raport al Parlamentului European tocmai aici au fost  identificate o serie de probleme.  „Alertarea altor state membre se dovedeşte a fi uneori insuficientă pentru obiectivul de urmărire a deplasărilor persoanelor care au legătură cu terorismul”, se arată în document. În plus, „schimbul de informaţii între agenţiile UE nu este optim, din cauza utilizării unor mijloace de comunicare securizate diferite”, mai spun oficialii UE.
 
Apel la atentate
 
După atacul comis asupra a două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, Statul Islamic a promis să riposteze, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului terorist Abu al-Hasan al-Muhajir într-un mesaj audio. Veridicitatea video-ului nu au putut fi confirmată chiar dacă a fost difuzat prin canalele obişnuite ale reţelelor de socializare. 
 
Posibile metode de atac 
 
Specialiştii susţin că este de aşteptat ca teroriştii să folosească metode noi de a pune în practică atentatele, cum ar fi dronele „domestice”, care pot fi cumpărate din orice magazin de specialitate. Acestea sunt adaptate şi „accesorizate” cu material exploziv. Metoda a fost deja experimentată în Siria, împotriva militarilor ruşi.  Totuşi aceast tipar nu este de aşteptat să devină  unul de masă pentru că, deşi se găsesc uşor, dronele de o capacitate mai mare, în care se poate încărca un dispozitiv exploziv suficient de mare, sunt destul de costisitoare. Această metoda se va alătura celor “clasice” cum ar fi “lupul singuratic” care atacă mulţimi cu arme albe sau de foc, maşinile folosite ca “berbec” în zonele aglomerate şi atenatele sinucigaşe.
 
De altfel, utilizarea dronelor de către terorişti a fost recunoscută oficial la sfârşitul anului trecut când cel de-al doilea cel mai mare aeroport al Marii Britanii, Gatwick, din sudul Londrei, a fost, practic,  blocat de persoane neidentificate, care au trimis în zonă astfel de aparate de zbor. S-au efectuat aproximativ 200 de zboruri cu aceste aparate, iar aerogara a fost blocată timp de trei zile. 
 
Nu a existat un atac în adevăratul sens al cuvântului, dar specialiştii în securitate consideră incidentul foarte grav putând fi catalogat drept o testare a vigilenţei forţelor de ordine britanice. Oricum, impactul a fost unul de calibru: 200.000 de călători au fost afectaţi, iar peste 1.000 de curse de avion nu au putut ateriza sau decola de pe aeroport. 
 
A fost prima recunoaştere oficială de folosire a dronelor pentru astfel de atacuri pentru că recent a fost făcut public faptul că un aliat al SUA, care este în clubul select al naţiunilor dotate cu sisteme antiaeriene Patriot, a tras cu o astfel de rachetă, în valoare de 3 milioane de dolari, pentru a doborî o dronă care costă numai 200 de dolari. Anunţul a fost făcut de generalul David Perkins, la simpozionul Global Force, organizat de armata americană.  „Nu ştiu dacă a fost un schimb economic bun”, a adăugat generalul. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările