VIDEO Speranţa Cliseru, admonestată în public: „Ieşiţi public şi spuneţi: Doamna Carmen Dan minte, Dragnea minte“. Ce a răspuns prefectul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a fost admonestată în public, în timp ce se afla la o terasă, de un bucureştean iritat iniţial că şoferul prefectului parcase pe trecerea de pietoni şi refuza să mute maşina. Cetăţeanul îi atrage atenţia apoi să spună public dacă a avut sau nu vreoo legătură cu violenţele jandarmilor din data de 10 august.

UPDATE Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a anunţat joi, că va depune o plângere penală pentru ameninţare şi ultraj pe numele cetăţeanului care a filmat-o şi cu care a purtat o discuţie despre presupusele minciuni spuse de ministrul de Interne, Carmen Dan, şi Liviu Dragnea despre violenţele din 10 august de la mitingul diasporei. În înregistrarea publicată pe Facebook, Cliseru spune că ministrul de Interne a minţit.

 ***

„Ce căutaţi în public, doamna Cliseru? Ar trebui să staţi ascunsă după 10 august. Ştiţi că şoferul dumneavoastră a parcat pe trecerea de pietoni, aici la Grădina Icoanei. Cum facem? Chem poliţia sau îi spuneţi să mute maşina?”, îi atrage atenţia bărbatul. 

„Faceţi ceea ce credeţi”, îi răspunde prefectul Capitalei.

Cetăţeanul nu renunţă şi îi atrage atenţia prefectului că dacă nu a avut nicio legătură cu violenţele jandarmilor din data de 10 august ar trebui să iasă public să spună asta.

„Ieşiţi public şi spuneţi: Doamna Carmen Dan minte, Dragnea minte”, îi spune acesta.

Speranţa Cliseru: „Asta am spus! Am spus. Nu sunt eu vinovată, credeţi-mă!”

   

Alina Gorghiu, senator PNL, a reacţionat printr-un mesaj pe Facebook în care a scris că încep să apară dovezi că „Dragnea şi Carmen Dan trebuie să înfunde puşcăria”.

„Gata. Demisiile lui Dragnea şi Dan nu mai sunt suficiente. Apar dovezi că trebuie să înfunde puşcăria pentru ce au făcut pe 10 august. Nu mă interesează aşa de mult care sunt reglările de conturi în PSD. Dar adevărul despre Piaţa Victoriei da, mă interesează. Şi iată că începe să iasă la iveală. Tocmai am aflat cine şi cum a minţit despre modul în care au fost împroşcaţi cu gaze şi agresaţi 100.000 de oameni paşnici, sub un pretext cusut cu aţă albă. Să nu uităm: peste 450 de oameni au avut nevoie de ajutor medical. Aproape 800 de oameni au depus deja plângeri penale. Şi apar deja primele răspunsuri. Justiţia trebuie să lucreze cât de repede”, a scris Alina Gorchiu pe Facebook.

Gabriela Firea i-a luat apărarea prefectului Speranţa Clişeru, ale cărei declaraţii le contrazic pe cele ale ministrului de Interne Carmen Dan, dar şi pe cele ale jandarmeriei, referitor la prezenţa prefectului în Piaţa Victoriei în data de 10 august, dar şi la ora la care a fost semnat ordinul prin care jandarmii au intervenit în forţă. Primarul a declarat că nu se înconjoară de oameni care mint, lăsând să se înţeleagă că este de partea prefectului în conflictul instituţional cu ministerul de Interne.

Cât priveşte anumite inadvertenţe observate de presă, cu privire la anumite afirmaţii ale doamnei prefect şi a unor reprezenanţi ai MAI, este o anchetă în curs a parchetului şi pe perioada unei cercetări orice declaraţie este super flu, pentru că ar putea să afecteze cursul anchetei. (...) Cunosc anumite lucruri, dar nu pot să le exprim public. Aştept rezultatul anchetei. Pot să vă spun cu notă personală că în general nu mă înconjor de oameni care mint”, a declarat primarul Gabriela Firea.

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a declarat, luni, că era într-un centru de comandă în seara de 10 august, când au avut loc incidentele din Piaţa Victoriei. Declaraţia vine după ce, săptămâna trecută, prefectul a spus că nu a fost în Piaţa Victoriei pe 10 august aşa cum a susţinut ministrul de Interne Carmen Dan.

Jandarmeria şi-a făcut treaba. Imaginile pe care le-am văzut eu le-aţi văzut şi dumneavoastră. Eu nu m-am aflat în centrul de comandă mobil ci într-o clădire. Şeful de operaţiuni ştia ce are de făcut. Dacă jandarmii au făcut şi excese, nu pot eu să mă pronunţ”, a spus Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei. 

„Cei care conduceau operaţiunea au mai stat şi cu mine din când in cand”, a mai spus Cliseru. 

Ea urma să fie audiată de Comisia de Apărare din Senat, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, dar fiind faptul că nu a fost cvorum. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite